Mircea Radu IACOBAN

Mai fiecare post tv își are penibilii săi. Cei mai recenți deținători ai recordului de ridicol: Valentin Stan, Ion Cristoiu, Radu Banciu. Trei, Doamne, și toți trei! Primul, Stan, nu știu dacă și-a cercetat vreodată IQ-ul – bine ar fi nici să n-o facă decât dacă-i convins că rezistă la șocuri emoționale profund dezagreabile. „Omul cu laptopul”, mai nou cu mustață colilie, pune în circulație cu seninătate aberații de calibrul „Autorii războiului din Ucraina sunt americanii” ori „Ucraina trebuie să renunțe la planurile belicoase împotriva Rusiei”. Adică, exact ce susține Putin și absolut pe dos față de realitatea agresiunii moscovite, numai că aberațiile nu le difuzează canalul „Sputnik”, ci caraghiosul Valentin Stan, insistent invitat de Tucă la o televiziune românească. Marea lui grijă este să liniștească „popoarili”: rușii  vor câștiga oricum, și cu asta, basta, nimic nu va amenința hotarele europene, terminați cu prostia pregătirilor de război!

Manifestări ale defetismul iresponsabil și păgubos au precedat din totdeauna marile conflagrații, cu menirea de a ascunde realitatea belicoasă a momentului și de a insufla încredere în eternitatea feeriilor de genul „La Belle Epoque”. Stefan Zweig declara în 1941: „Noi nu credeam în întoarcerile barbariei cum ar fi războaiele între popoarele Europei” – și asta după ce Hitler declanșase Al Doilea Război Mondial! În Parlamentul britanic apăruse sloganul „mai bine hitlerism decât comunism!”, Atlee s-a opus reînarmării, iar lordul Halifax a cerut radioului britanic să nu-i mai jignească pe Hitler și Mussolini!

Iar în anul de grație 2024, compatrioții noștri care ies cu cărucioarele bine vârfuite din hipermarketuri și se grăbesc să nu piardă serialul turcesc la tv: s-au obișnuit să-și clameze nefericirea românească până într-atât încât nu-și pot închipui c-ar fi loc pentru infinit mai rău, mai irațional și mai tragic. Nu în veacurile ce or să vină, ci mâine-poimâine, de la o zi la alta dacă omenirea nu se va dezmetici la timp. Iar pe Stan nu-l văd înfruntând eroic cu laptopul tancurile inamice (nu numaidecât rusești), ci trecând cu grăbire în slujba președintei Șoșoacă, acolo unde, de fapt, îi și este locul.

Iată și câteva cugetări îngălate din puțul gândirii lui Ion Cristoiu, deși a fost greu de identificat urma de idee în încâlceala firului logic al propozițiilor sale lăsate cel mai adesea neterminate: războiul din Ucraina se nutrește din „nevoia NATO de a-și justifica existența, ce vor face miile de salariați ai instituției? Dacă NATO n-ar avea un adversar declarat ar trebui să se desființeze.” Răspunsul e de tot simplu: ceea ce au făcut și până acum. Tot lumpen-analistul Cristoiu: „România a devenit bază de lansare a atacului NATO împotriva Rusiei sub pretextul că ajută Ucraina să-și recupereze teritoriile pierdute”, iar Zelenski „livrează ucrainenilor în loc de mâncare, naționalism piperat.” Alte aberații: „Grămădirea de trupe și armament NATO (în România, n.n.) vizează trecerea în Ucraina și atacarea rușilor pentru a fi aruncați în mare.” Corolar: „Klaus a impus presei o poziție antirusească pe care nici presa Războiului sfânt n-a atins-o.”

Recitind aberațiile de mai sus poți observa limpede că, de fapt, nu Ucraina, ci Rusia ar fi victima atacată și primejduită! Minunații noștri analiști, dornici de rating și lipsiți de rușine, își vând conștiința pe un clic-două, tot așa precum Dănilă Prepeleac și-a dat vaca pe-o gâscă…

Cel de al treilea magnific, Radu Banciu, se detașează net de cei doi predecesori în topul nostru nu prin calitatea analizei (redusă la salbe de înjurături), ci prin grobianismul total care, de altfel, îl și menține pe post. Iată cum îi vede Banciu pe basarabeni: „În general, Moldova este ca țiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs Élisées (…). Asta este Moldova. Un țăran sau un țigan, după cum vreți, care n-a făcut altceva decât să cerșească pe lângă România de când îi știm noi (…). Am explicat și cu toți nătărăii ăia care veneau studenți din Republica Moldova, unu nu reușea să treacă clasa, da? Zeci erau bursieri pe banii statului român, primiți în brațe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru și așa mai departe. O rușine de oameni!”

Când scriu aceste rânduri încă nu s-a dat verdictul în procesul Simonei Halep, dar oricare ar fi rezultatul, sunt convins că Banciu îl va comenta la fel: Simona este „o impostoare”, un soi de „Buzatu de la Vaslui”, tot ce a izbutit a făcut-o pur și simplu prin furt, e-o rușine națională ș.a.m.d. Comentând cartea dedicată emisiunii radio „Fotbal minut cu minut”, Banciu îi portretizează astfel pe cei aflați în urmă cu șase decenii la microfonul celei mai ascultate emisiunii radio: „Erau niște lulele, bă. Erau cei mai mari cretini. Erau zero barat. Ei nu știau să spună decât minutul și scorul. Erau niște gunoaie. Au fost niște rebuturi ordinare.” Spre știința grobianului de la Prima TV: patru dintre cei aflați atunci la microfon erau profesori, unul dintre ei va fi laureat al Premiului Academiei Române, trei erau autori de cărți (unele traduse și publicate în străinătate), unul era regizor de Teatru Național, toți cu state de serviciu remarcabile în gazetărie. Cine era Banciu? Pe vremea aceea, nici măcar o înjurătură.