Tudor Gheorghe a readus la Suceava atmosfera mahalalelor bucureştene interbelice, dar mai ales muzica şi farmecul lor, într-un spectacol de excepţie - „Parfumele nebunelor dorinţi”.
Peste 800 de spectatori au ascultat cu plăcere, au aplaudat, s-au bucurat, marţi seară (la Casa de Cultură a Sindicatelor), de creaţiile unor nume mari, din păcate uitate, Zavaidoc, Jean Mascopol, Dendrino, Vasilache, Fernic şi Titi Botez, care au fost însufleţite de artistul Tudor Gheorghe şi de instrumentiştii săi de excepţie, sub bagheta orchestratorului şi dirijorului Marius Hristescu (în prezent dirijor al orchestrei Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova, din iunie 2007 şi prim-dirijor al Filarmonicii <Muntenia> din Târgovişte).
Şlagăre ale muzicii uşoare interbeliceSpectacolul a început cu ultima piesă din „Calvarul unei inime pribegi”, şi anume cu „Vecina mea de vizavi”.
Tudor Gheorghe a reluat poveştile şi cântecele Bucureştiului de altădată, prezentându-ne, într-un stil numai de el ştiut, personaje pitoreşti ale acelor vremuri, „cu drame mărunte şi tragedii amoroase”, cu numele celor care erau cunoscuţi ca „de temut” în cartier, pe străzile mărginaşe, făcând un salt, apoi, în articolele „sărace”, cu pseudovedete care deschid ziarele capitalei de astăzi.
Nu au lipsit din spectacol câteva şlagăre ale muzicii uşoare interbelice, legendara „Zaraza”, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara”, „Mână birjar!”.
Dirijorul Marius Hristescu, care colaborează cu maestrul Tudor Gheorghe din anul 1999, împreună cu orchestra sa formată din 10 instrumentişti (noutatea fiind un instrumentist la trombon), au reuşit să creeze o atmosferă relaxantă, plăcută, cu „Parfumele nebunelor dorinţi”.
„Mi-am permis să aduc şi puţin jazz, iar dintr-un tango să fac un vals. Sunt artificii menite să aducă un parfum nou”, şi-a explicat „artificiile muzicale” Marius Hristescu.
Revine tangoul?Publicul a fost entuziasmat de spectacol, de poveste, de muzică, de comentariile făcute de Tudor Gheorghe înainte de fiecare piesă muzicală. A fost „un tot” reuşit: public şi artişti. Excepţia fiind creată, poate, de unii suceveni (din fericire puţini, dar destui) care şi-au lăsat telefoanele mobile deschise. Chiar şi după ce i-a atenţionat artistul să şi le închidă, pentru a nu-i deranja pe cei de lângă ei, au continuat să sune. No comment!
Artistul Tudor Gheorghe susţine că acest spectacol, cu care se află în turneu prin ţară, „este o continuare firească şi necesară de restituire a unor bijuterii muzicale din aceea perioadă”.„Eu am convingerea că vor reveni, chiar şi în rândul tinerilor, linia melodică simplă şi tangoul în prea zbânţuita lume de astăzi. Avem nevoie de trubadurii care cu glasul lor reuşeau să înduioşeze florile”, a spus artistul, amintind că nu ar fi drept dacă nu ar aduce dreaptă cinstire, „pentru tot ce mi-au lăsat mie şi dumneavoastră”, lui Titi Botez, Dorel Livianu, Cristian Vasile, Jean Moscopol, „şi cum puteam să-l uit pe Zavaidoc”.
(15 dec 2007, 11:56:41