Campaniile electorale îl pun pe alegătorul de cursă lungă în faţa unui obstacol perfid: minciunile din propagandă şi publicitate. Deşi nu este scutit de ele, ci bombardat şi sedus la tot pasul (căci promisiunea electorală serioasă a unor candidaţi este greu de despărţit de exagerările fără scrupule şi acoperire ale altor candidaţi), alegătorul trebuie să se ţină tare şi să-şi urmărească la fel de tenace ţelul lui: impunerea candidatului inimii sale. Punct ţintit, punct lovit.

 

Decalogul bunului alegător de cursă lungă arată cam aşa:

1. Alegătorul trebuie să ştie ce vrea. Adică să aibă discernământ electoral. Un candidat nu trebuie ales pentru că are reclama frumos colorată, ci pentru că este mai potrivit pentru funcţia respectivă.

2. Alegătorul trebuie să creadă în valoarea votului său.

3. Alegătorul trebuie să meargă la vot în ziua alegerilor. De ce? Pentru că votul lui exprimă un drept democratic prin a cărui exercitare alegătorul intervine practic în administrarea binelui şi răului din comunitatea şi din viaţa sa.

4. Alegătorul trebuie să ştie că, indiferent de cât de curată sau de murdară este o campanie, votul său tot în urnă cade. Şi contează adesea decisiv.

5. Alegătorul trebuie să înveţe că între publicitatea printr-un sondaj de opinie şi glasul inimii sale e o distanţă enormă. Cu toate astea, alegătorul nu e îndreptăţit să renunţe la votul său. Tot ce are un alegător este votul. Numai candidatul nu are nimic. Aşadar, alegătorul este mai bogat decât candidatul, şi mai puternic.

6. Alegătorul trebuie să admită că democraţia este şi dreptul de a nu avea dreptate. Prin urmare, nu întotdeauna iese candidatul votat de alegător, însă cert este că un candidat fără alegătorii săi este ca o carte pe care nu o citeşte nimeni.

7. Alegătorul este un sportiv de performanţă (performanţa minţii şi a strategiei). Ca şi candidatul. Depinde de ei dacă aleg lupta sau se predau fără luptă. Pentru asta există campania electorală şi apoi ziua alegerilor.

8. Alegătorul îşi va descoase candidatul până în ultimul ceas. Important este ca acel candidat să demonstreze că are un proiect şi resurse, deci o soluţie practică pentru fiecare problemă a comunităţii, iar nu numai o colecţie de vorbe goale. Vorbele goale nu reprezintă nimic.

9. Alegătorul trebuie să-şi ocupe locul central în societate şi să nu se lase intimidat de gesturile totalitare pe care le mai strecoară unii candidaţi prea pasionali. El trebuie să-şi amintească mereu că din banii lui de alegător va fi plătit candidatul ales iar candidatul va jura să se pună în slujba comunităţii.

10. Alegătorul trebuie să ştie că oricât ar părea de idealiste pentru România afirmaţiile de la punctele anterioare, aceste „porunci” au asigurat până la ora actuală, chiar dacă uneori într-o manieră perfectibilă, succesul democraţiilor consolidate (USA, Israel şi unele ţări din Occident).

Acum vreo opt - nouă decenii, pe vremea lui Eugen Lovinescu, (cf. lui  Alex Cistelecan în „Adrian Marino – Secta euro-românilor”), paradoxul era că, în timp ce „societatea mergea în sensul formaţiei democraţiei burgheze, toate sistemele ideologice lucrau la stăvilirea acestui mers revoluţionar.”  Mai către noi, paradoxul societăţii româneşti e şi mai trist: ideologiile pro-europene au devenit populare, numai societatea nu se mişcă. „Pe vremuri, societatea era revoluţionară iar discursul – reacţionar; astăzi discursul e revoluţionar, dar societatea – reacţionară.” (Alexandru Cistelecan, Diacritice, Colecţia Actual (coordonată de Doina Jela), Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007)

Aşadar, alegătorule, fruntea sus şi nu te opri! Campania electorală este, o dată la patru ani, singurul tău moment de putere reală. Nu-l irosi.

Angela FURTUNĂ
scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România
angela.furtuna@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Alegătorul de cursă lungă.

Comentarii