Complexul Muzeal Bucovina Suceava a obţinut de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) finanţare pentru derularea unui proiect intitulat „Tradiţii şi meşteşuguri în universul copiilor”.
Directorul general al instituţiei muzeale sucevene, Constantin-Emil Ursu, s-a declarat mulţumit de faptul că din cei 9.700 lei solicitaţi pentru acest proiect, AFCN a aprobat suma de 9.000 lei.
Proiectul, care are ca grup ţintă 70 de copii cu aptitudini artistice, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, se va derula în intervalul 2 mai - 30 august a.c.
Îndeletniciri creative în Muzeul Satului Bucovinean
Îndrumaţi de meşteri şi creatori populari, copiii vor avea posibilitatea să deprindă tainele unor meşteşuguri tradiţionale în atelierele lucrative organizate în Muzeul Satului Bucovinean.
Practic, activitatea desfăşurată anual, cu sprijinul unor sponsori, sub genericul Atelierul de creaţie „Micii Meşteşugari” (din care au fost organizate până acum XI ediţii) dispune în acest an, prin proiectul menţionat, de finanţare.
Copiii se vor înscrie şi vor fi selectaţi în funcţie de aptitudini de un număr de cinci meşteri populari care-i vor iniţia, îndruma şi învăţa meşteşugurile olăritului, al încondeierii ouălor, ţesutul, cioplitul în lemn şi pictatul icoanelor.
Interesul copiilor pentru aceste îndeletniciri creative a fost în fiecare an în creştere, la ediţia de anul trecut înscriindu-se peste 100 de copii, care au petrecut câteva săptămâni de vacanţă exersându-şi îndemânarea în Muzeul Satului Bucovinean feriţi de aglomeraţia şi zgomotul oraşului.