Poate peştele cel mic să înhaţe un peşte mare? Răspunsul este: Da, dacă peştele cel mic este Rusia. Să mă explic.

De alaltăieri, vecina noastră Rusia are ca preşedinte colosul Gazprom, prin victoria fostului său  preşedinte Dmitri Medvedev. Gazpromul alimentează cu gaze România (45% din necesarul ei de gaze, la preţul maximal de pe continent), dar şi Austria, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia,  Letonia  Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Slovacia, Turcia, Ungaria.  La această victorie în alegeri, ţarul Putin a pus serios umărul şi aripa, nimicind orice opoziţie, inclusiv prin arestari şi suprimări de contracandidaţi sau de bombănitori. Vezi cazul celebrului şahist Garry Kasparov care, ca oponent al regimului de la Kremlin, este pe cale de a deveni un martir al Celeilalte Rusii, după ce s-a specializat în marşuri de protest în care se afişează în stradă cu teribile arme de distrugere a dictaturii (un trandafir într-o mână şi Constituţia Rusiei în cealaltă). Să ne amintim că pe 24 noiembrie 2007, după un vehement protest împotriva regimului autoritar al lui Putin, aflându-se în fruntea unui grup de militanţi din Cealaltă Rusie, Garry Kasparov a fost arestat pentru cinci zile, când nu a avut dreptul de a fi asistat nici măcar de un avocat din oficiu. In urma acelui abuz, Garry Kasparov s-a adresat Curţii Internaţionale a Drepturilor Omului de la Strasbourg  care, însă, surpriză!, nu i-a dat dreptate ! Protestul lui Garry Kasparov este unul din puţinele gesturi de opoziţie care se mai petrec în Rusia, ţară ce este din nou cuprinsă de elanul totalitar. Prestigiul internaţional personal i-a salvat viaţa şahistului, nu CE. Altminteri, ar fi putut avea soarta Papei Ioan Paul al II-lea (asupra căruia KGB-ul a oganizat mai demult un atentat terorist, pentru că Papa era unul din simbolurile cele mai ferme împotriva totalitarismului), sau a Annei Poltikovskaya (jurnalistă asasinată), a lui Litvinenko (asasinat cu substanţe radioactive), ori a lui Khodorkovsky şi Trepashkin, deportaţi în Siberia (or mai fi trăind?). Mă întreb şi eu, alături de alţi apărători ai drepturilor popoarelor europene la libertate şi demnitate, oare câte capete trebuie să cadă, oare câte conştiinţe trebuie să fie înăbuşite de duritatea crimelor unui regim totalitar, oare câtă vreme cetăţenii Europei Unite vor tremura mereu de frica ameninţărilor colosului de la Răsărit?

Din păcate, nici Uniunea Europeană nu pare mai plină de energie, acum, pentru a ţine piept colosului rus şi stilului său agresiv. Asta s-a tot văzut în ultimii doi ani când, fără zăpadă sau cu zăpadă, temperaturile de toamnă-iarnă au fost atât de scăzute, încât nevoia continentală de gaze a fost uriaşă, iar Gazpromul şi-a putut folosi la maximum arma preţului solicitat pentru acest combustibil. Până la reuşita operaţiunii de asigurare a independenţei energetice faţă de Rusia, Uniunea Europeană joacă diplomatic, sacrificând, de exemplu, pe un Kasparov şi trandafirul său cu parfum de libertate, închizând ochii în faţa reciclării nomenklaturii totalitare moscovite care  şi-a creat aparenţa de zână a stângii moderate, deşi sub rochia albă a inocenţei se ascunde o adevărată profesionistă a extremismului politic. A nu se uita nici faptul că, pentru a avea gaze, Uniunea Europeană a refuzat să facă cel mai necesar gest faţă de ţările Estului Europei între care şi România, şi anume gestul de a condamna caracterul totalitar al Uniunii Sovietice şi Partidului său Comunist, în forma prin care aceştia s-au făcut vinovaţi de implementarea prin lovituri de stat sângeroase şi prin teroare a bolşevismului în ţările invadate.

Uniunea Europeană se găseşte şi la ora actuală destul de departe faţă de realităţile vecinilor direcţi ai Rusiei, de aceea mai comite gafe care ţin de incapacitatea actuală de a cunoaşte şi integra corect istoriile locale,  dar ţările care fac parte din UE trebuie să depună eforturi economice şi politice imense pentru a se alinia şi supune unui deziderat unic: asigurarea independenţei energetice faţă de Rusia. Altminteri, popoarele europene nu se vor bucura niciodată de do democraţie reală. Dependenţa energetică de Rusia le va face dependente direct de totalitarismul etern al Mamei Rusia.

Imperiul rus condus acum chiar de societatea Gazprom este de fapt o armată antrenată într-un război pe viaţă şi pe moarte cu restul lumii, cu inamicii ei tradiţionali, pe care i-a golit mereu de bani şi i-a şantajat în numele unei stabilităţi politice iluzorii. Cu o activitate de furnizor la preţ maximal a peste 25% din producţia de gaze naturale a lumii, cu programele sale în derulare (Altai Proiect, Blue Stream, Nord Stream, Pirarzlomnoye Oil Field, Sakhalin II Project, Stokman Projest, South Stream, Yuzhno-Russkoye Field), această nouă armată rusă foloseşte ca armă o resursă vitală, nu mai  cheltuieşte cu fabricarea de armament tradiţional (eventual exportă armament către zonele de conflict pe care le întreţine în folosul propriu), utilizând pentru dezvoltarea sa energetică şi economică fondurile ce servesc şi ca buget de „război”. Până acum, colosul vecin Rusia-Gazprom a câştigat cam toate bătăliile cu UE. Să sperăm că roata se va întoarce, în curând, şi în favoarea echilibrării balanţei, altminteri UE ni se va părea cândva un fel de Rusie mai mare, înghiţită de Rusia cea mică şi roşie.

Angela Furtună
angela.furtună@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rusia cea mare şi Rusia cea mică.

Comentarii