„Sunt cerbul, - o emblemă măreaţă a naturii -/ Cu coarnele’nălţate spre cer în chip de steag;/ Şi mândru ca haiducul – discipolul bravurii – /Străină nu mi-e taina ascunsului drumeag.// Regatul meu e codrul în cadrul aventurii,/ Şi-mi port mereu podoaba, chiar când ajung moşneag;/ Ea veşnic mi-e lance şi pavăză! Beteag/ Rămâne inamicul în liniştea pădurii!// Dar, după ce, în fine, mi-e dat fatal să pier/ În lupte cu dulăii şi gloanţele din flinte,/ Nimic nu mai poate în lume să m-alinte,// Căci simt cum mă cuprinde amarnic nostalgia;/ Din gloria-mi apusă rămas-am un cuier/ De care vânătorul şi-atârnă pălăria!”
ALEXANDRU BILCIURESCU: Cerbul
1. În mitologia noastră populară, cerbul ocupă un loc de frunte, având o simbolistică variată şi complexă, prezentă în datini, obiceiuri, colinde, măşti, precum şi în basme. Aşa cum se precizează în volumul Mitologie română, din pricina coarnelor înalte şi rămuroase, asemănătoare cu coroana unui arbore, s-a spus că mândrul cerb poartă pe cap arborele vieţii sau un brad, „simbolul carpatic al arborelui cosmic”. În basmele culte, coarnele sunt asemuite cu o coroană domnească, iar animalul este supranumit „craiul pădurilor” sau „craiul munţilor”. Cine este autorul volumului Mitologie română?
a) Romulus Vulcănescu;
b) Ion Popovici BănăţeanuL;
c) Nicolae Iorga
2. La muzeul din Mortzburg se păstrează o pereche de coarne de cerb (Cervus elaphus) împuşcat în anul 1699 de către împăratul Frederic I, din care stângul are 33 de ramuri iar dreptul 27, adică 60 de ramuri în totalitate. În ce ţară se află oraşul Mortzburg?
a) Irlanda;
b) Scoţia;
c)Germania
3. Concurenţa dintre cal şi cerb a stârnit interesul inspiraţiei poetice în poezia sub titlul Război în vis, cu o intuiţie vie a distanţelor, într-o frumoasă metaforă, care ar merita o desfăşurare integrală, pe registre cosmice, după potenţialul major de legendarizare al românilor. Poetul vorbeşte, într-un stil fermecător, despre războiul dintre pădurea de cerbi şi pădurea de cai, ca păduri necuprinse, de simboluri, în stare să-şi dispute rangul de călăuză a sufletului poetic pe drumurile spre cealaltă lume. Poetul spune: „O pădure de cerbi şi-o pădure de cai/ în război fără iertare, visai/ carnea-mi înflorea sub copitele lor/ eu câmpie eram, arată de dor.”:
a) Dan Mutaşcu;
b) Nicolae Dan Fruntelată;
c) Marin Tarangul
4. Cât de des îşi înlocuiesc cerbii coarnele?
a) trimestrial;
b) anual;
c) o dată la trei ani
5. Prozatoare (1916-1990), născută în comuna Români- Horezi/Vâlcea. A debutat cu proză în Revista scriitoarelor şi scriitorilor români (1941), unde a lucrat şi ca secretară de redacţie (1943-1944). Debutul editorial se produce sub pseudonim, cu romanul pentru copii şi tineret E pace noaptea asta-n codru (1958). Este autoarea romanului Povestea cerbului. În 1947 primeşte Premiul Asociaţiei Literare „Eugen Lovinescu” pentru nuvelă. În 1977 primeşte Premiul Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor, iar în 1981 Premiul Uniunii Scriitorilor:
a) Ada Orleanu;
b) Sidonia Drăguşanu;
c) Violeta Zamfirescu
Răspunsurile exacte în ziarul de mâine.
Test propus de MIHAI BURDUJA
¤ Un cerb mânat de sete venise la izvor, pentru a-şi potoli setea. Acolo, când şi-a văzut umbra în apă, se bucura cu mândrie de coarnele sale, contemplând mărimea şi felurita lor înfăţişare. Era însă foarte nemulţumit de picioarele sale subţiri şi slabe. Cum zăbovea el cufundat în asemenea gânduri, se ivi un leu, care începu să-l urmărească. În fuga luim cerbul întrecu leul cu mult. Căci toată puterea cerbilor stă în picioare, iar a leilor în inima lor. Câtă vreme câmpia se întindea fără arbori, el şi-a salvat fiinţa, depăşind mereu pe leu în alergarea sa. Dar când ajunse într-un loc împădurit, la un moment dat se nimeri să-şi prindă coarnele în ramurile pomilor, şi, nemaifiind în stare să fugă, se lăsă prins de leu. Dându-şi seama că va muri, grăi astfel:”Nenorocitul de mine! Picioarele, despre care am crezut că mă vor trăda, tocmai ele mă salvau, iar coarnele în care m-am încrezut atât de mult, acestea mă pierd acum.”
ESOP: Cerbul la izvor şi leul