Mircea Radu IACOBAN

Am scris, mai de mult, despre un soi de test pentru verificarea românităţii care circula pe internet – dacă te încadrezi cum se cuvine şi răspunzi cu „da” întrebărilor din grilă, înseamnă că eşti român. Dacă nu, nu! Între timp, lista de probe ale românității s-a împlinit spectaculos, au apărut probe noi, ceea ce arată că nația noastră are sumedenie de specificități proprii, și chiar dacă „cercetarea” e asezonată cu un ludic evident, ar avea un oarece temei legal, barem formal. Am citit şi recitit lunga listă şi, mărturisesc, încep să am îndoieli: nu cumva n-oi fi român? Atunci, oare ce-s? Fiindcă, iată, nu corespund baremului şi, oricâtă bunăvoinţă aş investi, n-am cum răspunde afirmativ la majoritatea celor 43 de întrebări dintâi care încep invariabil cu „dacă”.

De pildă: (dacă) „ai avut sau ai covoare pe pereţi” (eşti cu siguranţă român). Nici n-am, nici n-am avut, dar covoare se arborează pe pereţi pretutindeni dincolo de Urali: vor fi având asiaticii gene româneşti? Dar, desigur, nu aşa se interpretează rezultatele testării cu „turnesolul” de pe internet; trebuie să concure cât mai multe rezultate afirmative, unul-două rămân irelevante.

Aşa că, mergem mai departe: „Ai perdele din dantelă?”. Ei bine, am. Le-am cumpărat cândva, cu pile, de la fabrica din Paşcani. Nu mai există nici fabrica, nici pilele, dar perdelele, cu textură simplă, făr-de cocostârci şi lalele, mi se par onorabile şi deloc mai altfel decât cele întâlnite în case ale parizienilor ori luxemburghezilor. Adevărat, în ţările nordice hipercivilizate nu-s dantele la fereşti fiindcă, acolo, perdele nu există. Asta, ce să însemne?

Mai departe: „Ai faţă de masă vinil la bucătărie?”. Da, am. Şi ce dacă am? Pe unde am fost în lume, masa pe care se pregătesc bucatele ori se desfac pungile aduse de la hipermarket este protejată cu o folie de plastic. Ce-i atât de românesc în asta? Alta: „Porţi palton din septembrie până-n mai?”. Păi, iarna asta, 2024, am dat drumul la centrala termică în octombrie şi am închis-o abia în mai. În România, iernile-s lungi şi reci, chiar dacă se mai întâmplă minuni ca-n iarna lui 2023. N-om purta numaidecât palton, dar haine groase suntem obligaţi să îmbrăcăm exact atât cât ţine frigul. Şi nu cred că englezul iese în sacou dacă ninge-n mai.

Mai departe: „Când ai musafiri, îi întrebi dacă beau ceva, însă niciodată dacă mănâncă ceva”. I-auzi! Total pe dos! La mine, în Moldova, oaspeţii sunt poftiţi la mese atât de generoase încât se crucesc străinii. Pe de altă parte, întrebarea-stas introductivă „Ce bei?” (vezi filmele americane) este adresată musafirului obligatoriu, încă de la ușă, de yankei, nu de către români.

Alta: „Obiectele tale vestimentare au firme imprimate în culori cât mai stridente”. Da, am câteva astfel de tricouri. Nu-s fabricate la noi: le-am cumpărat din Spania, Andorra, SUA, Suedia, Canada. Iar ăia nu fac marfă pentru români cât pentru piaţa proprie, aşa că...

„Parchezi pe unde te taie capul şi în orice poziţie”. Aşa-i. Întâi de toate, fiindcă nu-s destule parcări amenajate, dar să fie ăsta patent românesc? Aţi văzut cum se parchează în Italia? Dar la Istanbul?

Una peste alta, testul „Află dacă eşti român” mi se pare abuziv, superficial, tendenţios şi teribilist. Şi-s sigur că autorul, dacă n-are perdele din dantelă, n-o să aibă drele pe podele şi bureţi pe pereţi.

Dar să vedem și câteva mostre din „probele” mai noi. Iată: „stai lângă cele mai mari două valize din aeroport.” Da, și ce? N-am fi singurii. „Raftul tău din bucătărie este plin de borcane de gem, varietăți de recipiente din plastic, farfurii de carton și pungile de la sandwichuri.” Și care-i problema? Au și alte neamuri, și să nu uităm că noi am trăit vremuri de restriște, când primeam alimente pe cartelă botezată angelic „bon de precomandă”! „Ești român dacă ai stat vreodată la o coadă fără să știi pentru ce.” Da, am trăit, și-așa ceva, dar gata, s-a isprăvit coada la „Alimentara”. „Pui cuverturi uzate pe canapea ca să nu se murdărească tapiseria?”. Da, dar le arborez când se zbenguie ăia mici, ori când joc șah în „casa mare” și mai cade câte-un strop de bere pe fotoliu. Nu cred că poate fi element definitoriu pentru nația mioritică. „La plecarea dintr-o vizită, mai stai o jumătate de oră la povești în fața ușii gazdei”. Cinstit vorbind, eu n-o fac, dar soața da. Și la telefon din ușă mai spune de trei-patru ori până în sfârșit ajunge la „Pa, pa!”-ul într-adevăr final. Oi fi eu român și ea nu-i? Da să-i vezi pe macaronari! Din pricina discuțiile animate din metrou, adesea uită unde trebuia să coboare! Sigur că astfel de specificități naționale vor fi existând, dar aproape toate cele înșirate mai sus sunt flecuștețe de genul „Tot ce mănânci are gust de ceapă și usturoi.” Nu-i adevărat!