Mircea Radu IACOBAN

Poetul S. ar fi împlinit în această primăvară 90 de ani! Împreună cu el și cu prozatorul B. jucam odată şah în vechea redacţie a revistei „Cronica”. Abia iviți în lumea literelor, și abia aciuați în târg, credeam că tot ce zboară se mănâncă! Eram autori făloși ai unor cărticele de debut groase cât o foaie de plăcintă şi cutezam nerozia să credem că literatura română începe odată cu noi! Unul dintre combatanţi, S., a dărâmat la un moment dat piesele șahului, exclamând cu iluminare de prooroc: „Irosim timpul aiurea, când unul dintre noi poate lua premiul Nobel!” Am întors-o pe glumă, drept pentru care ne-am ales cu un ameninţător citat din Nietzche: „Onoarea voastră nu ţine de unde veniţi, ci încotro mergeţi!” Sigur că-i de-a dreptul sublim să-ţi propui ţeluri măreţe, dar ditamai Nobelul părea cam multişor… În cele din urmă, Poetul a izbutit să aducă totul și-n glumă, și-n serios: la întrebarea „ce mai faci?” răspundea „Aştept telefonul de la Ambasada Suediei.” Găsise amănunte ale ceremoniei de la Stockholm şi ştia protocolul pe de rost. Nu era foarte sigur că i se va permite să se prezinte la ceremonie în costum naţional, dar discursul (în franceză) şi-l construise şi-l învăţase la milimetru. În ultima vreme ne anunţase că are de gând să-şi schimbe religia (găsise alta, zicea el, mai permeabilă la Nobel decât ortodoxia). Pe toate le trata (și i le tratam) la modul apăsat ironic: cu prilejul unei editări postume, i-am răscolit vechile hârtii şi-am dat peste o listă conţinând 32 de nume, ordonate pe căprării: colegi de facultate, foşti colegi în redacţia X, alții din redacţia Y, notabilităţi locale, invitaţi de la Bucureşti. Tabelul poartă titlul limpede „Agapa Nobel” şi am constatat cu emoţie că-mi făcuse onoarea includerii pe listă. Bășcălie? Da, cu ironie și cu ștaif. Tânărul prozator B., și el cu auto-candidatură Nobel, era autorul unui op filosofic de 500 de pagini pe care îl auto-recomanda în termenii „această carte va schimba lumea din temelie” Anul 3980, ca adevăratul sfârșit al lumii, este prezis ferm de esoteria numerelor Pytagora, descifrată astfel de către B.: „Căldura radiațiilor cosmice și nebunia Neputincioșilor din fruntea marilor puteri vor transforma Pământul într-o sferă de flăcări. Va fi anul morții pe Pământ!” Nu-s deloc sigur că-i până la capăt întemeiată luarea în derâdere o trudei întru filosofare a colegului B. (cu care am avut parte și de deliciile șahului scriitoricesc, și de curățatul cartofilor la bucătăria cazărmii Botoșani), cartea încă nu i-am citit-o și n-ar fi mare minune să aflăm că purtăm vina necunoașterii adevăratelor chei pentru descifrarea marilor enigme ale umanității. De altfel, lume onorabilă l-a luat în serios: la cererea lui insistentă, magistrul Mihai Ursachi, un Nobel de această dată chiar de luat în vedere, pe care l-a propus pentru onoranta distincție chiar țara, i-a dat o recomandare generoasă către Fundația Nobel.  Se zic că poate fi aflată pe net – n-am găsit-o, dar am dat peste o izbăvitoare poezie a magistrului („Trasul pe sfoară”, o mostră a fantasmelor iluzionate și de poetul Mihai Ursachi), care mai potolește din elanurile nestăvilite ale tinereții neadormite: „Autointerviu:Vezi-ţi de treabă Ursachi/ şi renunţă odată la obişnuinţa vicleană a poeziei. / Tu, care în adolescenţă/ ai vrut să te faci oier, apoi/ funcţionar la «Piscicola», / tu care ţi-ai amăgitinsomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp, / pentru cepersecuţi tipografii, zeţarii, amicii, oamenii cei /cumsecade (criticii literari nu contează – sunt mult prea / şireţi ca să citească vreodată ceva). Iată din nou / ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe / sfoară, mai bine / te-ai face copac, boiler electric sau varză. /Termină naibii”.

  Inimitabil!