Cu câteva zile înainte de a-şi lua zborul (cu avionul, bineînţeles) spre Brazilia, spre a deschide la Biblioteca Publica do Parana din Curitiba o expoziţie de acuarelă cu peisaje din Bucovina (pe care organizatorii, în frunte cu prof. univ. dr. Ayrton Goncalves Celestino, fondatorul şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Culturale a Germanilor Bucovineni din Rio Negro, au intitulat-o „Bucovina, o frumoasă grădină”), pictorul şi graficianul humorean Radu Bercea mi-a strecurat în mână o carte, proaspăt ieşită de sub tipar, pe care mi-a dăruit-o în calitate de autor al graficii de copertă şi de interior, care însumează nu mai puţin de 68 de desene.

Cartea cu rondeluri, pe care autorul, rădăuţeanul (cu casă la Horodnic) Emil Ianuş, „cu umorul său senin şi prietenos, puţin ironic, puţin cinic, dar niciodată caustic sau corosiv” (cum îl caracterizează într-un scurt cuvânt înainte Ion Prelipcean), a intitulat-o, uzând pentru rondel de un plural pe măsura spiritului său hâtru şi zeflemitor, „Rondele cu trei stele”, sugerându-ne că scurtele sale poezioare cu formă fixă se aseamănă cu tăieturile lacrimogene ale foilor de ceapă sau cu cele de cartof, rumenite pe plită, este cea de-a şasea care vede lumina tiparului sub semnătura acestui iremediabil şi redutabil umorist.

 

Cu zâmbet şi ochi luminoşi

Emil Ianuş, sculptor de catapetesme în bisericile neamului (fie că sunt pe pământul Bucovinei, sau pe cel al Basarabiei) dar şi de piese umoristice, pe care le ciopleşte, dibuindu-le forma, din rădăcini încolăcite, autor de epigrame (cu care participă la savuroase dueluri verbale cu permanentul său partener de întrecere, Ion Cozmei) ne demonstrează, prin „rondelele” sale, că lumea aceasta ursuză şi destul de prozaică poate fi privită cu detaşare, cu zâmbet şi ochi luminoşi.

„Balansând între epigramă, fabulă, rondel, monolog - aşa cum scrie Ion Prelipcean - Emil Ianuş vine în poezie cu universul său umoristic pledând pentru adevăr, cu scop moralizator, într-o formă cu efect comic şi cu poante aşteptate. Mesajul său este direct sau dedus, ironia şi autoironia, ca forme ale comicului, sunt mijloace artistice prin care autorul ia în derâdere defectele şi greşelile noastre propunându-ne să de vindecăm de această stare bolnavă prin terapia râsului”.

 

„Poezelele” bardului de la Horodnic

Cu sau fără dedicaţie nominală („Rondelul vacanţei”, „Rondelul alergătorului după votare”, „Rondelul fotbaliştilor” sau „Rondelul poetului Ion Cozmei”, „Rondelul ridendoterapiei - dedicat lui Vasile Vorobeţ”...) „poezelele” bardului de la Horodnic dau brânci pe pârtia umorului unor situaţii, întâmplări sau unor persoane „pigulite” din realitate.

Spre a fi tentaţi să caute cărţulia cu „Rondele cu trei stele”, reproducem mai jos, pentru cititorii „Monitorului de Suceava”, „Rondelul soacrei”, care sperăm să nu fi fost chiar...soacra lui Emil Ianuş: „A mâncat un borş de peşte / Şi i-a stat un os în gât / Neputând să-l scot, decât / Cu un fierăstrău, fireşte.../ Însă n-am tăiat decât / Să prind osu-n două deşte / C-a mâncat un borş de peşte / Şi i-a stat un os în gât.../ Socrul meu se cam căieşte / Fără soaţă că-i urât, / Dar nici azi nu m-a pârât, / Ci la lume povesteşte / C-a...mâncat un borş de peşte...”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului “Rondele cu trei stele”.

Comentarii