Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 iun 2008 - Anul XIII, nr. 133 (3814)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

„Ortodoxia românească, între secularizare şi ecumenism”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a avut loc, vineri, 6 iunie, o dezbatere cu tema „Ortodoxia românească între secularizare şi ecumenism”, dar şi pe teme legate de relaţia dintre Biserică, mass–media şi societatea civilă, invitaţi fiind publiciştii Răzvan Bucuroiu şi Răzvan Codrescu, lideri ai Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC).

În cadrul întâlnirii, la care au participat peste o sută de oameni, s-a dezbătut pe larg gestul ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care s-a împărtăşit la greco-catolici.

Răzvan Bucuroiu a explicat că AZEC a iniţiat, cu câteva zile în urmă, o dezbatere publică pe seama acestui gest. Jurnaliştii l-au sunat pe Mitropolitul Nicolae şi l-au întrebat dacă va mai repeta acest gest. Mitropolitul Nicolae a spus nu, dar că îşi asumă ceea ce a făcut.

 

„Nu facem fiţe cu Sfintele Taine”

Gestul Mitropolitului Nicolae, un „om de carte”, „om de vârf”, a dat naştere la foarte multe discuţii, a apreciat Bucuroiu, spunând el că „m-a mirat seninătatea şi uşurinţa cu care Mitropolitul Nicolae <şi-a negociat utopia>”. Răzvan Codrescu a spus că „oamenii nu mai au reprezentarea exactă a Sf. Euharistii. Unii se văd emancipaţi şi-l apără pe Mitropolit spunând că a fost un gest simbolic. Alţii chiar se pregătesc să-l declare profet. Nu facem fiţe cu Sfintele Taine”.

În cadrul dezbaterii de vineri s-a atins şi problema relaţiei dintre Biserică şi media. Răzvan Codrescu a apreciat că „presa românească discută într-un mod neautorizat şi pripit anumite lucruri, iar Biserica are o atitudine încă timorată în raport cu media. Presei bisericeşti din România i-ar trebui o baie de actualitate”.

Invitaţii au ţinut să precizeze că „nu poate exista comunitate liturgică fără comunitate de credinţă” şi că „unde nu există comunităţi de credinţă, nu pot exista nici comunităţi liturgice”.

 

„În lumea românească, ceea ce lipseşte este discernământul”

Propunerea AZEC este aceea ca Sinodul Bisericii Ortodoxe Române să discute cu toată responsabilitatea despre gestul Mitropolitului Banatului.

„Este nevoie de o stigmatizare a unor astfel de manifestări... Ierarhii ne de ortodoxie?! Este nevoie de un plus de responsabilizare. Rostul omului de presă este de a incita opinia publică să fie responsabilă şi reactivă!”, a apreciat Răzvan Codrescu.

Preotul Aristarh Cojocaru, unul dintre cei trei preoţi care au participat la dezbaterea de vineri, a dat vina pe „elementul masonic” pentru ceea ce se întâmplă astăzi. „Cosmetic vorbind, Biserica arată frumos, dar arianismul este prezent şi astăzi sub diferite forme. Efectele se văd în viaţa noastră. Trăim un creştinism declarativ”, a spus părintele Cojocaru.

Concluzia dezbaterii i-a aparţinut publicistului Răzvan Codrescu, care a spus: „în lumea românească, ceea ce lipseşte este discernământul”.

Organizatorii evenimentului de vineri au fost Fundaţia „Memoria”, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Ortodoxia românească, între secularizare şi ecumenism”.
 Vizualizări articol: 963 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.3 din 3 voturi
„Ortodoxia românească, între secularizare şi ecumenism”3.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Farisei sau crestini ortodoxi trimis de
( 9 iun 2008, 17:50:15
Ceea ce se prezinta in stirile de la Tv si radio despre gestul crestinesc al Mitropolitului Banatului de a primi pinea data ca simbol al Trupului Mantuitorului , si a fi prezentata ca o blasfemie e strigator la cer. Oare voi Fariseilor din acest Sinod al BOR nu vedeti undeti ati dus popporul acesta. Santeti plini de fala ,dar nu vedeti ca poporul moare de foame ,isi ucid prunciii in ghene de gunoi sau cate alte nedreptati. Impotriva acestor fenomene sa luati atitudine si nu cand un slujitor al Domnului primeste Trupul Mantuitorului. Oare cati Securisti mai sant printre voi ?Cate biserici ridicate pentru slujirea Cuvintului Domnului de greco -catolici au fost luate abuziv si trecute la lacasuri ortodoxe. Credinta este este facuta pentru spirit si nu pentru poftele voastre trupesti.
2.   Parere... trimis de
( 9 iun 2008, 23:36:46
nu vad un gest strigator la cer cel facut de mitropolit!arata ca e deschis la orice cum era si iisus si apoi noi biserica ortodoxa avem multe de invatat de la catolici!degeaba suntem frumosi exterior daca in interior sunte murdari!e o lectie de religie ceea ce a facut mitropolitul dar nimeni vad ca nu vrea sa o asculte daramite sa o si inteleaga....ar fi timpul sa deschidem ochii si urechile si pentru cei ce au si creerul
3.   REPLICA trimis de
(10 iun 2008, 08:50:07
AS VREA SA RASPUND DOMNULUI"UN CRESTIN" SI ??PROBABIL DOAMNEI "FEFE". PROBABIL SI APROAPE SIGUR HABAR NU AVETI CE INSEMNA SFANTA IMPARTASANIE.

CA BISERICA ARATA CUM ARTA AZI SE DATOREAZA SI DOMNULUI nicolae cornNEAnu FOST activist.CEL MAI BINE AR FI INAINTE DE E VA GOLII gusa SI capusa SA PUNETI MANA SI SA CITITI CATE CEVA.SFAT: PUTETI INCEPE LECTURA CU NOUL TESTAMENT CE ARE O CRUCE INSCRIPTIONATA .SI INAINTE DE A SCRIE DESPRE INTR-UNA SFANTA SI APOSTOLEASCA BISERICA INCERCATI SA VA FACETI SI O CRUCE MARE, ASA E FRUMOS, CA DOAR SUNTETI "un crestin".
4.   Mandria la ortodocsi trimis de
(10 iun 2008, 09:01:06
Daca sufera de ceva ierarhii nostri, apai sufera de mandrie. Ei se cred buricul Pamantului si al Universului, ei se cred singurii capabili de a se mantui si a mantui pe altii. Dupa mintea lor daca nu esti ortodox nu ai nicio sansa sa te mantuiesti. Eu sunt ortodox pentru ca si bunicii mei au fost si asa voi ramane, dar acum nu inseamna ca ceilalti oameni de langa mine sunt niste "pierduti". Cel mai mult ma ingretoseaza vazand cum ii critica pe la diverse conferinte (a se citi pe la spate) pe cataloci, protestanti si alte religii/secte. In schimb toti isi cumpara masini, telefoane, calculatoare, haine, chiar si mancare facute de acestia. Ca sa nu mai zic cum se cearta intre ei pentru a prinde o bursa pe la vreo facultate catolica, protestanta chiar. De ce nu faceti doctorate la Moscova daca sunteti asa de mari iubitori ai ortodocsiei? Niste ipocriti cu denumiri pompoase gen preafericit, preasfintit, inalpreasfintit etc. Sa va fi rusine voua, pierzatori de suflete ce sunteti!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei