Mircea Radu IACOBAN

Nu o dată ne întrebăm cum de este cu putință ca de ambițiile bolnave ale unui singur om să depindă soarta întregii omeniri. Istoria mai veche și cea recentă propun două nume apăsate de aceeași criminală culpă: Hitler și Putin. De necrezut: în amândouă cazurile, au existat și există apărători dispuși să le acorde circumstanțe justificative menite să preschimbe vinovăția demenței ucigașe în legitimă apărare, absolvindu-i și transformându-i pe Hitler, pe Putin și pe acoliții lor în... victime! Și nu-i vorba despre propagandiști absurzi și insolenți de tipul Medvedev, Peskov, Zaharova, Lavrov & comp., ci de cercetători care altfel ziceai că-s cu mintea acasă: iată-i susținând de-a dreptul stupefiant că dispun de argumente capabile să răstoarne toate evidențele!

Cum bine se știe, dintotdeauna istoria au scris-o învingătorii, trăgând, nu-i așa, spuza pe turta lor. Mai câte o exagerare, mai câte o minciunică, mai câte o contrafacere majoră, fiindcă nu prea are cine și cum să-ți replice, iar contrazicerea variantelor devenite oficiale în unele țări chiar se pedepsește prin lege. Adicătelea mucles, lăsați interpretările personale, stați la locul vostru, s-a decis demult, asta-i istoria unanim aprobată!

Decizia privind vinovățiile în declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial este răsvalidată și de mult sigilată: Germania și Hitler. Sau invers: Hitler și Germania. Adevărat, ceva murmure au fost chiar imediat după procesul de la Nuremberg, după care unii cercetători din diverse țări și continente au îndrăznit să avanseze, mai întâi timid, apoi din ce în ce mai răspicat, și alte ipoteze, de regulă sugerând doar nuanțări. S-a ajuns însă și la propuneri de răsturnare completă a imaginii întemeiat încetățenite în mentalul umanității, dar nimic nu s-a putut schimba fundamental și varianta învingătorilor rămâne pe vecie de neclintit. Nu asta este și părerea lui Eugen Statnic, născut în 1931, autorul cărții „Părinții războaielor”, apărută în 2014 și-n România, la Editura „Vicovia”, în care se postează aproape fără rezerve de partea celor ce-l absolvă pe Hitler, considerându-l victimă a uneltirilor „perfidului Albion”, al mașinațiunilor Poloniei, Statelor Unite, Franței și Rusiei.

Basarabean trăitor în Germania, Statnic s-a remarcat prin invenții și inovații în domeniul electronicii și electrotehnicii, unele aducându-i concernului Siemens un profit net de circa un miliard de euro (lampa „Dulux”). Numai că, mărturisește autorul, „Pasiunea mea pentru electronică s-a stins brusc și iremediabil. (...) A rămas o singură pasiune, una nouă și veche totodată – adevărul în privirea asupra lumii și istoriei omenirii”. Un istoric amator deci, care a parcurs o bibliografie imensă, a cercetat hectare de documente, unele inaccesibile până nu demult, astfel asigurându-și o viziune ce nu se află la îndemâna oricui. Numai că, sedus de amploarea, rezonanța și mai ales de spectaculosul revizuirilor, acordă credit deplin susținătorilor teoriei... inocenței lui Hitler, eliminând total îndoiala din demersul său istoriografic. Pare a-și fi însușit opiniile lui L. Hart („Hitler a fost atras în război, nu numai el singurul, ci și alții”, „Churchill a fost groparul Imperiului Britanic”, „Hitler nu a vrut războiul”), alcătuind, între altele, și o listă nominală în care-i orânduiește pe o parte pe cei „care au voit războiul” și pe cealaltă pe „oamenii care nu au voit războiul”. Cum era de așteptat, Hitler se află în cel de al doilea tabel, alături de Mussolini, Gőring ș.a.! Fiecare dintre cei înșirați în tabelul „pacifiștilor”, pornind, desigur, de la Hitler, comportă, în viziunea basarabeanului, cel puțin discuții, dacă nu respingerea directă și hotărâtă a viziunii împământenite.

„Pacifistul” Mareșal Manstein, afirmă Statnic, n-a agreat deciziile tactice ale lui Hitler (dar el este autorul planului invaziei germane în Franța!), Generalul Guderian ar fi demisionat nu ca protest față de războiul declanșat de nemți, ci al amestecului politicii în deciziile militare. Alt „pacifist” este considerat Reichenau (între altele a comandat masacrarea celor 33.000 de evrei ucraineni la Babâi Yar)... și tot așa înainte. Să ne mai referim la al de Gőring, comandantul Luftwaffe, inclus și el printre inamicii războiului? Ori la Mussolini?

Cealaltă listă, a „ațâțătorilor la război”, îi menționează pe Einstein, Roosevelt, Churchill, Golda Meir, și-i ornată mai ales cu personaje de origine evreiască (să fie un reflex al faptului că principalele referiri bibliografice menționate de autor sunt cărți ale unor autori germani, publicate în edituri germane?). „Eu nu sunt istoric – spune Statnic – ci un cititor pasionat de istorie”. Depinde însă de ce citești și, mai ales, de capacitatea de a te distanța, rezistând seducției lecturii, totdeauna fără să uiți îndemnul „Audiatur et altera pars”. Mai ales că, în cazul de față, „altera pars” a operat cu ratificări definitive, întemeiate pe realități evidente și incontestabile. „După o experiență de o viață – spune nonagenarul Statnic – am voie să-mi spun părerea, știind, însă, că a spune adevărul în societatea «liberă»de azi e un risc”. Și l-a asumat.

Generațiile viitoare au așadar șansa ca și Putin, în trista ipoteză a victoriei Moscovei în Ucraina, să fie considerat de istoria scrisă de biruitori victimă inocentă! Să vezi și să nu crezi! Preventiv, votați Șoșoacă!