Concursul zonal de creaţie plastică „Penelul Fermecat”, adresat preşcolarilor din municipiul Suceava şi celor din localităţile limitrofe municipiului, şi-a desemnat ieri câştigătorii. 193 de lucrări au intrat în competiţie, iar juriul, format din artiştii plastici Camelia Rusu Sadovei, Angela Pitariu Bolnavu şi Oana Hrişcă, a desemnnat şi a premiat cele mai bune lucrări ale micilor pictori.
Niculina Niţă, directorul Grădiniţei nr. 16 şi unul dintre organizatorii concursului, a declarat că „juriul a acordat 41 de premii I, 35 de premii II şi 37 de premii III. Restul lucrărilor intrate în competiţie au primit menţiuni”.
Aceasta a fost ce-a de-a treia ediţie a concursului „Penelul fermecat”, iar peste două săptămâni, toate lucrările care au obţinut premiul întâi vor intra în concursul judeţean. La etapa judeţeană a concursului „Penelul fermecat” vor participa, cu lucrările lor, preşcolari din tot judeţul. Lucrările care vor lua premiul întâi la etapa judeţeană vor fi trimise la un concurs internaţional de profil.
Niculina Niţă a mai spus că „din acest an se vor începe demersurile necesare pentru a transforma concursul într-o competiţie naţională”.
Concursul „Penelul Fermecat”, etapa zonală, s-a adresat preşcolarilor cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani. Competiţia este organizată de către Inspectoratul Şcolar Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Uniunea Artiştilor Plastici. Tema din acest an a concursului a fost „Parcul de joacă, o oază de verdeaţă”.
Micii pictori, câştigători ai concursului, au primit diplome, rechizite pentru pictură şi dulciuri.
(23 apr 2008, 13:11:19
Prefer sa ma lipsesc de o "diploma", decat sa stiu ca, in continuare, cine da bani, merge mai departe!!!