Istoria se repetă, datorită amneziei oamenilor, sau a unor legi darwiniste. Mareşalul Antonescu, pe care-l voi urî până la moarte fiindcă mi-a omorât tatăl într-un război absurd şi dezastruos, spunea din când în când în timpul administraţiei sale semimilităreşti: „dacă trebuie, puneţi mitraliera pe comunişti“, adică pe bolşevici. Dar nu numai că n-a pus mitraliera pe ei ci i-a scăpat până şi de război. Am mai amintit, la Târgu Jiu i-a adunat pe comunişti şi i-a ţinut ca la o pensiune. Tovarăşii Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol ş.a..

Nicolae Ceauşescu era un tinerel fără importanţă atunci. Aceştia şi alţii nu au fost trimişi în linia întâi, în bătaia mitralierelor şi celebrelor tancuri sovietice T34. Antonescu l-a trimis însă pe tata să moară la Odessa. Tovarăşa Ana Pauker, tovarăşii Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Teohari Georgescu făceau serviciu la Comintern la Moscova. Ofiţerul dezertor Emil Bodnaraş era bine mersi, la fel şi tovarăşul Maurer, Gogu Rădulescu etc., cu funcţii nobile în societatea capitalistă. Am mai amintit undeva de fostele lagăre de muncă pentru deţinuţii politici de la Suceava.

În 1955, când am venit cu trenul de la Dărmăneşti la Iţcani, drumul spre oraş se făcea pe jos. Strada avea deja un nume: Ilie Pintilie, fost sindicalist şi comunist în ilegalitate. Atunci se lucra la prima porţiune a liniei ferate Burdujeni-Şcheia şi mai departe. Lângă terasamentul în lucru, unde se află acum Selgros, erau vreo 10-20 de barăci ale puşcăriaşilor, îmbrăcaţi în haine cu dungi, precum pijamalele pe timpuri. Dar pe Zamca, unde a fost un timp şi gospodăria de partid, mai sunt încă mai mult de cinci barăci ale deţinuţilor de pe timpuri. Pe alături este acum sediul protopopiatului Suceava şi o mică biserică. Pe locul unde era o veche cruce de piatră, acum cineva a construit un fel de obelisc cu un text despre luptătorii pentru patrie. Barăcile foştilor deţinuţi au ajuns în final la fostul IGO Suceava, care a dispărut lăsând sediul de pe strada Eminescu, ACET-ului. În această clădire a funcţionat mulţi ani şcoala de meserii din Suceava. Prin anii 1965-1975 gospodăria de partid creştea porci în acele barăci, transformate în grajduri. Jumătate din cartierul Zamca era ocupat de o întinsă livadă, numită chiar „livada partidului“. Pe urmă partidul şi-a amenajat altă livadă în zona drumului vechi spre Ipoteşti. Şi acum e pe rod.

 

Celebrul bufet al partidului

Actualul restaurant Gloria, mi se pare că privatizat, a fost de fapt celebrul bufet al partidului. Activiştii aveau nevoie stringentă de bufet. Acolo-şi alinau ei bucuriile şi tristeţile. Nu ştiu cum se descurcau în perioada guvernării tovarăşului Bobu. Cred că foarte greu. Ferească Dumnezeu să fi prins primul-secretar Bobu pe un activist în bufet, în timpul zilei. Cu tovarăşul Ene Ţurcanu se descurcau uşor.

Prof. Alexandru Toma a scris recent o monografie a Consiliului Judeţean Suceava, ocazie cu care mi-am împrospătat cunoştinţele privind primii secretari. Trebuie să precizez că sursa principală a amintirilor din comunism este memoria mea, aşa lipsită cum e acum de milioane de neuroni. Este o problemă cel puţin inutilă să cercetezi ştiinţific comunismul în România, cum se face pe la Bucureşti.

Comunismul a fost construit „ştiinţific“, având la bază minciuna cea mai sfruntată. Cum să cercetezi ştiinţific un munte de minciuni şi baliverne? Dar, mă rog... Eu am aflat din cartea domnului Toma că primul şef al judeţului şi din 1950 al regiunii Suceava a fost muncitorul Nicolae Chetraru, care avea funcţia de preşedinte al Comitetului provizoriu. Dar cine conducea partidul? Arhivarii spun că arhiva partidului nu este încă prelucrată. Eu am mai spus că ar trebui dată nu la ars, ci la topit. Ce să cercetezi? Minciunile? Tovarăşul Ene Ţurcanu, mecanic de locomotivă, a fost secretar între 1952-1965. L-am văzut şi ascultat de multe ori în adolescenţă. L-am mai analizat. Ei, dar între 1952-1968 tovarăşul Emil Bobu, jurist, cum a spus şi la proces, a avut o funcţie pe linie de stat: preşedintele Sfatului Popular Regional, cu sediul în actualul palat de justiţie. L-am văzut şi auzit de foarte multe ori şi am scris multe despre el. Numai 5 ani, între 1968-1975 a fost prim-secretar, când a pus ochii pe el, se spune că la o vânătoare excepţională, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi l-a luat la Bucureşti.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii