Mircea Radu IACOBAN

Dacă se îngăduie condeierului să mai coboare din lumea metaforelor, iată câteva considerații privitoare la starea de îngrijorător provizorat în care ne aflăm cu toții în anul de grație 2024. La sfârșitul lui 2023, liderul suprem iranian Kamenei declara: „Nu vă îndoiți nici o clipă că regimul sionist ostil și uzurpator va fi șters de pe harta lumii într-o zi. Cu voia lui Dumnezeu, aceasta este o parte certă a viitorului. Sperăm că voi, tinerii, veți vedea acest lucru cu ochii voștri.” De astă dată, fără nici o îndoială, amenințarea nu mai e simplă izbucnire de ură ancestrală, ci-și află sprijin în capacitatea recent anunțată (și confirmată de AIA) că Iranul poate produce primele trei bombe nucleare. Ceea ce urmașii perșilor au izbutit speculând naivitatea, toleranța și buna credință a celor pe care-i amenință azi. În 2007 președintele iranian Ahmedinejad anunța „începerea producției de combustibil nuclear la scară semi-industrială”, după ce cu 50 de ani înainte, în 1957, intrase în funcțiune primul reactor iranian. Furnizat (lumea a uitat!) de americani!! Hai să dăm mână cu mână: toate marile puteri s-au coalizat pentru a crea și dezvolta capacitățile nucleare ale Teheranului: SUA a oferit reactorul, rușii au trimis specialiștii, chinezii, planurile instalației de conversie. Culmea: și Israelul a avut, într-o vreme, o ciudată perioadă de colaborare cu iranienii! Toată „lumea bună” s-a simțit datoare să pună umărul (planeta vrea benzină!) deși de la bun început s-ar fi cuvenit să existe suspiciunea că o țară ce literalmente „plutește” pe petrol n-are de ce să întreprindă enorme eforturi, nu numai financiare, ci și diplomatice, pentru construirea unei centrale electrice atomice. După care, repede, s-a ajuns ca numai în patru ani ONU să emită șase rezoluții de sancționare a Iranului pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin convenții și tratate. Care rezoluții, evident, n-au rezolvat mai nimic – apă de ploaie! Aceeași „lume bună”, acum și mai divizată în funcție de propriile interese, este intens preocupată fie de stăvilirea, fie de protejarea efortului nuclear iranian. Strategii israelieni se zice că au pus la punct detaliile unei lovituri preventive directe până nu-i prea târziu. Dincolo de totala bulversare a relațiilor internaționale și de probabilele reacții cu consecințe absolut imprevizibile, rămân în discuție chestiunile pur tehnice. Complexul de la Furdu, centrul de producție al programului de îmbogățire a uraniului, este ascuns sub 70 metri de stâncă. Cu bombe GBU-28, dacă toate avioanele F-16 ar ajunge la țintă, ceea ce-i foarte greu de presupus acum, s-ar putea bloca doar cele două intrări de sub munte. Instalațiile rămân, refacerea accesului este posibilă; n-ar rezulta decât o întârziere a programului și atât. Dar mai sunt sumedenie de alte obiective (Isfahan, Arak, Natanz, Parchin – or fi și altele, încă neidentificate), risipite în tot Iranul, greu de presupus totala anihilare. Iar decizia este extrem de greu de luat, mai degrabă imposibilă, mai ales după amenințările Rusiei și atitudinea (aparent) ambiguă a Beijingului. Iar lumea credulă are îngrijorător de scurtă ținere de minte! În 2007, Coreea de Nord se angaja să desființeze în termen de trei luni toate instalațiile de producție nucleară de la Yongbyon. Primind drept consolare de la SUA un „ajutor energetic” echivalând cu 50.000 de tone de petrol (a urmat un ajutor alimentar de zece ori mai mare – 500.000 de tone). Sfântă naivitate americană! Phenianul a „servit” ce i s-a oferit și și-a văzut în continuare de treabă, utilizând combustibilul primit inclusiv pentru producerea energiei electrice necesară reactoarelor nucleare! Iar acum, Coreea de Nord anunță, fie și realmente comic, că-i capabilă „să transforme America într-o grămadă de cenușă”. Kim Jong-un: „teritoriul continental al SUA este în raza noastră de acțiune”. Măi, să fie! Am evocat odiseea nucleară a veacului XXI pentru simplul motiv că parcurgerea complicatelor scenarii evocă în bună măsură cele întâmplate la dezlănțuirea ultimului război mondial. Și atunci Hitler a semnat sumedenie de convenții și tratate, și atunci le-a ignorat, și atunci s-a procedat iresponsabil cu „moderație și reținere”. Iată rezultatele!