Mircea Radu IACOBAN

Ori de câte ori apare la tv cancelarul austriac Nehammer, greu mă abțin să nu schimb postul! Imaginea de carabinier la Rimini (barbă de trei zile, păr cărunt tuns scurt și gelificat din belșug, zâmbet rău, privire țeapănă și rece, orgoliu de tip prusac și egoism cât cuprinde) i-a convins cumva pe concetățenii lui austrieci că foarte puțin școlitul Nehammer este cel chemat să apere și să reprezinte valorile naționale, spirituale și cetățenești ale Austriei moderne. Nu numaidecât în legătură directă cu mizerabila și absurda respingere a candidaturii noastre la Schengen readuc în pagina gazetei câteva mărturii privind statornica neiubire a austriecilor față de români și România, ci cu faptul că ignorăm Golgota suferinţelor bucovinene sub împilare austriacă.

Alte naţii s-au priceput să-şi clameze insistent şi convingător cele îndurate în preajma şi-n răstimpul conflagraţiilor mondiale. Unele au obținut și consistente compensații pentru nedreptăți și abuzuri de tipul cărora românii par a le fi iertat demult, dacă nu și uitat. În anii Primului Război Mondial, comportamentul militarilor din țara în care s-au născut Hitler, Eichmann și Kaltenbrunner, Austria adică, faţă de populaţia Bucovinei aminteşte ororile naziste şi staliniste, ba chiar, pe alocuri, le anticipează. O carte de care nimeni nu mai știe, publicată de clericul bucovinean Teodor Bălan, la Cernăuți, în 1929, aduce sumedenie de cumplite și incredibile informații de care pur și simplu la noi nu s-a prea făcut vorbire. Către sfârșitul primei conflagrații mondiale, vieţile bucovinenilor ajunseseră la discreţia oricărui jandarm austriac. Nu prea era nevoie de probe, trebuiau date exemple care să înfricoşeze populaţia. Românii fiind ortodocşi, adică de aceeaşi confesiune cu inamicul (şi nu catolici precum austriecii), se subînţelege că-s spioni şi trădători.

Cel mai mult au avut de suferit preoţii. Orice pâră, oricât de absurdă, le putea fi fatală. Preotul Iavorovschi a ajuns în faţa Curţii Marţiale sub acuzaţia „cu siguranţă că a făcut spionaj în favoarea Rusiei”. Dovada: „în casa lui, scrisese ceva suspect toată noaptea”. Ce anume a scris şi ce putea alimenta suspiciunea nu s-a ostenit nimeni să afle. O lipoveancă din Rădăuţi a fost condamnată la 3 ani muncă silnică fiindcă în 1914, la intrarea ruşilor în Rădăuţi, „a avut o faţă radioasă”. Funcţionarul vamal Iliescu, de la Burdujeni, a întors vizita colegilor de la Vama Iţcani, cum mereu se întâmpla între cei de aceeaşi profesie despărţiţi de un biet pârâiaş (trece și acum prin spatele grădinii casei în care am copilărit!). Spionaj! Iliescu fost împuşcat. Execuţiile „pilduitoare” se ţineau lanţ, cu sfidarea oricărui temei logic şi legic. Cum situaţia pe front era îngrijorătoare, Austria nu găsea altă explicaţie decât duplicitatea criminală a românilor.

A fost acuzat de spionaj şi un copil de 11 ani din Zastavna, care, în ograda casei sale, urcat pe o scară, încerca să închidă cu o scândură intrarea în cuşca porumbeilor. Clar, a vrut să semnalizeze ruşilor! Un copil de 15 ani din Cuciurul Mare a fost spânzurat (în prezenţa mamei sale!) de jandarmul Drescher, renumit pentru bătăile crâncene lăsate cu invalidităţi pe care le aplica băştinaşilor „suspecţi”. Pe unde trecea locotenentul Franz Trombey, lăsa în urmă spânzurători şi spânzuraţi. Când nu spânzura (explica: din lipsă de timp), împuşca în dreapta şi-n stânga. Cei care aveau norocul să scape de al de Trombey şi erau „judecaţi” de instanţele militare, ajungeau repede în ştreangul călăului adus special de la Budapesta. Pentru uşurarea procedurilor, s-a construit o spânzurătoare cu scripete chiar în curtea Tribunalului din Cernăuţi: din sala de judecată, direct la eşafod!

Dacă, totuşi, acuzele se vădeau prea de tot bazaconii, românul împricinat era achitat, dar nicidecum pus în libertate, ci trimis automat în lagărul Thalerhof, unde au murit mii de bucovineni şi-n care medicul lua temperatura bolnavului de departe, cu termometrul legat în vârful unui băţ, ca să nu se atingă de necurăţeniile internării...

Cartea lui Teodor Bălan, extrem de documentată, oferă zeci şi sute de alte exemple triste și revoltătoare: nesfârşite liste de victime, alături de consemnarea unor orori inventate nu de naziştii germani, ci, iată, chiar de străbunicii celor care, azi, își clamează cu inocență europenismul și neutralitatea, fără a uita să-și afișeze disprețuitorul antiromânism. Austriecii nu ne-au iubit niciodată! Nu că noi am fi topiți de dragul și dorul lor – dar rămâne în continuare de mirare cum firmele austriece aciuate în spațiul mioritic o duc mai bine decât în sânul lui Avram!