La Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ s-a deschis marţi expoziţia intitulată “Dialog plastic interetnic”.
Organizată din iniţiativa conjugată a Prefecturii Suceava şi a Uniunii Ucrainenilor din România - Ţinutul Bucovina, manifestarea expoziţională, care se circumscrie acţiunilor dedicate Anului European al Dialogului Intercultural, reuneşte cca. 60 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă realizate de cinci artişti plastici suceveni, fiecare dintre ei reprezentând o altă etnie bucovineană.
Arta ca limbă comună
Ioan Bodnar, Iulian Dziubinschi, Iosif Csukat, George Ostafi şi Grigore Micu, reprezentând etniile ucraineană, poloneză, maghiară, germană şi română, au realizat împreună această inedită desfăşurare vizuală care, aşa cum a remarcat la deschidere, în calitate de gazdă, subprefectul Ştefan Alexandru Băişanu, „reflectă o anumită stare spirituală a comunităţilor etnice din Bucovina”.
Artişti care, deşi vorbesc limbi diferite, aşa cum a subliniat prof. univ. Ionel Corjân, au găsit în artă „o limbă comună” instituind un dialog în care „frumuseţea optimistă şi vitalistă” a lucrărilor constituie liantul armonic.
O deschidere ca în şah
Prin comentariul său, pe care singur l-a calificat ca fiind „o deschidere ca în şah”, constând în „mutări” precise, neezitante, de fapt aprecieri punctuale pentru fiecare expozant, artistul plastic Konstantyn Ungureanu - BOX l-a caracterizat pe Grigore Micu drept „un nostalgic al perioadelor de studiu de altădată”, unul dintre puţinii artişti „care studiază tonurile de culoare”, „un pictor de metafore”, situându-l în contrapondere cu Iosif Csukat, un excelent desenator şi „un pictor de construcţie”, care „trece cu uşurinţă din spaţiul pictural în cel decorativ”.
BOX a semnalat totodată, „cu bucurie”, prezenţa în expoziţie a lui Iulian Dziubinschi, „un feminin” în expresia grafică şi picturală, pe care l-a cunoscut până acum ca cioplitor în lemn, un creator care, prin aplecarea către detaliu, devine un „artist documentar”, aşezându-l în relaţie comparativă cu Ioan Bodnar, „care mânuieşte cuţitul de paletă ca un ucrainean iataganul”, un „prieten al motivului peisagistic de care nu se poate desprinde”, făcând apoi, ca ultimă „mutare” pe tabla de şah a caracterizărilor sale amicale, referire la George Ostafi OST (care s-a impus cu acest nume, cu ani în urmă, în grafica satirică), un „bun grafician şi umorist”, un artist care s-a cantonat în „spaţiul pictural periculos (?!) al postmodernismului”, spaţiu pe care îl „reînnoieşte şi îl pune în valoare”.
Un dialog aşadar în limba comună a artei între cei cinci artişti expozanţi, un dialog prietenesc, fără asperităţi şi fără tonuri stridente, capabil să reliefeze atât particularităţile fiecăruia, cât şi elementele de conjuncţie care îi apropie.