Siguranţă naţională prin îngeri fascişti

După Marile Migraţii (Volkerwanderung) din Europa secolelor al IV-lea – al VI-lea, nu a mai existat un val de exiluri, migraţii şi dizlocări etnice de proporţia celui cu care suntem contemporani după căderea Cortinei de Fier. Antrenaţi în valurile migraţioniste de astăzi, aflaţi în căutarea unei slujbe onorabile, a unui salariu şi a unui acoperiş deasupra capului, departe de România pauperă post-decembristă (pauperă din două motive : 1. falimentul regimului comunist şi 2. jaful naţional mafiot  post-ceauşist produs de « elitele » ce au confiscat puterea), cetăţenii români cad, din ce în ce mai mult, victime presiunilor politice din ţări de imigraţie în care aleg să muncească – cinstit, pentru copleşitoarea majoritate a exilului românesc. Un exemplu : cazul Italiei. Asupra românilor, discreditaţi acum în bloc şi supuşi tehnicii de etnicizare a conflictualităţilor inerente post-aderare, se trage cu artileria grea a manipulării opiniei publice italiene şi internaţionale. Citez din discursul foarte sonor public al doamnei Alessandra Mussolini, care este o cunoscută şi înfocată adeptă a raţionamentelor fasciste, totalitare : « Siguranţa a devenit o problemă naţională, de când a intrat România în Europa ». Mă gândesc în această clipă la sutele de filme despre asasinatele politice comise de extremele de toate culorile din Italia (eram adolescentă când am citit, bunăoară, în Paris Match, şi am privit cu spaimă fotografiile luate în automobilul unde a fost găsit cadavrul politicianului Aldo Moro, asasinat de Brigăzile Roşii în 1978).

 

Erau filme delicioase, alea cu Cosa Nostra, Decebal şi Traian

Mă gândesc de asemenea la zecile de lung-metraje de calitate despre temuta (brrrr !) mafie siciliană Cosa Nostra care comandă prin tradiţie în Italia, urmând un mecanism antropologic ritual secret şi rigid bazat pe delincvenţă, asocieri în vederea comiterii de infracţiuni împotriva proprietăţii şi anti-statale, cât şi pe justiţiarism criminal (toate filmele spuneau povestea Italiei însângerate, se ştie). Cosa Nostra italiană a exportat şi dezvoltat logistică şi resurse umane de « calitate » în Statele Unite, creându-le şi americanilor probleme imense de securitate internă, că’ tot au rămas ei, din păcate, singurii care încearcă să apere valorile democrate, liberalismul economic, multiculturalitatea şi diversitatea, cu toate imperfecţiunile cunoscute -criticate, în faţa ascensiunii actuale uriaşe a extremismelor scoase la lumină de noul umanism globalizator, în fapt fascistoid, cuplat cu terorismul. Dar tot Cosa Nostra a favorizat unor genii ale cinematografiei  americane (ex. Marlon Brando, fascinant, nu ? !) să creeze roluri ca Naşul – Căpetenia tuturor căpeteniilor, iar apoi astfel de modele artistice au fost preluate cu succes (deh, cultura dă dependenţă şi mimetism !) de micii noştri haiduci locali ceva mai balcanici peste care au dat, de câteva ori în istorie,  coloniştii romani sosiţi la vânătoare şi fecundare colonială. Dacă doamna Alessandra Mussolini a uitat că suntem latini  ca şi domnia sa, că şi noi « de la Rîm ne tragem » şi că, împreună, avem acelaşi cod genetic, acelaşi temperament, cutume asemănătoare şi aceleaşi Cojones sociologice, eu o voi invita pe cheltuiala mea în România într-o vacanţă civilizatoare şi plină de rememorări strămoşeşti comune. Un film de-al lui Sergiu Nicolaescu despre tradiţionala prietenie dintre Decebal şi Traian, într-o seară elegantă…

 

SOS pentru românii din Italia     

Fără a nega unele aspecte tragice, dar rare (dacă se raportează la numărul predominant de români perfect integraţi), legate de câţiva infractori (de care se ocupă, de bine, de rău,  Justiţia italiană şi MAE din România, media italiene şi româneşti), nu avem motive a sta deoparte în faţa valului de ameninţări şi persecuţii declanşat asupra conaţionalilor noştri de propaganda antiromânească tendenţioasă. Campania SOS Pentru românii din Italia este nu numai binevenită, ci necesară, vitală. Primo : ea pune CORECT problema necesităţii de a trata individual cazuistica dificultăţilor de integrare ale UNOR români, iară nu generalizarea şi crearea în consecinţă a unui caz de etnicizare a unor conflicte interumane minore. Secundo : atrage atenţia opiniei publice şi a forurilor europene şi româneşti asupra dificultăţilor cu care se confruntă pe alocuri conaţionalii noştri din peninsulă. Prin această ONESTĂ INFORMARE, se remarcă adesea cât de importantă este cunoaşterea corectă a realităţii, cu scopul găsirii unor soluţii potrivite. Terţo : focalizarea prin media asupra acestor probleme REALE de integrare a culturilor (de exemplu, cea română, dar NU NUMAI ) într-o civilizaţie sau alta, şi pe background-ul de multiculturalitate şi globalizare, permite cercetătorilor, politicienilor, tehnocraţilor, specialiştilor în drept, societăţii civile, să radiografieze şi să prognosticheze evoluţiile viitoare ale stării exilului. Aceasta este o problemă importantă a viitorului apropiat, în contextul marilor migraţii post- Războiul Rece. Prin buna analiză a faptelor se pot adopta legi DREPTE şi FOLOSITOARE omului acestui mileniu, fie el român sau de alte naţionalităţi, supus unor mari presiuni de adaptare la o paradigmă civilizaţională absolut nouă.

Italia are multe de învăţat şi de câştigat de la contribuţiile româneşti şi de la sacrificiile supraomeneşti pe care le fac în majoritatea lor românii actuali pentru a spăla de ruşine trecutul recent al unei Europe cancerizate de extremisme fasciste şi comuniste. De aceea, muzica italiană pe texte de Alessandra Mussolini nu dă bine. E ceva putred, antiitalian, antiromânesc şi antieuropean aici, împotriva căruia protestez sincer şi irepresibil. Prefer utopia unei  canţonete cu Pavarotti (Dumnezeu să-l odihnească !) şi Costel Busuioc (Dumnezeu să-i dea noroc !).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Românii în Italia Alessandrei Mussolini, sau ce face Ciocârlia faţă cu o textieră mediocră de cântece antiromâneşti.

Comentarii