Romfilatelia onorează o stea a sportului românesc prin realizarea emisiunii de mărci poştale „Ion Ţiriac, un campion de legendă”.
Emisiunea filatelică vizează o stea a vieţii sportive naţionale, un nume ilustru al tenisului, pentru care promovarea sportului românesc, atât în ţară cât şi peste hotare, a reprezentat o datorie morală.
Pasiunea, dorinţa, aspiraţia şi motivaţia sunt câteva dintre elementele ce caracterizează cariera marelui sportiv Ion Ţiriac, care a adus României peste 40 de titluri în competiţii internaţionale de renume, în care a ridicat tenisul la cele mai înalte cote, atât din punctul de vedere al tehnicii folosite, cât şi în ceea ce priveşte spectacolul oferit publicului.
Succesul care l-a urmărit pe parcursul carierei sportive s-a transferat şi asupra statutului său de om de afaceri, dar Ion Ţiriac este şi un împătimit al automobilismului, deţinând o impresionantă colecţie de maşini, dintre care peste jumătate sunt automobile de epocă.
Marca poştală a emisiunii, cu valoarea nominală de 2,10 lei, şi timbrul coliţei dantelate, având valoarea nominală de 9,10 lei, reproduc imagini realizate în timpul finalei Cupei Davis organizate în octombrie 1972, la Bucureşti. Pe manşeta coliţei se regăseşte, imprimat cu folio aur, numele sportivului Ion Ţiriac.
Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, coliţa dantelată şi minicoala de 8 timbre + 1 vinietă (două modele).
Un set de două plicuri „prima zi” completează emisiunea filatelică, unul echipat cu timbrul emisiunii şi celălalt cu coliţa dantelată, ambele fiind numerotate şi obliterate cu ştampila ”prima zi”. S-a realizat totodată şi un set de două cărţi poştale maxime care-l înfăţişează pe marele tenismen.
Emisiunea de mărci poştale „Ion Ţiriac, un campion de legendă” poate fi achiziţionată din data de 16 octombrie, din magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.