Mircea Radu IACOBAN

 „Mai sunt cămile în Dobrogea?” întreabă „Dobrogea explore” (25 februarie 2024). Și tot ea își răspunde: „Ei bine, nu mai sunt.” Au fost atestate în jurul anului 1000, s-au mai identificat în 2008 șase dromadere pe la Agighiol, dar de către arheologi, osemintele datând din secolul XIV. Ce mi-a venit cu cămilele? Bună întrebare! N-am avut de a face cu vreuna decât atunci când, foarte demult, contra taxei de doi dolari, m-am pozat agățat de-o cocoașă undeva prin Tibet. Din toată povestea mă interesează acum și aici doar funcțiile răs-utilizatului „ei, bine!”, element constituent al noului idiom alcătuit din obsesiile lingvistice ale generației tinere de tele-gazetari și, mai ales, tele-gazetărițe. Probabil pentru a dinamiza frazarea și a da ceva viață unei relatări altfel terne și oarecare. Când se cuvine și, mai ales, când nu, se încastrează tronc și total nemotivat câte un „ei, bine!”, de regulă urmat pe parcurs și de alte câteva. Ei bine, nu-i deloc... bine să vorbim fără să gândim, fiindcă și această expresie, care nici nu mai știu cum este categorisită prin tainițele gramaticii românești (locațiune, interjecție, ba chiar cu funcții pronominale ș.a.) se justifică prin existența unui dubiu („vor mai fi existând cămile în Dobrogea?”), a unei dezbateri prealabile, a unei ipoteze confirmate, altfel rămânând cu statutul de inutil automatism verbal echivalent cumva cu ardelenismul „no!” O susține și lista sinonimelor din Dicționar pentru „Ei, bine”, toate de neutilizat în construcția relatării cu pricina – iată-le: „într-adevăr”. „de fapt”, „bineînțeles”. Așa că onor redacțiile televiziunilor noastre s-ar cuveni să mai reteze din avântul reporterițelor posesoare de cultură generală smântânită cu bulbuci de pe internet, invitându-le să țină seama barem de logica oricărei comunicări. O misie asemănătoare cu „ei, bine!” revine și cuvințelului „iată!”, copios utilizat de aceiași slujitori ai microfonului în priză directă care risipesc fără motivație și rost interjecția provenită din limba bulgară („eto”), a cărei misie este, de fapt, aceea, cum spune tot Dicționarul, de „a atrage atenția că se va produce ceva iscat neașteptate și făr-de veste”. Ei bine (ca să rămân barem prin vocabular aproape de tema inițială a discuției) mai totdeauna „iată” este presărat în dorul lelii, doar cu intenția de a conferi naratorului o participare mai activă în curgerea emisiunii. Naivă, incultă și ilicită. Fleacuri, când nădușește pământul, se topește gheața la pol, dispar anotimpuri și explodează drone în Ucraina? Or fi pentru cei cărora le este indiferentă corectitudinea vorbirii și logica comunicării, nu și pentru prețuitorii dimensiunii culturale a limbii ce-o vorbim. În idiomul radio-televizionist în curs de împământenire se înscrie, din motive varii, și încărcarea cu poveri noi a unor cuvinte care astfel devin prudente amortizoare pentru exprimarea prea directă a unor realități incomode. Firma cutare nu mai este într-o situație grea, ci „complicată”, TAROM nu-i în pragul falimentului, ci într-o stare „complicată”, școala rurală cutare e-n „situație complicată” fiindcă încă mai are fosă septică, Ucraina nu-i într-o situație gravă, ci complicată, ca să nu mai vorbim despre stupiditatea exprimării fotbalistice „a fost o minge complicată”. Cum naiba va fi arătând o „minge complicată”? Ne este frică de adevărul cuvintelor „grele”: dacă afirmi „cu subiect și predicat” (alt automatism verbal răsuflat din repertoriul curent tv.!) că X a șutat execrabil, se presupune și asumarea unei implicări riscante a celui ce evaluează. De ce să riște antipatii, mai bine se ascunde prudent după neangajantul „complicat”. Apoi, dincolo de tele-minciunelele cu care, de bine, de rău, ne-am obișnuit și pe care le trecem cu vederea, de tipul „urmează o scurtă pauză” – care, de regulă, nu-i deloc scurtă, ci dimpotrivă – ori „urmează imagini care vă pot afecta emoțional!” – nici vorbă, filmările fiind, la editare, blurate de frica CNA, nu se înțelege nimic din vânzoleala câtorva umbre nedeslușite. Urmează pe ecran defilarea poncifelor de soiul „pentru a stabili cu exactitate”: la noi, în țara în care ce nu se poate când totul se poate, unde aparatura veche și depășită dă eroare după eroare, iar unicul drog-test din toată Dobrogea n-a putut fi utilizat fiindcă taman era în concediu cel care-l mânuiește, totul „se stabilește cu exactitate”, la milimetru și la microsecundă! I-auzi! Hai să ne haidem! Întorcându-mă la cămilele dobrogene, citez un vechi proverb arab: „dacă ai un bun conducător de cămile, nici nu-ți mai trebuie cămile!” Text adaptat: „dacă ai oleacă de carte, nu-ți mai trebuie și știință de carte!”