Colegiul Naţional „Petru Rareş” a organizat duminică seară, la sala Dom Polski, spectacolul „Moş Crăciun la Petru Rareş”, o călătorie în diferite colţuri ale lumii, în căutarea lui Moş Crăciun.
Invitaţii speciali ai spectacolului au fost câţiva copii cu dizabilităţi de le Centrul Terapeutic „Blijdorp – O nouă viaţă” Suceava, care au primit din partea lui Moş Crăciun (cel darnic, care a trecut testul întrebărilor puse la cale de elevii de la „Petru”) sacoşe cu cadouri.
O îmbinare reuşită între generozitate şi bucuria sărbătorilor de iarnă. Un spectacol – poveste în care liceenii au interpretat colinde, cântece de iarnă, teatru, dansuri şi, nu în ultimul rând, muzică rock.
Cristina Antoneac, din clasa a X-a G, şi Paul Bores din clasa a X-a E, au fost gazdele acestui spectacol, prezentând publicului, pe lângă momentele artistice din spectacol, şi mici legende legate de Sărbătoarea Crăciunului.
Moşi şi CrăciuniţeÎntr-un decor de poveste de iarnă (brad împodobit, steluţe argintii, şemineu, ferestre cu perdele roşii, dar şi sania lui Moş Crăciun), spectacolul a fost deschis de către elevi din clasele a VI-a şi a VII a, care, acompaniaţi de chitară şi percuţie, au interpretat câteva colinde româneşti.
Nu putea lipsi un moment de teatru – concurs de preselecţie pentru alegerea lui Moş Crăciun.
Nici „crăciuniţele” nu s-au lăsat aşteptate, astfel că au prezentat publicului, care a venit în număr mare la sala Dom Polski, un dans modern pe teme muzicale specifice Crăciunului.
După dans a urmat un moment muzical susţinut de clasele a IX-a şi a X-a de germană. Şase perechi de dansatori, îmbrăcaţi elegant în roşu şi negru, au adunat aplauze prelungi, după ce au interpretat valsul: „Once upon a December”.
Filologii din clasele a IX-a şi a X-a au interpretat câteva cântece de iarnă în limbile franceză şi spaniolă.
Ramona Ceviuc, din clasa a X-a G, a interpretat melodia „Last Christmas”, după care un grup de elevi de la „Petru Rareş” a realizat câteva dansuri latino – americane.
Colind românesc şi rockA urmat din nou muzică, cu elevi din clasele a IX-a şi a X-a de engleză intensiv, care au interpretat piesele „Happy Christmas”, „Jingle bell rock”.
Alexandra Ciufudean a interpretat o piesă de iarnă la pian, iar Teona Boteanu a încântat publicul cu o piesă în limba engleză „Driving home for Christmas”. Colindul popular românesc a fost readus în scenă cu ajutorul Alexandrei Ungureanu şi Dianei Nechişor, care, îmbrăcate în costume populare specifice Bucovinei, au interpretat un colind.
Sub genericul „Lumini de iarnă”, câţiva elevi din clasele a X-a F au realizat un moment coregrafic inedit – joc de lumini cu mişcare scenică.
Un moment mult aşteptat de liceenii de la „Petru Rareş” a fost rock -ul, cu trupa liceului, „Nevermind”.
După ce au interpretat câteva piese cunoscute (Andrei Drăguşanul - chitară, voce), în aplauzele publicului, componenţii trupei şi-au acompaniat „colegii de scenă”, care au realizat momentele artistice din spectacol, elevi care s-au urcat pe scenă şi au cântat împreună „Feliz Navidad”.
Omul din spatele acestei frumoase poveşti de iarnă realizate de elevii de la „Petru Rareş” (organizatori - clasa a X-a E) a fost profesorul de muzică Cristi Doboş.
(18 dec 2007, 12:14:22