Mircea Radu IACOBAN

Nu știu dacă moldovenii îi vor ierta vreodată lui Ciolacu măgăria imensă comisă la Timișoara, de unde avea să proclame „jignirea de a fi considerat moldovean”. După inepta sintagmă tatuliciană „rușinea de a fi român” (barem a pus-o sub semnul întrebării!), acum mergem la detalii, împărțim țara pe felii și decretăm cu aroganță de vechil că Moldova e de toată jena, iar Buzăul, cum ar da de înțeles restul frazei, mândrie națională! Gafa rămâne absolut inexplicabilă pentru un politician care dădea semne că și-a mai rafinat discursul, se simte bine „in agora”, are replică și n-a fost parașutat din întâmplare în postata politicalelor naționale (de-o fi să-l votez, o s-o fac de nevoie, fiindcă, deocamdată cel puțin, nu văd altul mai breaz, dar dacă o ține tot așa, mai va!).

Numai că gafa de la Timișoara n-a fost doar un „spirit de glumă”, cum își definea maiorul meu din cazarma de la Botoșani bancurile răsuflate cu colegul său de cugetare Bulă, ci răbufnirea unui parșiv sentiment ciocoiesc dâmbovițean păstrat în stare gemă de la 1859 încoace. Noutate nu-i, Ciolacu a mai spus același lucru și la Conferința din martie a Organizației județene PSD Vaslui. Unde a mai susținut și că a trebuit să descalece un bănățean ca să construiască nu mai știu ce – desigur, Grindeanu – altfel moldovenii se vede că n-ar fi fost în stare! Lui Ștefan cel Mare, Eminescu, Cuza, Kogălniceanu, Enescu nu le-a fost rușine că-s moldoveni, lui Ciolacu îi este! Atunci, chiar să-i fie!

Sigur, politicienii sunt și ei oameni, deci, supuși greșelii. Gafe cu mult mai moțate au comis de când lumea mari personalități: dacă premierul israelian Netaniahu l-a confundat, într-un discurs rostit la Londra, pe Boris Johnson cu... Boris Elțîn, nu-i un capăt de lume, n-a fost nimic conștient și intenționat, poate cel mult revela un vechi zaț de obsesii și atât. Suculentă dar pardonabilă gafa fostei ministre a justiției din Franța Rachida Dali, care, într-un discurs public, a confundat inflația cu felația – o fi având cine știe ce substrat tăinuit, dar rămâne bâlbă și-atât. Revenind la ai noștri: memorabilă gafa Ralucăi Turcan, cea care i-a urat la mulți ani baronului Samuel von Brukhental, mort din 1803 – s-o catalogăm dacă nu probă de incultură, drept eroare de informare și-atât.

„Gluma” președintelui PSD atestă însă un dispreț discriminatoriu întemeiat... pe ce? Iată întrebarea. N-are rost să așez comparativ în pagină liste de nume rezonante poate pentru Buzău și mai degrabă mute pentru istoria României, dar fiindcă toată țara e-n dârdori din pricina candidaturilor la Primăria Capitalei, poate-i util să ne amintim cine a deținut în trecut înalta demnitate municipală la Iași: Dimitrie Gusti, Nicolae Gane, Vasile Pogor, Petru Poni; la Buzău, în aceeași perioadă, Ghiță Dăscălescu, Nae Stănescu, Nicu Constantinescu, Antonel Bârdescu. Revenirea în actualitatea românească prilejuiește trista constatare că pe locul întâi între preferințele bucureștenilor se află Piedone-Parizer și Nicușor Adormitul! O, tempora! Mai degrabă aș crede că derapajul lui Ciolacu la Timișoara se cuvine luat în considerare în sens autocritic, doar starea de azi a Moldovei politicienilor li se datorează în covârșitoare măsură, drept pentru care a fost nevoie să descindă fatidic din alt capăt de țară misionari care să fericească băștinașii! Impardonabil! Cercetați lista demnitarilor cu putere de decizie originari din Moldova și veți vedea că în ultimul sfert de veac îi numeri pe degete! Provincia de nord-est a României rămâne doar un important rezervor de voturi? Aici este chiar vina moldovenilor, care nu corelează totdeauna simpatiile de moment cu consecințele în planul propriului destin. Poate greșesc, dar, la Iași, îl voi vota pe actualul primar pentru prestația lui remarcabilă în plan cultural, pentru mine prevalentă: vor fi și altele de luat în seamă, dar n-am informație certă și total credibilă, iar justiția urmează să se pronunțe. Oricum, cămașa mi-e mai aproape de trup. Astea fiind spuse, la gafa lui Ciolacu nu mai revin, oricum „am dat din casă” prea multe. Încerc s-o uit, da-i greu.