Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Suceava a dat deja starul desfăşurării celei de-a VI-a ediţii a Festivalului-concurs de folclor muzical- coregrafic de amatori „Comori de suflet românesc”.
Festivalul are ca scop valorificarea, promovarea şi conservarea valorilor culturii tradiţionale, a cântecului, jocului şi costumului popular autentic, precum şi a obiceiurilor tradiţionale bucovinene.
Concursul urmăreşte totodată dezvoltarea interesului pentru aceste valori, mai ales în rândul tinerilor, precum şi perfecţionarea instructorilor şi a interpreţilor prin cultivarea spiritului de competiţie.
Faza finală se desfăşoară în luna iulie
Festivalul - concurs se desfăşoară pe două secţiuni: ansambluri şi cântece şi dansuri cu caracteristicile fiecărei localităţi, zone, subzone de reprezentare; obiceiuri de peste an (şezătoare, nuntă, botez, înmormântare, obiceiuri de primăvară, vară şi toamnă - nu vizează şi obiceiurile de Crăciun şi Anul nou).
Prima fază zonală de jurizare, din cele şapte din desfăşurătorul festivalului, cea pentru zona Siret, a avut loc pe data de 9 martie la Căminul Cultural Calafindeşti.
Următoarele sunt programate astfel: 30 martie, zona Suceava, la Căminul Cultural Stroieşti; 13 aprilie, zona Câmpulung Moldovenesc, la Căminul Cultural Vama; 20 aprilie, zona Rădăuţi, la Căminul Cultural Bilca; 4 mai, zona Vatra Dornei, la Căminul Cultural Poiana Stampei; 18 mai, zona Fălticeni, la Căminul Cultural Râşca şi 25 mai, zona Gura Humorului, la Căminul Cultural Berchişeşti.
În urma celor şapte faze zonale, juriul va stabili locurile I, II şi III, iar formaţiile câştigătoare vor intra în faza finală a concursului, care se va desfăşura în luna iulie.
La faza finală, juriul va acorda, pe genuri, locurile I, II şi III având competenţa de a hotărî nominalizarea şi redistribuirea unor premii pentru autenticitate stilistică, arta interpretării sau valoarea repertorială.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul CJCPCT Suceava, str. Universităţii, nr. 48, tel/fax 530126.
(20 mar 2008, 11:49:40