Mircea Radu IACOBAN

La începutul acestei săptămâni – deci în toiul scandalului provocat de asasinarea lui Navalnâi – disidentul rus Oleg Orlov a fost arestat și condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că a criticat agresiunea Rusiei în Ucraina. Orlov era co-președintele „Grupului Memorial” (ONG dizolvat apoi de ruși), căruia i se conferise Premiul Nobel pentru pace în 2022. Curajosul militant sexagenar primise și Premiul Saharov, recunoașterea cea mai importantă a Uniunii Europene pentru realizări deosebite în apărarea libertății de gândire. Justiția lui Putin l-a declarat acum „agent străin”, titulatură care se atribuie automat aproape tuturor celor care îndrăznesc să critice invadarea Ucrainei și care instituie față de cel incriminat stricte constrângeri administrative. Pe vremea lui Stalin, în articolul 58 din Codul Penal al fostei RSFSR figura alt termen, la fel de nedefinit juridic, dar cu și mai triste consecințe: „dușman al poporului”, iar fiecare rubedenie devenea „membru al familiei trădătorului Patriei Mamă”. (Culmea: sintagma pus-o în circulație Ibsen, care și-a intitulat una dintre cele mai cunoscute piese „Un dușman al poporului”…) Cum s-a văzut, Putin nu s-a sinchisit deloc de faptul că noua condamnare a lui Orlov, un personaj deloc oarecare, bine-cunoscut și pretutindeni prețuit, s-a decis taman când moartea lui Navalnâi a emoționat și întristat întreaga lume. Și nici că tot în acele zile – din câte știu, informația încă n-a ajuns în presa română – odată cu anunțarea morții lui Navalnâi a venit și vestea suspectei încetări din viață a fotografului Dimitrie Markov, și el opozant al lui Putin. Între altele, Markov este autorul unei fotografii devenite simbol al persecuției lui Navalnâi, ultimul opozant redutabil al lui Putin. Declarația președintelui Joe Biden „nu există nici o îndoială că moartea lui Navalnâi este o consecință a ceva ce au făcut Putin și bătăușii săi” (ripostă absurdă și aberantă a Moscovei, prin vocea președintelui Dumei de Stat V. Volodin: „Washingtonul și Bruxellesul sunt de vină pentru moartea lui Navalnâi”!!), ca și luările similare de poziție ale unor mari personalități din mai toată politica lumii au nutrit un puțin obișnuit val de revoltă și emoție sinceră care, la rându-i, este pe cale să genereze trimiteri către o galerie de eroi de calibrul unui Danko, cel nemurit de Gorki, ori de „el comandante Che Guevara”. Este ceea ce mai totdeauna se întâmplă când teroarea dictatorială duce nu numai la interdicții, întemnițări, persecuții, ci și la oribile asasinate în văzul lumii – indignarea tinzând, de regulă, să idealizeze într-o anume direcție și s-o ignore programatic pe cealaltă. L-am auzit pe Ciolacu spunând că „întâi este român și abia după aceea pesedist” (corect, așa-i, dar nu pot să nu mă întreb dacă prim ministrul nostru știe că o frază similară, „înainte de a fi comunist, sunt român”, rostită de Pătrășcanu la Cluj în 1946, avea să-i aducă ministrului justiției execuția în 1954 – apropo, să nu uităm că luna asta se împlinesc 70 de ani). La urma urmei, și Navalnâi s-ar putea considera îndreptățit să exclame „înainte de a fi disident, sunt rus” – drept pentru care a susținut că regiunea transnistreană din Republica Moldova este întrutotul îndreptățită să-și declare independența și statalitatea (unirea Transnistriei cu Rusia încă nu fusese pritocită la Tiraspol, deși se află de decenii „pe rol”), a susținut războiul Rusiei contra Georgiei, iar invadarea Crimeii i-a prilejuit comentariul „ce s-a făcut, s-a făcut”, completat cu altă ocazie după cum urmează: „Crimeea nu este o tartină ce poate fi întoarsă Ucrainei”. Dar una-i una, alta-i alta. Luările de poziție cu iz naționalist și chiar rasist le-am mai corectat cu timpul, dar, oricum, se vede că, atunci când intră în discuție enigmaticul „suflet rus”, nu strică să ne amintim spusele lui Bunin: „Rusul este ca lemnul din care se fac și bâte, și icoane.” Navalnâi este (adică, a fost) un om ca toți oamenii, diferit doar prin aceea că era înzestrat cu formidabil curaj și determinare: a te opune deschis lui Putin înseamnă, în statul și-n democrația rusă profund degradate, un gest de-a dreptul sinucigaș. A scăpat cu prețul unor mari și îndelungate suferințe de consecințele otrăvirii cu Noviciok (2020) pe care rușii continuă să o conteste în pofida tuturor evidențelor, spre a fi otrăvit iarăși în 2024, de astă dată, cum susține ziaristul Christo Grozev, ofițer de ambulanță, utilizându-se „doze mari de organofosfați, compuși organici care conțin fosfor, utilizați în agenți chimici de război. Ei pot fi considerați esteri ai acidului fosforic.” De altfel, este bine știut că laboratoare secrete specializate în otrăvuri există în Rusia și funcționează încă de pe vremea lui Lenin (chiar Krupskaia le-a căzut victimă!) Rămâne să sperăm că îndemnul Iuliei Navalnaia își va afla ecoul cuvenit în conștiința tuturor celor ce prețuiesc dreptatea, libertatea, viața și demnitatea umană: „Vă rog că împărtășiți cu mine furia, mânia, ura față de cei care și-au permis să ne omoare viitorul.” Să-i fim alături!