În locuinţa de la Ilişeşti (casă care a devenit din vara anului trecut muzeu privat) Adina Chindriş, elevă în ultimul an la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, deschide astăzi, la ora 12:00, o expoziţie personală de pictură cu genericul „Efectul culorii”.
Adina şi părinţii săi
Expoziţia Adinei cuprinde cca. 30 de lucrări (naturi statice şi peisaje) realizate în culori de ulei pe pânză.
Părinţii săi, Vasile şi Loredana Chindriş, au instituit în casa lor un muzeu privat în care sunt permanent expuse (cu vânzare) lucrări de pictură (realizate de ei, dar şi de două din fiicele lor), diverse obiecte („antichităţi”), carte veche, precum şi piese etnografice specifice zonei.
Vasile Chindriş, care a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă de la Suceava cu prof. Dumitru Rusu, este cel care, cu câţiva ani în urmă, a testat pentru prima dată pictura pe piatră, o soluţie preluată rapid de mulţi artizani şi nelipsită astăzi din târgurile de meşteri şi magazinele de suveniruri.
Prima piatră pe care a pictat-o a ajuns în Olanda. Este de asemenea autorul unor picturi murale de mari dimensiuni (2/3 m) realizate pe pereţii casei fratelui său din Ilişeşti.
Loredana Chindriş a fost în ciclul primar, vreme de câţiva ani, eleva profesorului Corneliu Tincu din Gura Humorului.
O casă-muzeu
Vasile şi Loredana Chindriş au lucrări la Mănăstirea Voroneţ dar şi la „Hanul cu Tei” din Bucureşti, precum şi în casele multor străini care au vizitat România.
Fetiţele lor, Milena şi Adina, eleve la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, pictează şi ele.
Cu doi ani în urmă, în ziua „Moşilor de iarnă”, în casa soţilor Chindriş (care au şase copii) din Ilişeşti a avut loc primul vernisaj la domiciliu.
Ideea înfiinţării unui perimetru de expunere, care să constituie totodată şi spaţiu de valorificare a lucrărilor, a avut ca scop amenajarea şi renovarea imobilului cu statut muzeal, în care soţii Chindriş au instituit acest muzeu configurând un salon de pictură cu expoziţie permanentă, o bibliotecă de carte veche şi o secţiune care să valorifice istoria şi etnografia comunei.