Mircea Radu IACOBAN

Am avut un coșmar! Pe cine credeți că l-am visat azi-noapte? Nu pe Putin, nu pe Potra (auzi, Horațiu!), nici pe majestatea sa Călin Georgescu, ci, culmea, pe… uitatul Cotovschi! De unde și până unde? Am o bănuială. O parte din viețuirea mea la Chișinău (1990-1992) am petrecut-o la Hotelul „Cosmos”, căruia i spunea pe atunci, ca și acum de altfel, „la coada calului”. Desigur, din pricina formidabilei statui ecvestre: fereastra mea de la „Cosmos” era aproape obturată de coada statuii lui Cotovschi, fiind primul lucru ce îl vedeam înaintea cafelei de dimineață. Ningea, ploua, era soare, aflam după o rapidă constatare a stării cozii calului de bronz, și vreun un an de zile mi-a fost statornică vestitoare a dimineților basarabene. Acasă, la Iași, am niște brazi în curte și o ramură intersectează fereastra de la mansardă. Noaptea asta a nins, dimineață, în zori s-a risipit păturica de gheață, și la străfulgerarea clipei matinale am revăzut pentru o secundă în sticla geamului coada calului moldav. Singurul monument ecvestru din toată Basarabia! Și cel mai valoros!

Toată povestea, în anii aceia bezmetici, începe pe la 1907: Cotovschi era un bandit sanguinar care-și adunase o trupă alcătuită din dezertori și colinda satele, jefuind în dreapta și-n stânga, „curățând” mai întâi casele de bani ale avuților și adunând tot ce vedea de valoare prin izbele localnicilor înstăriți. Până la urmă este prins, condamnat la moarte, apoi „miluit cu zile” la muncă silnică pe viață la ocnă. Fuge de la ocnă, își reia tâlhăriile; într-o gazetă din Chișinău se scria (1916) că-i căutat „fugarul de la ocnă Grigore Ivanovici Cotovschi condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni! Se ofereau, pentru capturare, 2000 de ruble. Iar e prins, iar condamnat la moarte, numai că venise 1917 și, din bandit, a devenit… erou. În vremea războiului s-a aflat în România, unde se zice că a aderat la ideile bolșevice. Reîntors în Basarabia, continuă să jefuiască în dreapta și-n stânga, ceea ce, mai târziu, i-a conferit aura de „ultimul haiduc”. Spunea singur: „Erou? Eu am fost un bandit!” – drept pentru care puterea sovietică l-a proclamat „erou legendar al războiului civil”. Chiar i se atribuie și comanda unui regiment de cavalerie!

Poeții vremii aveau să-și adape copios ogorul literaturii „moldovenești” din odele închinate lui Cotovschi. Andrei Lupan: A pornit Cotovschi vânător / Ca un șoim răzbunător / Toți boierii și ciocoii / Tremurau în cuibul lor. Până la urmă, avea să-l omoare cu două gloanțe, în 1925, un oarecare Meier Zaider, căruia „șoimul răzbunător” îi batjocorise femeia…

După 1940, cultul lui Cotovschi luase proporții de necrezut, și în 1941, cei doi polițiști care fuseseră trimiși în urmă cu 24 de ani să-l captureze și să-l aducă la Chișinău pe marele erou, deși nu făcuseră altceva decât să urmeze un ordin, au fost trimiși în judecată și executați. Pedeapsa capitală a fost astfel motivată: „inculpații au săvârșit o infracțiune gravă contra clasei muncitoare”, așa că „nu poate fi invocat termenul de prescripție”. Nu se poate… și gata!

Toți cei implicați în acest saga sălbatec sunt de mult iarbă și fum, dar amintirea lui Cotovschi continuă să fumege dintr-o pricină mai puțin obișnuită, chestiunea ținând de… virtuțile artei! Toate statuile acum incomode au fost duse pe la margini de orașe, până și „chetroiuol” lui Lenin din Piața Marii Adunări Naționale. Au fost scandaluri, au fost proteste, dar, în cele din urmă, relicvele incomode s-au ascuns vederii publice – cu o singură excepție, monumentul lui Cotovschi: nu numai că-i unicat în Basarabia, dar valoarea lui artistică de excepție îl așează în rândul marilor statui ecvestre europene. Edificată în 1954 de un grup de sculptori: Duminovski, Kitaiga, Perșudcev, Poseado, după planurile lui Naumov, statuia se spune că-i inspirată de statui antice, între care s-ar afla aceea a lui Marcus Aurelius de la Roma (Cotovschi și Marcus Aurelius!).

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, se implică: „Se uită că la un monument nu judecăm numai din perspectiva adevărului istoric, ci și a valorii sale spirituale și artistice. De aceea, pentru mine, monumentul dedicat lui Kotovschi nu e doar Kotovschi ca personaj, ci în primul rând o lucrare de artă…” Rezon!

Încă odată arta arată că poate rămâne nepăsătoare la vremelnicele noastre dispute care, drepte sau nedrepte, se vor pierde în negura timpului. Autenticele fapte de artă, nicicum. Dacă-i nevoie, un simplu text lămuritor adăugat incintei monumentului poate rezolva ceea se exigenții consideră că-i absolut necesar… Mai nou, am aflat că milionarul Ilan Șor s-a declarat interesat să cumpere statuia lui Cotovschi, spre a o duce în altă țară unde, probabil, va căpăta identitate străină; se practică, la urma urmei, și Ștefan cel Mare de la Iași se zice că-i statuie de împrumut! Oricum, domnului Șor i s-a explicat, sper, că nu chiar toate se pot cumpăra pe lumea asta!