Timp de trei zile, de vineri până duminică inclusiv, Planetariul Suceava a găzduit o expoziţie columbofilă.
Organizată sub egida Federaţiei Crescătorilor de Porumbei din România (FCPR) de către Asociaţia Columbofilă Judeţeană Suceava, expoziţia a prezentat un număr de 210 porumbei, din care 150 voiajori, participanţi la concursuri interne şi internaţionale, restul fiind porumbei ornamentali.
Expuşi pe câteva şiruri, în boxe suprapuse, porumbeii voiajori, grupaţi pe categorii de competiţie (viteză - distanţă scurtă, până la 400 km; demi fond - distanţă medie, 300-600 km; fond mic, 500-700 km şi maraton, 700-1000 km), dispuneau fiecare de Fişa de expoziţie care etala toate caracteristicile (numele columbofilului, categoria de concurs, inelul matricol, punctaj şi palmares).
3.000 de porumbei pe traseul Suceava - Gdansk
Aşa cum ne-a spus preşedintele asociaţiei, Filip Vladi, care este şi membru în Comitetul director al FCPR, asociaţia suceveană, care numără în prezent 115 membri columbofili, are o tradiţie în participarea la concursurile de mare fond.
Anul trecut, columbofilii Mircea Bilius şi Dănuţ Bacalu au obţinut locul I pe ţară la competiţiile cu porumbei tineri (pui).
Nu mai puţin de 3.000 de porumbei, aparţinând crescătorilor asociaţiei sucevene, au fost antrenaţi în anul 2007 în concursul desfăşurat, din luna mai până în luna iulie, pe traseul Suceava - Gdansk (Polonia), pe o distanţă de circa 1000 km.
Filip Vladi a precizat că asociaţia columbofilă suceveană a participat în data de 12 ianuarie a.c. la Expoziţia Naţională de la Piatra Neamţ, iar FCPR participă, chiar în aceste zile, în Slovacia la Cupa Europei, urmând ca peste o săptămână să se desfăşoare Balcaniada.
Cu prilejul organizării expoziţiei columbofilii suceveni au putut să-şi procure de la un stand hrană pentru porumbei, vitamine şi medicamente.