Inginerul pensionar Nicolai Oprea, autor, cu câţiva ani în urmă, a lucrării “Suceava - Cronică ilustrată”, album configurat pe un suport vizual alcătuit din peste 350 de imagini, alb-negru şi color, care reproduc cărţi poştale ilustrate şi fotografii ale urbei şi împrejurimilor sale începând cu ultimele decenii ale sec. al XIX - lea, carte premiată cu Diploma în rang de medalie de argint mare la Expoziţia filatelică internaţională EFIRO 2004, ne face, la acest sfârşit de an, o nouă surpriză.
La manifestarea care sub genericul “Noaptea cea mai lungă - Confluenţa artelor” va încheia, în noaptea de 22 decembrie, anul cultural 2007, Nicolai Oprea va lansa la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava monografia cartofilă intitulată “Bucovina - Cronică ilustrată”.
Peste 900 de imagini din Bucovina istorică
Lucrarea, prin care autorul şi-a propus să marcheze împlinirea, în anul 2008, a 150 de ani de la emiterea primelor mărci poştale româneşti, Cap de bour - Moldova 1858 (eveniment axial pentru organizarea Expoziţiei Filatelice Mondiale EFIRO 2008, care va avea loc la Bucureşti în intervalul 20-28 iulie), precum şi cei 90 de ani de la Unirea Bucovinei cu Ţara, reproduce peste 900 de imagini din Bucovina istorică.
Realizată în format A4, color, monografia cartofilă a Bucovinei, al cărei cuvânt de deschidere poartă semnătura onorantă a acad. Răzvan Theodorescu, reuneşte imagini selectate cu grijă din mai multe colecţii private şi din colecţia CMB Suceava.
De fapt, aşa cum a declarat autorul, „lucrarea n-ar fi putut să vadă lumina tiparului fără încurajarea şi sprijinul consistent acordat de directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu”, care a găsit şi un generos sponsor.
Nicolai Oprea a precizat că, întrucât Suceava dispune deja de o monografie cartofilă, în prezenta lucrare imaginea urbei se configurează doar din 12 ilustraţii, dar a făcut sublinierea că intenţionează să reediteze cronica ilustrată a Sucevei, cu un adaos consistent de imagini vechi, în posesia cărora a intrat între timp.
(18 dec 2007, 15:13:18