Nu l-am cunoscut pe Gavril Moroşan. Pe pictorul Gavril Moroşan. Am auzit în schimb, ca orice sucevean, şi ca milioane de alţi români, de fraţii Moroşan, Gavril şi Mihai. Doi oameni cu dragoste de Dumnezeu. Doi oameni care au lăsat în zeci de biserici, din toată ţara, mărturia talentului şi harului lor.

În urmă cu două zile, Gavril Moroşan a plecat la ceruri, pentru a se odihni alături de îngerii pe care i-a pictat o viaţă întreagă.

 

Harul divin al fraţilor Moroşan

Gavril Moroşan s-a apucat de pictură la 26 de ani. În 1965, fratele său, Mihai, mai mic cu 3 ani, l-a chemat la Bucureşti. Mihai Moroşan făcuse şcoala de pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române, sub ocrotirea Patriarhului Iustinian.

„Fratele meu era acasă, se ocupa de treburile gospodăriei. L-am chemat la Bucureşti şi mi-a spus <vin>. A venit, a dat examen şi a intrat la şcoală”, îşi aminteşte Mihai Moroşan.

Trebuie să ai un har divin, să fii iubit mult de Dumnezeu, ca, fără o pregătire temeinică în prealabil, să vii de la treburile gospodăriei şi să iei examenul la şcoala de pictură bisericească.

Este adevărat, însă, că fraţii Moroşan au fost crescuţi în şi cu credinţă în Dumnezeu: „Am avut parte de o creştere creştină din pruncie, dată de părinţii Dumitru şi Matroana, care ne-au fost şi îndrumători spirituali şi ne-au deschis drumul spre aceasta minunată artă a picturii bisericeşti”.

Dacă cel de al treilea fiu al familiei Moroşan, Nicolae, a devenit preot, Gavril şi Mihai au simţit chemarea spre pictura bisericească. Pentru că, oricât talent ai avea ca pictor, îţi trebuie o chemare pentru pictura bisericească, aşa după cum ne-a explicat Mihai Moroşan: „am făcut şi pictură laică. Am avut chiar o expoziţie, împreună cu marele pictor George Lowendal. Dar, când vezi pictura din biserică, te mişcă, simţi şi-ţi doreşti să faci şi tu la fel”.

 

„Fraţii Moroşan”, o adevărată marcă înregistrată

Din 1966, Gavril şi Mihai Moroşan au devenit „fraţii Moroşan”. Un fel de marcă înregistrată, cum s-ar spune astăzi.

Au pictat în toate colţurile ţării, dar şi peste hotare, în Liban, Israel, Canada, Germania, SUA, Cipru, Anglia, Iordania, Grecia.

„În 1971-1972, am pictat fresca Bisericii Sf. Gheorghe, din Liban. De aici ni s-a deschis drumul spre Ierusalim, unde am pictat patru biserici, inclusiv Biserica Patriarhiei”, îşi aminteşte Mihai Moroşan.

El ne-a explicat că în aceste drumuri prin lume şi-au făcut numeroşi prieteni, mai ales dintre oamenii cu care au lucrat: „Pictorul Iorgu Gheorghiu, din Cipru, era ca un frate pentru noi. Şi-a dorit foarte mult să vină la înmormântarea lui Gavril dar, din păcate, nu poate. Ştiţi ce se întâmplă? La fiecare biserică se formează o comuniune între oamenii care lucrează, epitropi, pictori, preoţi. Rămâne ca o binecuvântare peste timp. Aceste legături, greu se desfac. De aceea, peste tot în lume noi avem nu prieteni, ci fraţi”.

Şi totuşi, ce înseamnă pictura pentru fraţii Moroşan? Evident, ne-a răspuns doar Mihai Moroşan, între două povestiri cu iubitul său frate: „Pictura bisericească este oglinda care ne îndreaptă spre ceruri, spre Dumnezeu. Cuviosul Damaschin din Damasc spunea că <icoana este legătura între om şi Dumnezeu>. Noi, muritorii, suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Icoana ne apropie de această lume sfântă, nevăzută, lume care prin mâna pictorului devine văzută”.

 

„Toate bisericile pe care le-am pictat au reprezentat pentru noi un miracol”

Gavril Moroşan a văzut lumina zilei pe 23 septembrie 1939, la Voroneţ. Cum spuneam, mai bine de 40 de ani a pictat zeci de biserici. Din mâna lui şi a fratelui său, Mihai, au ieşit mii de icoane, aflate astăzi în toate colţurile lumii.

Nu a avut o lucrare deosebită, căci, după cum ne spunea Mihai Moroşan, „toate bisericile pe care le-am pictat au reprezentat pentru noi un miracol”.

Totuşi, Gavril Moroşan s-a stins în timp ce lucra la, probabil, una dintre cele mai importante opere ale sale şi ale fratelui său: pictura Mănăstirii Putna.

„Toţi suntem muritori. Ne naştem fără să ştim, fără să vrem şi la fel ne şi stingem”.  Aşa îţi defineşte Mihai Moroşan, simplu şi modest, trecerea prin viaţă. Dar şi drumul spre cele veşnice.

Gavril Moroşan va porni pe acest drum joi, la ora 11:00, la Mănăstirea Humorului. Îl vor conduce ÎPS Pimen, PS Calinic, Arhimandritul Melchisedec, dar şi un sobor format din mulţi, mulţi preoţi.

Gavril Moroşan va fi înmormântat la Mănăstirea Humorului, pentru că acolo şi-a pregătit, din timp, locul de veci. Din timp, probabil de când a auzit prima chemarea a îngerilor pe care i-a pictat o viaţă întreagă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A plecat lângă îngerii pe care i-a pictat o viaţă întreagă.

Comentarii