Romfilatelia introdice în circulație filatelică, începând cu data de 1 septembrie a.c., o emisiune de mărci poştale care prezintă rarităţi ale florei şi faunei din Parcul Naţional Ceahlău.
Emisiunea filatelică, machetată de Mihai Vămășescu și tipărită în sistem offset la patru culori pe hârtie chromo-gumată, are un tiraj total de 3.946.480 de timbre.
Mărcile poștale sunt ilustrate cu: Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), Forfecuţa (Loxia curvirostra) - o pasăre sedentară care populează pădurile de conifere din Munţii Carpaţi, Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica Fuss) - o plantă rară care este declarată monument al naturii, Capra neagră (Rupicapra rupicapra) - una dintre cele mai valoroase specii aparţinând faunei din România, Arnica (Arnica montana) - plantă perenă care creşte în regiunile montane şi are flori asemănătoare margaretelor, Ursul Brun (Ursus arctos) - în România se găseşte cel mai mare număr de urşi bruni din Europa, Măcăleandrul (Erithacus rubecula) - zis şi „guşă roşie”, o pasăre insectivoră, Genţiana (Gentiana lutea) -plantă erbacee protejată de lege şi declarată monument al naturii, Fâşa de munte (Anthus spinoletta) - pasăre care cuibăreşte exclusiv pe înălţimile fără păduri ale Carpaţilor, Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus) - o specie foarte rară de orhidee, Pescărelul albastru (Alcedo atthis) - una dintre cele mai frumos colorate păsări din ţară noastră, Crinul de pădure (Lilium martagon) - una dintre cele mai frumoase şi graţioase plante care creşte în zona pădurilor de stejar şi fag.
Au fost emise și 200 de seturi (două plicuri) FDC, echipate cu timbrele emisiunii, numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.