Mircea Radu IACOBAN

Evghenia Guțul, protejată și susținută de Ilan Șor, este noul Bașkan al Găgăuziei. Ce știm despre găgăuzi și Găgăuzia? Să recunoaștem că mai nimic. Întreaga UTA (unitate teritorial-administrativă) cu capitala la Comrat numără ceva mai mult de 100.000 de locuitori – cam cât orașul Oradea și-atât, da-i cel de al doilea zdravăn cui al lui Pepelea, după cel transnistrean, înfipt adânc în coasta Republicii Moldova. Primul drum al noului Bașkan a fost, desigur, la Moscova, unde Evghenia i s-a plâns lui Putin că-i persecutată de Maia Sandu – și a primit imediat promisiuni de sprijin nelimitat. Jelania bașkanului (bașkanei?) deplânge faptul că nu-i inclusă printre membrii guvernului de la Chișinău, așa după cum prevede Constituția Republicii Moldova, drept pentru care a și acționat-o pe Maia în justiție. Răspunsul președintei: „da, Constituția prevede, însă nu dă un termen, așa că...” Se prefigurează acutizarea unui conflict intern consistent nutrit de mânăriile Kremlinului și de strădaniile malefice ale fugarului Șor, cel condamnat pentru furtul milionului de dolari din Banca Națională a Moldovei. Numai de asta n-avea nevoie Chișinăul acum, iar conduita Evgheniei Guțul se deosebește net de aceea a precedentei, Irina Vlah (a avut două mandate), și ea evitată de Maia, dar fără a-i interzice participarea la ședințele Guvernului.

De altfel, toată politica promovată de Vlah s-a întemeiat pe aflarea căilor de realizare a unui non-combat politic profitabil și intereselor Moldovei, și ale Comratului interesat să atragă sprijin material concret din partea națiunilor turcice dispuse să ofere mănunchiului de conaționali găgăuzi (care, în cea mai mare parte, nu cunosc limba găgăuză, sunt vorbitori de rusă și au simpatii neascunse pro-ruse), asigurând găgăuzilor investiții, „injecții” financiare directe și împrumuturi nerambursabile aproape de neînchipuit.

M-am numărat, pe post de gazetar, printre cei care, în primele zile după declararea independenței Republicii Moldova, l-au însoțit pe președintele turc Demirel în vizita la Comrat: s-a revărsat atunci un adevărat corn al abundenței, Găgăuzia fiind gratulată cu sisteme hidrotehnice și rețele electrice, investiții imobiliare, școli (în împrejurări similare, Irina Vlah s-a străduit să fie și în limba română!), stadioane, drumuri modernizate, spitale ș.a.m.d. Un amănunt care ar putea să pară amuzant, dacă n-ar reflecta modificările de atitudine ce se prefigurau în politica lui Snegur: la sosirea pe Aeroportul Chișinău, Demirel a fost întâmpinat cu imnul „Deșteaptă-te, române!” și la plecare a fost condus cu noul imn, schimbat între timp, „Limba noastră”! Nu cred că înaltul oaspete a sesizat, dar pentru noi, puținii români de față, n-a părut de bun augur...

I-a apărut de curând Irinei Vlah cartea „Profesia mea e politica”; i-am citit-o cu interes crescând, fiind vorba de un text de neobișnuită sinceritate, foarte bine scris și definitoriu pentru credința ei politică rezumată astfel: „Misiunea mea de politician este să fac tot posibilul pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea țării, să unesc societatea dezbinată, se creez condițiile pentru viață demnă a tuturor locuitorilor Moldovei.” În schițarea autobiografiei, autoarea nu pare deloc preocupată de originea numelui familiei sale – Vlah. Poate fi simplă speculație, dar nu mi se pare lipsit de interes faptul că vlah este un etnonim din realitatea istorică sud-est europeană atribuit românilor, megleno-românilor, istro-românilor și aromânilor. Irina nu știa româna, dar s-a străduit să o învețe și acum o vorbește impecabil; numele ei vine de departe și trădează o anume rădăcină vlahă care, instinctiv poate, i-a prilejuit o anume deschidere îndrăzneață către realitatea extrem de complicată ce guvernează un teritoriu din care s-a străduit să elimine exclusivismul naționalist. N-a făcut caz, dar, pas cu pas, a ținut seama de românitatea Basarabiei, făcând gesturi concrete către toleranță (armonie ar fi prea mult spus).

Între altele, a susținut-o pe Maia Sandu („Dacă pentru Maia Sandu a votat întregul Parlament, înseamnă că numirea ei este legitimă: am convingerea că atât politicienii, cât și ramurile puterii trebuie să caute și să găsească consensul, să întrețină un dialog neîntrerupt indiferent de simpatiile și antipatiile personale, sau de preferințele ideologice, altfel are de suferit întreaga societate”). Irina s-a bucurat de reală recunoaștere internațională, desigur, mai ales în lumea turcică (în timpul ultimei lui vizite la Comrat, președintele Erdogan i-a oferit avionul personal pentru a o aduce la o întâlnire!). Irina s-a priceput să obțină important sprijin material și logistic nu numai din partea Turciei, a Kârgâstanului ori îndepărtatului Tatarstan, dar și a României și a Rusiei. Credința ei: „Dezvoltarea Găgăuziei înseamnă și dezvoltarea întregii Moldove.”

Cea care i-a luat locul, bașkanul Evghenia Guțul, nu pare a avea altitudinea intelectuală și clarviziunea politică a predecesoarei, este de la bun început pusă pe harță și adânc robită politicii anti-Moldova a lui Putin, Șor & comp. Încă o dată se confirmă că nu orice schimbare înseamnă realmente un pas înainte în direcția cea bună. Adeseori, dimpotrivă chiar.