Mircea Radu IACOBAN

Încep fantasmagoric: în vreme cât ambele armii, și cea a Rusiei, și aceea a Ucrainei, înaintează și ocupă teritorii în postatele celorlalte, imaginez cea mai simplă soluție de pacificare: s-o ducă până la capăt și să-și schimbe țările! Dacă băieții lui Zelenski (ar fi cazul să se știe: pe președintele de la Kiev îl cheamă, de fapt și de drept, Zelenskîi), bine consolidați de amici, speculează momentul și ajung până pe la Briansk prin dezvoltarea iscusită a făgașului izbutit la Kursk, apoi ar coti-o până la Smolensk, de unde-i o azvârlitură de băț până la Moscova, lucrurile s-or schimba fiindcă (se va vedea în cele ce urmează) și capacitățile forței agresaților or să se schimbe. Ar trebui doar s-o facă barem prin octombrie, că vine iarna și zona-i plină de amintiri triste și de la Napoleon, și de la Hitler.

Odată ocupată Moscova (ce iluzie!), n-ar avea prea mare rost alte escapade, ce să cauți mai departe, când ai Capitala la picioare și, de veacuri, rusul ascultă orbește clopotele Kremlinului! S-ar schimba, adică, țările între ele: Ucraina se-ntinde încetișor în Rusia, rușii în Ucraina! Manevra nu-i chiar nouă: n-ar trebui uitat că 60% din teritoriul actual al Ucrainei i l-au făcut cadou rușii: Donețk-ul în 1918, Galiția și Lvovul în 1939, Bucovina, Transcarpatia și sudul Basarabiei în 1940, Crimeea în 1954. Pricinoșii vor darurile înapoi și treaba s-ar putea rezolva în familie.

Dacă și unii, și alții țin morțiș să înainteze în ogorul celuilalt, la fel de slav, și armiile vor mărșălui până la capăt, se va produce nu numaidecât un schimb de populații, cât o schimbare de afișaj al documentelor. Se schimbă steagurile și gata! După care, precum în vremea romanilor, localnicele vor îmblânzi la cuhnie oștenii mai mult sau mai puțin străini și vor naște copiii amândurora, ce vor învăța fie limba lui Pușkin, fie pe aceea a lui Gogol (care, de fapt, ucrainean este...). Sigur că vor fi și revolte, dar din războiul ce amenință Europa va dispare amenințarea nucleară, fiindcă nimeni nu-și va distruge astfel propriul popor!

Până aici fantezie, nu și mai departe. Sigur că n-o să rabde Putin Kursk-ul etern ocupat – nu că i s-ar destrăma imperiul, ci stima nației încă vrăjită. Față de imensitatea teritoriului rus, Kursk-ul e-o mărgică – pe cât de măruntă, pe atât de amară. Zelenskîi nu cred (și nici n-ar vrea) să ocupe vreodată definitiv aria miraculos cucerită, nici c-or să treacă mult și hotărât mai departe: contează deocamdată  breșa de aroganță în inima Rusiei, cea care cândva credea că ocupă Kievul în două săptămâni. Iat-o luptând la ea acasă și ajunsă în așteptarea noilor rachete și drone ucrainene, de astă dată proprii și, ca atare, cu acces în „zona mare” a Rusiei europene! Ucrainenii, care, la Kursk, au păstrat în teritoriu populația din zonă, au avut de învățat de la israelieni care-i valoarea ostaticilor – deocamdată principalul lor atu real. Din pricina băștinașilor, Putin nu poate ataca așa cum le e felul, adică la rasul ierbii. Este nevoit să rămână într-o expectativă care, neîndoielnic, nu poate fi veșnică.

Aflu pe ocolite (dintr-un raport al Atlantic Council) că ucrainenii pot scăpa curând de obligativitatea aprobării vestului pentru lansări în profunzimea teritoriului rus. Citez: „Industria ucraineană a dronelor a cunoscut o creștere remarcabilă, fiind create peste 200 de întreprinderi producătoare. Autoritățile ucrainene au alocat două miliarde de dolari pentru producția de drone, stabilind obiectivul anual de un milion de aparate fără pilot pe an”, probabil nu numai drone, ci și rachete. Abia din clipa în care Zelenskîi are posibilitatea să atace în zonele până acum interzise, aria Kursk capătă cu adevărat importanță în economia „operațiunii speciale”: și de acolo, cu noile arme, este vulnerabilă Moscova! Dacă din 30 de rachete, una singură explodează în preajma Kremlinului, oricât de mărginașă și de minoră, ținta va rezona cât o nucleară: a-tot-puternicul Putin a ajuns lovit în propria-i casă! Invincibilitatea lui, și așa grav rănită, va primi a doua gravă lovitură după eșecul blitz-krieg-ului promis. Era oricum absurd să interzici la nesfârșit acces egal la ripostă asupra agresorului care, de peste doi ani, îți nenorocește țara din unică și proprie voință moscovită.

Numai că unu-i dreptul moral (cel internațional este de mult la pământ) și altul cel hain, care-i îngăduie agresorului să atace fără grijă de-a suferi la el acasă ripostă hotărâtoare. De-ar lupta un singur american în zonă, nici vorbă de asemenea interdicție – dimpotrivă! Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței! Iar în cazul unor succese ucrainene, parcă văd că va sări gogoașa ONU să condamne genocidul din Rusia!

Prevedeam în această rubrică, încă din 2022, sfârșitul războiului: după negocieri crunte, într-o Ucraină demolată, Rusia va ajunge de unde a plecat. Va primi, în ce condiții se vor vedea, probabil mai hotărâte, Donețkul și celelalte, și, din păcate, va păstra Crimeea. Nu cred să existe, acum, altă soluție, fiindcă realitatea forței totale disproporționate oricum va rămâne, dacă nu va crește constant în favoarea lui Putin. Dar numai pentru a se ajunge aproape de unde s-a plecat a fost nevoie să moară zeci de mii de tineri oșteni de ambele părți, să se distrugă orașe și să se risipească enorme posibilități materiale într-o lume în care-i atâta nevoie de construcție pentru dezvoltare întru omenească supraviețuire! De plătit, n-o să plătească nimeni. Explicația-i de-ajuns: așa a voit Putin. Absolut de neacceptat în lumea ce se consideră dreaptă și luminată a noului veac!