Artistul fotograf Ştefan Petrescu, decanul de vârstă al corespondenţilor de presă străini acreditaţi din România, care s-a mutat la Suceava şi a devenit cetăţean cu drepturi depline al urbei, şi-a propus să reediteze, într-o formulă mult mai cuprinzătoare, albumul intitulat „România - O perspectivă inedită”.
O atenţie deosebită pentru lăcaşurile de cult din perimetrul bucovinean
Fotografiile, realizate din avion, „a vol d’oiseau” (din zborul păsării), imagini care l-au făcut cunoscut pe Ştefan Petrescu în întreaga lume întrucât albumul, editat sub egida Fundaţiei Culturale Române cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor, a fost distribuit de Ministerul de Externe tuturor ambasadelor României, fotografii care au făcut şi obiectul unor expoziţii itinerante, sunt grupate pe mai multe segmente: localităţi, biserici şi mănăstiri, biserici fortificate, cetăţi şi castele, munţi, litoralul românesc şi Delta Dunării.
În versiunea reeditată, în segmentul dedicat bisericilor şi mănăstirilor, o atenţie deosebită este acordată lăcaşurilor de cult din perimetrul bucovinean, de la cele din municipiul Suceava (Biserica Sf. Dumitru, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Zamca...), la faimoasele mănăstiri Putna, Suceviţa, Moldoviţa...
„A văzut şi a fotografiat România din aer aşa cum nimeni altul până la el nu a făcut-o”
Albumul, care va fi tipărit bilingv, română-engleză, are deja un „Cuvânt înainte” semnat de Dr. ing. cosmonaut, general maior de aviaţie (r) Dumitru - Dorin Prunariu care spune următoarele:
„Dacă eu am avut şansa şi bucuria să fiu primul şi - până acum - singurul român care a văzut Pământul din Cosmos, dl. Ştefan Petrescu este primul şi singurul pilot român care a văzut şi a fotografiat România din aer aşa cum nimeni altul până la el nu a făcut-o”.
Apreciind albumul ca fiind „unul dintre cele mai convingătoare argumente pro România”, Dumitru - Dorin Prunariu subliniază faptul că „lucrarea este o monografie simplă, dar sensibilă şi provocatoare”, o colecţie inedită de imagini din care „vibrează sensibilitatea omului care îşi descoperă ţara cu ochiul fotografului şi cu pasiunea cronicarului”.