Mircea Radu IACOBAN

Octombrie este cea mai mofluză lună a anului: nici lae, nici bălaie. N-avem încotro, „până nu trece iarna, primăvară nu se face” – asta zis-a Tudor Vladimirescu, reamintind că grija precede negrija și de nu treci pragul, n-ajungi nicăieri. În postata noastră românească nimic nu-i limpede, nicio bucurie nu-i dusă până la capăt și nimeni n-are parte de siguranța tihnită a zilei de mâine. Așa au trăit românii de când se știu, iar eterna căutare a siguranței dă, cum se știe, nesiguranța. Lincoln credea că a aflat remediul universal: „Lăsați-i pe oameni să vadă adevărul și țara va fi în siguranță”. Dar cine să ne lase, că roiesc sondajele? Vara s-a dus iremediabil, războiul din preajmă (și nu numai) lasă ciudata senzație a unei apropiate acute dramatice și definitive. Dea Domnul să nu se întâmple!

Deocamdată, constat că victorioasa Lună a Recoltei s-a transformat în Luna Sondajelor: săptămână de săptămână, altă rafală de „cercetări” cu zecimale în coadă (dau impresia de autenticitate) izvodesc parascovenii pe care, cum e mai rău, nu știi sigur nici să le crezi, nici să le treci la capitolul gogoașă electorală. Da-i bine să se știe că, precum atâtea alte începuturi românești, și primul sondaj de opinie s-a născut la Iași. Cel puțin așa rezultă din cartea lui Rudof Suţu „Iaşii de odinioară” (1928), unde se publică sondajul ieşean descoperit în 1880. Îl consider primul pentru simplul fapt că altul mai vechi nu s-a aflat – cel puțin până acum.

E sigur că strămoșii simțeau și ei acut nevoia unor informații care să-i scoată cumva din matca opiniei banale și comune, și-și construiseră propria lor ciotcă de informatori, dar una-i una, alta-i alta: sondajul lasă impresia de opinie colectivă, are prestanța unică a „zisei poporului”, iar ei trebuiau să se rezume în loc de „vox populi” la șoapta contra cost a cutărui șoptitor „de bine”. Cel mai bine pus la punct serviciu personal de informații, care, însă, nu ținea deloc seama de cei „proști, dar mulți”, l-a avut „Duduca” Elena Lupescu; astfel de servicii aveau și Titulescu, Maniu, demisul Cristescu, până și Patriarhul...

Avem toată siguranţa că cel dintâi sondaj românesc n-a fost măsluit – n-avea miză politică. Dacă luăm de bune spusele lui Suţu, Iaşiul era, pe atunci, o filială a raiului pe pământ: „Se trăia bine, căci se răsplătea îndeajuns munca (se poate şi fără sindicate? – n.n.). Se trăia larg, se trăia bine (şi încă nu venise îndemnul lui Băsescu! – n.n.), fiecare cetăţean al acestui târg, cu puţinul ce-l avea (probabil, salariul minim pe economie, n.n.), trăia mai în belşug decât astăzi, cu averile pe care le vedem la unul şi la altul (atenţie! – n.n.) adunate într-o noapte, Dumnezeu ştie cum, curat, în orice caz, nu.” Nu vă lăsaţi înşelaţi de acuta actualitate a observaţiei – a fost scrisă în 1928!

Sondajul din Albumul descoperit de Suţu arată, în urbe, preocupări ceva mai înalte decât atestă consultările publice de astăzi, fiind interesat de eternul uman, nu de procentajele cutărui politicastru. Acolo sunt înşiruite întrebările adresate nu oricui, la întâmplare, ci unor personalităţi emblematice pentru „fixonomia” târgului şi epocii. Întrebarea „de ce ţi-e frică mai mult?” n-avea în vedere, pe atunci, încălzirea globală, ameninţarea Al Qaida, nici măcar inflaţia, drept pentru care cuconiţa Eugenia Drossu îşi permite să răspundă franc şi ingenuu: „Mă tem să dansez cotilionul cu un om prost.” Alt răspuns: „Mi-e frică de cei răi şi proşti.” Clar: pe atunci, lumea se temea, înainte de orice, de prostie – spaimă care, în zilele noastre, s-a mai atenuat, intervenind obişnuinţa şi toleranţa.

Un personaj bine cunoscut în high-life-ul ieşean, Al. Scorţescu, oferă alt răspuns aceleiaşi întrebări: „Mă tem de fatalitate!” (Avea şi de ce – peste câţiva ani, s-a împuşcat în grădina Copou.) Urmează o întrebare cheie: „Ce calităţi preferaţi la bărbaţi?” Ieşencele răspund: „mândria, spiritul, bunele maniere, respectul faţă de femeie, dezinteresul, francheţea”. Nicio vorbă despre bani, moşii, avere. Să fi fost stră-stră-străbunicele noastre chiar sincere? Parcă n-aş prea crede... Calităţi preţuite la femei: „răbdarea, gingăşia, demnitatea, pasiunea” – zic bărbaţii la 1880. Total depăşiţi: acum contează look-ul, casa-maşina-slujba, de preferat în sectorul bancar, engleza, computereala, spiritul întreprinzător, dimensiunile stas în centimetri, arta economisirii, cardul bancar, statura politică...

Ce greşeli ar ierta bărbaţii? Nu mai înşirăm numele respondenţilor (cu rezonanţă în epocă), ci doar opiniile exprimate: „greşelile tinereţii, greşelile făcute dintr-un exces de bunătate.” Ce greşeli n-ar ierta femeile? „Egoismul, falsitatea, vulgaritatea, ipocrizia.” Câtă despletire de romantism! De altfel, chiar Suţu oftează: „S-a dus poezia acelor clipe! După 30-40 de ani trecuţi de atunci, n-a mai rămas decât amintirea...” Ce să mai spunem acum, după trecerea atâtor decenii? Ţăndări! O singură certitudine: dacă întrebările de atunci s-ar pune acum, răspunsurile ar fi cu totul altfel.

Alte vremuri, alte maniere...