Mircea Radu IACOBAN

Călătoria cu tramvaiul, trenul, metroul a ajuns dacă nu factor incriminant, oricum suspect și purtător de anume semnificații demne de speculat în campania electorală. Îți face pozarul o fotografie și gata, încep discuțiile: ce căutai acolo, de ce erai singur, de ce erai cu gașca, de ce aveai o mină tristă, de ce erai zâmbăreț când în Ucraina și-n Gaza se moare pe capete, unde și de ce mergeai/veneai la ora aia – într-un cuvânt, de ce? Strămoșii noștri, mustăcioșii candidați la Primărie din veacurile trecute, n-aveau astfel de griji: în trăsura cu coviltir și sub vegherea unor credincioși Ghiță Pristanda, catindatul n-avea a se teme nici de paparazzi, nici de întrebările gazetarilor insolenți. Riscul unei oarecari expuneri exista însă și-n veacul XIX, când către întâlnirile electorale se călătorea cu diligența „Iași-Vaslui Bârlad, serviciu zilnic și retur cu trăsuri învălite, pe arcuri, 20 de bani km. la clasa I-a, 15 bani la clasa a II-a”, ca și-n secolul următor, când Iliescu obișnuia să se ducă de la Iași la ședințele din Capitală cu trenul accelerat de noapte (clar, „noaptea, ca hoții!”). Mai greu de înțeles mi se pare de ce nu dau deloc de bănuit desele voiajuri cu metroul ale lordului David Cameron, membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit, dar ne uimește teribil apariția pe o bancă a metroului bucureștean a neurochirurgului Leon Dănăilă, profesor universitar, academician, senator. etc. etc. Că dr. Dănăilă n-avea ce să caute în politică, precum nici dr. Cârstoiu n-avea, e altceva. Răspunsul dlui Dănăilă, ispitit de reporteri cu întrebarea „de ce cu metroul?” a fost dezamăgitor. În loc să întrebe la rându-i, contra-atacând logic „Și ce-i cu asta? ori „De ce nu?”, a rotunjit o propoziție în tonalitate uscat academică, ea însăși probă a nepriceperii într-ale politicii: „Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizație.” Pam, pam! Nu s-a mirat nimeni când dr. Dănăilă, inclus de americani între primele 500 de personalități științifice ale lumii, autor al 56 de cărți de specialitate și al peste 40.000 de operații pe creier, utiliza de ani de zile transportul în comun; uimirea apărut doar când a fost văzut un senator în metrou. Acum, ne mai fiind senator, nu-l mai vede nimeni! În presa ieșeană au apărut două fotografii cu Mihai Chirica…în tramvai. Primarul Iașilor în tramvai! Păi, se poate? Nu-i demagogie populistă? O dată e-n poză împreună cu „un grup de tovarăși”, a doua oară singur, într-un vagon nou ce staționa într-o hală a depoului ieșean, probabil proaspăt adus din străinătate. Oricum nu-i bine: nici când primarul e-nconjurat de viitorii alegători, nici când e singur-cuc! O sigură soluție: feriți-vă de tramvaie, fericiți sucevenii că n-au! Rămâne o mare întrebare nerostită: cum și de ce a ajuns normalitatea atât de suspectă? Cele ce i s-au întâmplat în metrou lui Churchill au făcut de mult înconjurul lumii datorită filmului relativ recent Darkest hour (2017), în care prim-ministrul îi consultă pe călătorii din vagon cu privire la decizia crucială ce o avea de luat în 1940: negocieri cu Hitler, cum cereau Chamberlain și Lordul Halifax, sau angajarea Angliei în luptă cu Germania nazistă. Soția lui Churchill dezvăluise că „el nu știe deloc cum trăiesc oamenii obișnuiți”. Va fi încercat s-o afle printr-o călătorie cu metroul? După momentul de firească perplexitate, călătorii, mai bine zis călătoarele majoritare (că, pentru premier, „femeile au fost armata secretă a lui Churchill”), au tunat la unison istoricul „never!!” Drept pentru care pe neașteptatul călător l-a podidit plânsul, și-a șters lacrimile cu batista și, desigur, a dat să-și aprindă trabucul. Când cineva a cutezat să-i atragă atenția că în metrou nu se fumează, a primit răspunsul „Cum adică nu se fumează? Cine a zis, Hitler? Sigura regulă pe care trebuie s-o respectăm cu toții este să purtăm masca pe figură” (numai că era vorba despre masca militară de gaze distribuită preventiv londonezilor, nu de fluturașul inocent din bumbac anti-Covid care a îmbogățit fauna profitorilor fără scrupule). Asta da prezență cu adevărat semnificativă a unui politician în metrou – numai că, după cum avea să declare scenaristul McCarten, scena cu pricina n-a existat niciodată și nu-i decât rodul propriei sale imaginații. Adevărat, Churchill a călătorit odată cu metroul și, când a coborât, n-a mai știut cum să se descurce pentru a ieși din stația subterană, fiind nevoit să ceară ajutorul unor călători la fel de timorați și perplecși precum cei care au rostit cu hotărâre determinantul și dătătorul de speranțe „never!!” Și ex-candidatul Cârstoiu a fost tras în poză acuzatoare (?) călătorind singuratic cu compromițătorul metrou. Iată explicațiile: „nu a fost un gest să epatez că așa merg eu în campanie, am vrut să văd dacă acel drum cu metroul este mai scurt.” Hai să fim serioși, nu-l cred deloc! Nu-i decât încă o mostră a deficitului de sinceritate care i-a compromis grav întreaga campanie.