„A fost unul dintre primii care a vorbit cu voce tare despre caracterul inuman al regimului stalinist şi despre cei care l-au cunoscut, dar n-au fost zdrobiţi de el", spunea Mihail Gorbaciov despre scriitorul Alexandr Soljeniţn, cel care, prin opera sa literară, în toiul dezgheţului destalinizant din timpul lui Nichita Hruşciov, reuşea să tulbure simpatiile prosovietice ale multor cercuri politice mondiale prin denunţarea regimului concentraţionar bazat pe frică şi teroare.
A însoţit statul sovietelor, atras de mitul revoluţiei, luptând pe front până la zdrobirea regimului nazist, însă nu a pregetat să o rupă cu regimul stalinist, criticând aspru şi pe faţă strategiile criminale ale lui Stalin şi abuzurile armatei şi ale politicienilor ruşi făcute după căderea Berlinului. Pentru curajul său civic, pentru curajul de a-şi afirma liber opiniile într-un stat poliţienesc, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi trimis într-un lagăr din Kazahstan în 1945. Avea doar 27 de ani…
O carte de căpătâi este "Arhipelagul Gulag", un studiu monumental despre lagărele staliniste, despre Gulag. Scriitorul denunţă partidul unic şi ideologia acestuia, care permite "oamenilor să facă rău, asigurându-i însă că lucrează în numele binelui". Pentru acuzele întemeiate aduse puterii staliniste în această carte, care va fi publicată în premieră la Paris în 1973, partidul-stat decide să-i retragă cetăţenia şi să-l expulzeze în Occident.
Cu toate că mesajul antitotalitar al lui Soljeniţîn a fost atât de critic şi de documentat, Paul Cernat remarca faptul că „nu cred că suntem pregătiţi, afirmă el, pentru a-i înţelege mesajul moral, spiritual şi literar. Suntem prea meschini pentru asta".
Exilul lui Aleksandr Soljeniţîn începe prin Germania şi Elveţia
Exilul lui Aleksandr Soljeniţîn începe prin Germania şi Elveţia, apoi trece în Statele Unite, unde scriitorul se stabileşte în Vermont. Dar modul său de viaţă rămâne cel al unui ortodox conservator care, după rapida decepţie pe care o încearcă în faţa societăţii de consum, devine unul din criticii acesteia.
Din figura cea mai importantă a luptei anticomuniste, Alexandr Soljeniţîn devenea şi una din figurile cele mai critice ale societăţii de consum. După 20 de ani de exil, se întoarce în noua Rusie în 1994, dar şi aici, adesea pesimist, nu îşi găseşte locul în realitatea postcomunistă, criticându-i pe liderii ruşi, inclusiv pe Putin, că încurajează numai oligarhiile, dar nu fac nimic pentru democraţie. Acesta este momentul în care devine evident pentru disidentul şi scriitorul rus faptul că idealurile politice actuale nu au, de fapt, ca miză principală, instaurarea unei reale democraţii, benefică pentru popoare. Demagogia, populismul, politicianismul şi corupţia ucid peste tot în lume şi în faşă tentativele promiţătoare ale politicienilor de a construi o societate mai bună. Acestea au şi fost, de fapt, primele cuvinte pe care Soljeniţîn le-a spus pe aeroport, în 1994, atunci când revenea din Statele Unite ale Americii pe pământul Rusiei : « M-am întors acasă la Rusia mea. (Rusia, nu URSS, subl.mea). Excesul de autoritate nu este bun, dar nici excesul de libertate. Omenirea va trebui să inventeze un alt sistem, care să slujească omul cu adevărat ».
Peste tot pe unde a pribegit, Alexandr Soljeniţîn s-a situat de partea intereselor reale ale omului liber. Crezul său : libertatea şi Sfânta Maică Rusia. Până în ultima clipă a vieţii sale, scriitorul a dus o luptă continuă împotriva decăderii morale şi spirituale a poporului rus. Vindecarea de politic l-a plasat în perspectiva cea mai onorantă pentru un intelectual şi om de litere : cultura poporului său, critica despoţilor, salvarea omului prin iubire creştină.