Mircea Radu IACOBAN

Sunt foarte sigur că, în ultimele 4-5 luni, ceva lume s-a gândit, poate fără voie, la Take Brucan și la profețiile sale. Ar fi vorba întâi despre aceea din 1990, când a declarat în „Le Figaro” că „românii vor avea nevoie de douăzeci de ani pentru a învăța democrația”. Paler și bună parte din presa noastră au interpretat atunci declarația ca fiind „antipatriotică”, și s-au găsit doi-trei ofuscați care să-l dea pe Brucan în judecată pentru „ofensă adusă poporului român”. Au trecut nu 20, ci mai bine de 30 de ani, și-n stradă se vântură pancarte care cer imperios „Democrație!”, susținând crezul lui Georgescu violent anti-democratic de la cererea desființării partidelor politice până la închiderea saloanelor de înfrumusețare! A doua zicere a lui Brucan a fost publicată tot pe-atunci în „The Independent” – este vorba despre renumitul „stupid people”. Unii îl trec acum în contul celor care l-au votat pe Georgescu, fără a avea și curajul s-o spună la față de cortină, fiindcă nu-i deloc bine să acuzi în bloc de prostire milioane de votanți. Nici n-ar fi prea corect, printre ei aflându-se și oameni de carte, universitari, gazetari cunoscuți, „maeștri” într-ale istoriei, actori cândva cu renume ș.a.m.d. Oricât ar fi de discutabilă poziția lor, se cuvine respectată – asta fiindu-le credință, au dreptul să și-o susțină și s-o expună cât se poate de liber și nestingherit. (Ce i-a mânat pe ei în luptă rămâne de văzut). Au de partea lor credința aproape generală că „poporul nu greșește”. Care sună frumos, numai că, zic eu, începe să scârțâie amarnic la amintirea că, în 1933, Hitler a fost adus în fruntea țării de onor poporul german și nu demult Putin a câștigat în Rusia cu 87,8 %. Pe de altă parte, este posibil ca taman cei care etichetează votanților cu pricina categorisiri peiorative să fie în culpă și demni de înregimentat în tagma proștilor sau prostiților (nu-i chiar același lucru, de prostire scapi, de prostie, nu). Dar nu-i vorba de simple remarci jignitoare precum atâtea își varsă fierea în politicalele românești, ci de o mai atentă cercetare științifică a prostiei umane, în virtutea căreia dl. Travis Taborek (cunoscut „Digital marketer and writer” și „specialist în marketing de conținut” – dacă am înțeles bine, trăiește în Barbados) crede că „poți învăța multe de la oamenii proști”. N-ar trebui decât să-i iei în serios! Nu prea cred să ne fi gândit până acum că, de fapt, în cea mai mare parte, „vârfurile” lumii, mai ales în rândul tehnologiei și antreprenoriatului, sunt alcătuite din prostovani (termenul este mult prea dur, nu poate fi tradus altfel și, oricum, altă rimă n-am avut). Taborek dă și exemple: Tramp, „o persoană care s-a ridicat la cea mai înaltă poziție de putere în lume deși este atât de evident un sociopat sadic, un maniac dezlănțuit, un monstru crud și nesimțit, un bufon”, sau „Elon Musk, un ciudat delirant, adorator al lui Trump, care nici măcar nu există pe același plan al realității cu oamenii sănătoși, raționali, normali, și, totuși, este unul dintre cei mai bogați oameni de pe pământ”. Dar oare să fie și ăștia proști? Că de aici am început discuția. Parcă n-aș crede. Taborek are la îndemână milioane de alte exemple, nu știu de ce i-a ales taman pe Trump și Musk. Dar mai departe, omul nostru din Barbados continuă cursiv și limpede: „Consider că motivul pentru care atât de mulți oameni proști sunt bogați, celebri și de succes este acela că oamenii proști cred în ei înșiși, iar încrederea este una dintre condițiile prealabile ale succesului. Persoane cu cunoștințe sau competențe limitate într-un domeniu își vor supraestima propriile abilități – acesta fiind efectul Dunning Kruger. Oamenii proști sunt atât de fericiți de neconștiența propriilor limitări încât, în mod ironic, asta-i face mult mai dispuși să-și atribuie tipurile de riscuri ce trebuie să și le asume pentru a excela în viață (…) Cel mai adesea extrovertiți, oamenilor proști le place să interacționeze cu ceilalți. Tânjesc să fie în centrul atenției. Ei strălucesc în mulțime și adoră rețelele sociale. De cele mai multe ori sunt fluturi sociali care prosperă din atenția altor oameni, chiar dacă aceștia sunt îngrozitori”. De partea cealaltă, „geniile” sunt personaje introvertite, care supra-analizează în mod constant toate modalitățile posibile în care lucrurile pot merge prost și-și furnizează paralizia deciziei”. Concluzia zdruncină credințele noastre obișnuite privind inserția în societate: „Încrederea, asumarea de riscuri și abilitățile de construire a relațiilor sunt cheia succeselor, nu inteligența, talentul sau munca grea”. Asta ar însemna că „omul nou” pe care dorea să-l construiască și Hitler, și Stalin, și Ceaușescu se cuvine căutat în cu totul alt etaj social. Geniile să-și vadă de treabă catalizând creația materială și spirituală, în vreme ce lumea va fi pe mai departe condusă de proști!

 Efectul Dunning Kruger îmi conferă posibilitatea să mă îndoiesc de mai tot ce s-a scris în acest articol. Mă grăbesc s-o fac.