Banca Naţională a României (BNR) a lansat recent în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema „Istoria aurului - Coroana reginei Elisabeta a României”.
Moneda din aur, cu cant zimțat, cu valoarea nominală de 10 lei, are un diametru de 13,92 mm şi o greutate de 1,22 grame.
Moneda prezintă pe avers coroana din aur a reginei Elisabeta a României, inscripţia în arc de cerc ,,ROMÂNIA”, anul de emisiune 2017, stema României şi valoarea nominală.
Reversulmonedei redă portretul reginei Elisabeta a României şi inscripţia în arc de cerc „REGINA ELISABETA A ROMÂNIEI”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoţite de broşuri de prezentare (redactate în limbile română, engleză şi franceză), care includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului şi casierului central ai BNR.
Tirajul emisiunii numismatice este de 500 de exemplare, preţul de vânzare (exclusiv TVA) pentru moneda din aur (inclusiv broşura de prezentare) fiind de 405 lei.
Monedele din aur cu tema „Istoria aurului - Coroana reginei Elisabeta a României”au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea lor în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.