Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului „Umor la Gura Humorului”, manifestare ajunsă în acest an la majorat, care a debutat ieri sub cupola mai largă a Zilelor Humorului, a reunit din nou în inima Bucovinei nume prestigioase ale graficii satirice şi literaturii umoristice din întreaga ţară.
Dacă ne referim la secţiunea de caricatură a festivalului, care de două ediţii are o serioasă participare a graficienilor satirici din alte state, putem spune că Gura Humorului şi-a marcat apăsat locul pe harta lumii, cei 66 de participanţi străini constituind garanţia certă a unei manifestări care se poate înscrie în calendarul acţiunilor internaţionale.
Cât despre secţiunea literară, aşa cum a spus scriitorul Cornel Udrea, aceasta va deveni internaţională începând cu ediţia XX.
O manifestare cu ştaif
Având ca organizatori Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Oraşului Gura Humorului şi Tipografia „Terra Design”, festivalul, care, aşa cum remarca cineva, şi-a propus „să vindece prin râs toate relele omenirii”, este practic acţiunea în jurul căreia se configurează de câţiva ani întregul program al Zilelor Humorului.
Impresionant prin numărul expoziţiilor organizate în acest an - alături de expoziţia concurenţilor (care trec peste sută) saloanele Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina aliniază o expoziţie a Asociaţiei Caricaturiştilor din Serbia şi expoziţiile personale ale lui Ştefan Popa POPA’S, Octavian Covaci, Aurel Ştefan Alexandrescu, Sorin Emil Badiu, Ştefan Balog, Mihai Pânzaru PIM, o inedită expoziţie de fotografie realizată de Leonte Năstase, un grupaj de caricaturi aparţinând unor graficieni germani (prezentată sub genericul „Simplissicimus” de Florian Doru Crihană), expoziţiile In Memoriam George Gavrilean şi Sorin Postolache, precum şi o premieră absolută, expoziţia de afişe oficiale ale Jocurilor Olimpice organizate de-a lungul anilor (1896-2008), una dintre cele mai spectaculoase desfăşurări grafice oferită de conf. univ. dr. Cristian Cheşuţ, şeful Catedrei de design din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca - festivalul este o manifestare cu ştaif.
Lucru subliniat de preşedintele de onoare, maestrul Ştefan Popa POPA’S, care, accentuând că „la Gura Humorului umorul este un lucru foarte serios”, a sugerat „separarea prin afiş a festivalului de celelalte manifestări organizate cu prilejul Zilelor Humorului”.
Grupul „Divertis”, forţa conducătoare în Gura Humorului
Festivitatea de deschidere, cu prilejul căreia primarul Marius Ursaciuc (invocând pentru eventualele neplăceri create locuitorilor urbei greaua moştenire pe care...şi-a lăsat-o din mandatul precedent) i-a predat, pentru trei zile, actorului Daniel Buzdugan „eşarfa tricoloră, statutul şi dreptul de a da butelii”, a avut o notă voit satirică.
Uns ca edil efemer al urbei, Daniel Buzdugan l-a numit ca „nouă secretară” chiar pe Marius Ursaciuc, evident într-un spirit european care permite şi încurajează orice... împerechere, anunţând totodată că duminică va veni şi „viceprimarul” Cătălin Mireuţă, grupul „Divertis” devenind astfel forţa conducătoare în Gura Humorului.
„Editoriale cu comentarii”
Un moment care s-a circumscris festivităţii de deschidere a fost lansarea volumului intitulat „Editoriale cu comentarii” semnat de redactorul şef al „Monitorului de Suceava”, Tiberiu Avram.
O carte dificil de clasat ca gen întrucât cuprinde, aşa cum indică şi titlul, editorialele publicate însoţite de comentariile de pe ediţia on-line a cotidianului sucevean.
Unul dintre texte, intitulat „Schimbarea la faţă a oraşului Gura Humorului”, în care autorul conturează profilul primarului humorean, începe cu cuvintele unui locuitor al urbei, care, în timpul campaniei electorale din anul 2004, spunea următoarele: „Dacă Marius Ursaciuc iese primar, eu emigrez!”.
N-a emigrat, ba a recunoscut ulterior că s-a înşelat în privinţa lui şi-l consideră acum ca fiind „primarul de care oraşul avea nevoie”.
Volumele au fost dăruite tuturor participanţilor la manifestare, primul căruia autorul i-a oferit cartea fiind preşedintele de onoare al festivalului, maestrul Ştefan Popa POPA’S.
Au urmat, aşa cum a şoptit cineva, „caricaturi cu comentarii”.