Mircea Radu IACOBAN

Aflu ca a murit Eliyahu Rips, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură (?) în 1997, acordat pentru „munca lor asupra codurilor biblice”. Matematician, a lucrat la  Catedra de Geometrie a Universității Ebraice, dar lucrările care i-au adus Nobelul au fost presupusele mesaje codificate din textul ebraic al Torei.  Utilizând  computerul și considerând textul Bibliei un puzzle de cercetare a cuvintelor, a susținut că acolo se dețin mari taine ale omenirii, unele deja petrecute, altele urmând să vie. Precizez de la bun început că nu cred deloc în acest demers al cărui temei pare a-l susține ditamai Premiul Nobel! O fi Biblia un imens cod („Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii” – Daniel, 12:4) abia acum revelat? Evenimente contemporane nouă să fi fost prezise cu 2000 de ani înainte? Chiar totul să fi fost de înainte scris? Ideea de cod biblic pusă în circulație de Eliyahu Rips a fost confirmată de prestigioşi cercetători de la universităţile Harvard, Yale, Universitatea Ebraică, precum şi de specialişti în cifruri şi  coduri de la Pentagon. Pornind de la lectura lui Rips, ziaristul american Drosnin s-a dus la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzak Rabin o scrisoare de avertisment: în Biblia decodată, numele Ytzak Rabin este intersectat de expresia „criminal, va asasina”; „este imperios necesar să vă luaţi măsuri de protejare”. Peste un an, Rabin a fost împuşcat mortal într-un atentat... Rămâne, zic eu, o întrebare: dacă toate predicţiile s-au îndeplinit, se îndeplinesc şi se vor îndeplini, ce rost mai poate avea avertizarea? Ce ţi-e scris, în frunte-i pus! Modalitatea practică a descifrării codului biblic necesită asistenţa calculatorului performant – motiv pentru care, probabil, tentativele de decodare n-au avut succes până-n zilele noastre – deşi bănuiala încifrării există din cele mai vechi timpuri (Newton şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii teologiei esoterice, încercând pătrunderea tainelor „criptogramei lui Dumnezeu”). Modalitatea de lucru este simplă: cuvintele Bibliei se înşiră fără spaţii între ele, apoi se citeşte câte o literă la 10, 20, 30, 40, 50 din cele astfel înşirate. După care se trece la litera următoare, citită iarăşi pe sărite, după un model prestabilit. Un Toma Necredinciosul ca subsemnatul ar fi tentat  să creadă că, la milioane şi milioane de lecturi şi  combinaţii, nu-i exclus să apară termeni ce capătă  oarecare sens prin „intersectare” cu vocabule mai mult sau mai puţin alăturate. Numai  că revelaţiile sunt spectaculoase: Homer apare ca „poet grec”, Shakespeare se „intersectează” cu „reprezentat pe scenă”, Beethoven şi Bach figurează cu precizarea „compozitor german”, iar Rembrandt, cu „pictor olandez”. Inventatori şi mari descoperiri situate, în timp, la enormă distanţă de perioada scrierii textelor biblice, par a fi menţionate cu surprinzătoare exactitate, utilizându-se cuvinte care nici nu existau pe atunci: Fraţii Wright – avion, Edison – bec electric, Marconi – radio, Einstein – „a răsturnat realitatea prezentă” ş.m.a. Până şi aselenizarea lui  Apollo 11 este menţionată: „realizat de omenire, realizat de om”. Pentru verificarea demersului matematic în sine au fost supuse aceleiaşi cercetări pe calculator texte laice precum „Război şi pace” ori „Crimă şi pedeapsă”. Şi aici s-a ajuns la nume proprii „prezise” (Kennedy, de pildă), dar care nu mai relaţionează prin „intersectare” cu vreun alt cuvânt din text. Daţi-mi voie să  rămân sceptic şi să-mi păstrez convingerea că o  astfel de lectură rebusată poate schimba „Internaţionala” în „God save the King!” Reputaţi oameni  de ştiinţă, însă, înclină să acorde credit posibilei codări a Bibliei. Interesant este că rezultate similare s-au obţinut şi utilizându-se traduceri ale Cărţii Cărţilor în alte limbi – deşi litera cuvântului tălmăcit devine, fatalmente, alta faţă de aceea din originalul ebraic. Dincolo de toate, să ne bucurăm că, în textele nou apărute prin lectură decodificatoare, referirile la România sunt formidabile: „Grădina lui  Eden”, „Casa lui Iisus”, „Casa lui  Dumnezeu”, „Poarta cerului”.

   Din poartă în poartă, deocamdată, noi, grădinarii, trăim din împrumuturi.