Mircea Radu IACOBAN

Va fi avut dreptate Marx când spunea că „Omenirea se desparte de trecutul ei râzând”? Poate pe jumătate, fiindcă jocul adevărat era cel de-a râsu-plânsul: ne-om veseli azi, dar bieții noștri părinți n-aveau curajul nici să zâmbească strepezit. Potrivit legilor firii, peste toate cele ce au fost, fericite, nefericite, se așterne deplin uitarea, și ea corijată îngăduitor și selectiv: „cele rele să se spele, cele bune să se adune.”

Am găsit printre mai vechi însemnări ale mele file care se înscriu cum nu se poate mai bine în titulatura rubricii „Să vezi și să nu crezi!” N-aș bănui să mai aibă cineva amintiri directe privind dârdorile în care intra România când începeau pregătiri sârguincioase pentru sărbătorirea zilei de naştere a generalissimului I.V. Stalin. Merită reamintite! Citite acum şi în paralel, contribuţiile documentare ilustrează şi susţin până la un punct aforismul marxist cu despărțirea zâmbăreață de trecu, cu adnotarea că delirul omagierii în genunchi atinsese asemenea cote ale linguşelii hilare şi aiuritoare, încât, azi, numai cine cunoaşte cât de cât dimensiunile mecanismului terorii poate să-şi explice aberaţiile aniversare ce au luat proporţii maxime în noiembrie-decembrie 1949, când „tătucul popoarelor” împlinea 70 de ani.

Altfel, lectorul din veacul XXI are tot dreptul să-şi suspecteze „buneii roşii” de pierderea uzului raţiunii şi, pur şi simplu, să izbucnească în râs. Râzi tu, râzi, Harap Alb, dar, în urmă cu mai bine de şapte decenii, nimeni n-avea nici măcar curajul să-şi domolească primul aplauzele (ai dat tonul? lagăr!), aşa că, la mitingurile omagiale, bieţii aplaudaci îşi pocneau palmele până la epuizare fizică! Comitetului de organizare a festivităţilor de la Moscova i s-a propus, între altele, construirea unei biserici cu hramul „Slavă epocii staliniste!” (!!), oraşul Moscova să se numească „Stalin”, URSS să se reboteze „Uniunea Stalinistă a Republicilor Sovietice Socialiste”, sărbătoritul urmând să primească, între alte titluri, şi pe acela de „savant al lumii”.

În articolele din „Pravda” (număr omagial – 12 pagini) se delira până la cel mai deplin ridicol, născocindu-se merite staliniste inclusiv în „dezvoltarea culturii de bostan în împrejurimile Moscovei”. Articolul cu bostanii era semnat chiar de Poskriobâşev, secretarul lui Stalin, căruia, drept mulţumire, „tătucul” i-a trimis soţia într-un lagăr siberian! Hazlie – dacă nu chiar tristă – a fost încredinţarea organizării adunării festive nu Comitetului Central, nu Guvernului, ci… Ministerului Securităţii. În Comisia de verificare individuală a invitaţilor trona Nikolai Vlasik, şeful gărzii personale a lui Stalin, şi el repede arestat. Doar moartea „savantului lumii” l-a scăpat de execuţie…

Nici România nu se lăsa mai prejos: „Suntem convinşi că conducerea (sublimă cacofonie, n.n.) Partidului şi Guvernul RPR vor satisface dorinţa noastră înflăcărată şi vor acorda oraşului nostru înalta cinste de a purta numele Oraşul Stalin.” Semnează, „oameni ai muncii din oraşul Braşov”. Cităm din planul central de măsuri: „Tovarăşul Stalin va fi numit (nu ales!, n.n.) membru de onoare al Academiei RPR, toate gazetele de perete vor fi închinate tov. Stalin, în seara zilei aniversare vor avea loc serbări populare – muzici, hore, jocuri de artificii.”

Un grandios spectacol festiv a fost organizat, desigur, la Moscova: dansa Maia Pliseţkaia, cânta Sviatoslav Richter, iar corurile reunite şi orchestrele au interpretat piesele „Conducătorul poporului”, „Cantata Stalin” şi „Cântec despre Stalin”. Interesant este că aparatul de agitaţie şi propagandă era condus de P. Pospelov, tocmai acelaşi Pospelov care avea să redacteze… raportul de condamnare a stalinismului citit la Congresul XX PCUS de către Nichita Hruşciov! Natura omului e atât de schimbătoare…

La noi, voci alarmate sesizau rămâneri în urmă ce puteau afecta amploarea vibrantelor festivităţi: „în Capitală nu s-a vândut nici un exemplar din <Scurta Biografie>, la Tutova lipsesc broşurile tovarășului Stalin despre udarnici şi stahanovişti, în Ialomiţa <Carnetul Agitatorului> încă n-a ajuns, la UCB nu s-au făcut Colţuri Roşii”… Desigur, „Filialele Uniunii Scriitorilor din RPR vor organiza conferinţe, după care scriitorii vor citi fragmente din operele literare închinate tovarăşului Stalin.” Urmează un nesfârşit torent de măsuri privind cărţi, filme, spectacole, simpozioane, conferinţe, ţinute de Al. Drăghici, Ana Pauker, Iosif şi Liuba Chişinevschi, Teohari Georgescu, Vasile Luca…

Doamne, ce vis urât!