Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a avut loc zilele trecute lansarea volumului „Bucurii spulberate”, semnat de profesorul septuagenar sucevean Emanoil Rei.
„Domnul Trandafir”
O lansare de carte în „miez torid de vară”, aşa cum a remarcat - ca prim prezentator al volumului - poetul Ion Cozmei, care şi-a mărturisit implicarea sentimentală, reliefând faptul că familia Rei i-a fost, din copilărie, ca „o a doua pereche de părinţi”, întrucât a „desluşit buchiile” la şcoala din Călineşti Cuparencu sub îndrumarea d-nei Modesta Rei, învăţând apoi gramatica şi literatura cu Emanoil Rei, „primul profesor calificat de limba şi literatura română” din comună, care i-a fost şi diriginte.
Asemuindu-l pe distinsul său dascăl cu „Domnul Trandafir” al lui Mihail Sadoveanu, Ion Cozmei a fost şi mai târziu în preajma profesorului Rei, cu care a devenit coleg de catedră la Grupul Şcolar Nr.2 Suceava, numărându-se printre cei care l-au îndemnat să-şi aştearnă pe hârtie poveştile de viaţă, ceea ce Emanoil Rei a şi făcut, „dovedind că are pană de scriitor”.
Cugetul şi simţirea profesorului de limba şi literatura română
Dacă în prima carte, aşa cum a spus Ion Cozmei - intitulată „Surâsul lacrimii”, publicată în anul 2006, predomină evocarea, în acest al doilea volum, care-i „concretizează vocaţia de scriitor”, substanţa rezidă în povestire.
Cele 28 de proze scurte inspirate din realitatea imediată, dar cărora un strop de ficţiune le conferă expresie artistică (proze în care „sunt strecurate elemente autobiografice învăluite într-o discretă nostalgie”) conţin elemente care „îl apropie pe autor de Ion Creangă şi Ioan Slavici”.
Iar dacă de Creangă îl apropie „umorul şi uzitarea suculentă a regionalismelor”, de Slavici îl apropie „dimensiunea etică”.
„Suntem - aşa cum a precizat Ion Cozmei - în faţa unei cărţi de proză atent elaborată, din care transpar cugetul şi simţirea profesorului de limba şi literatura română”.
O carte scrisă cu duhul blândeţii dascălului
Celălalt prezentator, criticul şi istoricul literar Nicolae Cârlan, semnatar al unui „Cuvânt înainte” publicat în cuprinsul volumului, a mărturisit că Emanoil Rei i-a provocat, cu câţiva ani în urmă, atunci când i-a arătat primele scrieri, o plăcută surpriză.
Aşezându-l prin această carte în „panteonul povestitorilor” din nord de ţară, prof. Nicolae Cârlan, care a zăbovit asupra speciei literare a povestirii „pe altarul căreia autorul îşi depune ofranda”, a conturat „structura sufletească preponderent clasică” a lui Emanoil Rei, un om care reprezintă „un model de moralitate”, dotat cu o zestre genetică aparte.
Cartea, aşa cum a încheiat el, „este scrisă cu duhul blândeţii dascălului”, o carte prin care autorul „vădeşte că această formă 'primară' de construcţie literară, povestirea, conţine suficiente resurse estetice care o fac aptă nu numai să supravieţuiască, dar şi să se manifeste productiv şi eficient, chiar şi în contexte literare exclusiviste, dovedindu-şi perenitatea intrinsecă”.
*
O carte prin care autorul, care, cu modestie, a spus că încă nu se consideră un „scriitor sadea, ci doar un condeier”, s-a descărcat de o serie de amintiri, o carte cu povestiri pilduitoare, cu bucurii mai mult sau mai puţin spulberate pentru că, aşa cum subliniază el într-un „Argument”, „trebuie să admitem că viaţa nu este clădită numai din fericire şi bucurii, ci şi din durere şi tristeţe care ne însoţesc pe parcursul întregii existenţe luminându-ne sau înnegurându-ne, după caz, fulguranta noastră trecere prin lume”.
