Mircea Radu IACOBAN

Anul s-a înnoit, odată cu el și orarul CFR. Creșteri semnificative de preț, mascate la bilete și fățișe la cartea „Mersul trenurilor”, care costa 14 lei în 2017, 17 lei în 2019, 22 lei în 2023 și 24 în 2024 (deși cu număr de pagini mai mic decât exemplarul din 2023), dimpreună cu scăderi semnificative ale performanțelor în ceea ce privește timpii de mers. Ne-am mândrit vreun an-doi cu cele două trenuri performante (desigur, la nivelul nostru) care izbuteau să parcurgă ruta București-Constanța (225 km) în mai puțin de două ore. S-a rezolvat adăugându-se minuțele  bune an de an, ajungându-se de la fix 2 ore în 2023 (tren 581 și suratele sale) la 2 ore și 7 minute în 2024. Nu s-ar zice că în viața omului 7 minute înseamnă chiar mare lucru, numai că aici este vorba de un trend: viteza trenurilor de călători continuă să scadă, timpii de mers cresc. Inter-city-ul de dimineață Suceava-București (552) ajunge anul acesta în Capitală cu jumătate de oră mai  târziu. Îl imită 1752, care și-a „îmbunătățit” și el timpii de mers cu aproape tot atât. Ruta Iași-București o parcurge anul ăsta IC 1660 cu 27 de minute în plus.

Exemplele ar putea continua. Cele de mai sus n-aș dori să fie interpretate ca un reproș la adresa feroviarilor care fac ce pot și chiar peste poate spre a se descurca în cronică penurie de fonduri. În bugetul Ministerului Transporturilor autostrăzile au fost mereu cele răsfățate și alintate, calea ferată rămânând cu statutul de rubedenie scăpătată, cu un parc de material rulant învechit și cu întreținerea infrastructurii feroviare flagrant subfinanțată.

Ar fi și ceva semne bune, dacă e să le dăm crezare. După decenii în care electrificarea nu s-a mai extins decât pe cei 19 kilometri către Aeroportul Otopeni, iată că se anunță o semnificativă intenție constructivă pe secția Adjud-Iași, care ar fortifica semnificativ coridorul de transport nord-sud, mai ales în perspectiva dezvoltărilor din portul Constanța și a prelungirii nefericitului război din Ucraina. Nu știu ce se cuvine crezut în astfel de promisiuni, câtă vreme anul trecut au fost anunțate tăieri de panglică pe 100 de  kilometri linie modernizată și s-a realizat… zero! Dar barem se face vorbire! Cică în 2024 va trebui să aplaudăm un record al modernizărilor căii ferate: 300 kilometri în întregime refăcuți. Dea Domnul!

Deocamdată, ne emoționează silueta de rățoi aerodinamic a primului tren electric achiziționat de România în ultimii 20 de ani. Sper că ai noștri tineri n-or să-l porcăiască grabnic cu spray colorat! Este fabricat în Polonia, după cum tot polonezii ne-au dotat și cu cele mai moderne tramvaie din ultimele valuri de achiziții – oare „Astra” Arad mai există? Oricum, la vârsta mea nu cred că-mi va fi dat să voiajez nici pe autostrada A8, nici cu tren electric prin Vaslui-Bârlad-Tecuci!...

De fiecare dată când iau în mână noul „Mers al trenurilor” îl deschid la harta din final, „Schema căilor ferate române”, căutând cu îngrijorare noile „albăstriri” (cu albastru sunt marcate liniile pe care nu mai circulă trenuri de călători). Și-i de mirare că „oficiosul” tipărit a uitat în lista „Stațiile și haltele din rețeaua cfr” localități care de cine știe când nu mai au nici gară, nici… linie ferată, de decenii furată ori demontată. Aflați, de pildă, despre stațiile Nisipitul, ori Brodina, ori  Falcău (și câte altele!); poftiți în vagoane, dar unde și cum, că au dispărut nu numai  trenurile, ci și traversele, au rămas doar acelea uitate de decenii sub asfaltul șoselei turnat pe deasupra! Cu bucurie am constatat că anul ăsta nu s-a mai „albăstrit” nimic, iar gările moarte uitate în lista destinată să informeze călătorul anului de grație 2024 cu oferta cfr rămâne să le considerăm doar „piedici în calea uitării”: a fost odată ca niciodată, nu mai e nimic de povestit.

Altfel, revenind la noul „Mers al trenurilor”, să observăm că erata-i incompletă: apar (mai exact spus, nu apar) trenuri-ghicitoare (ex: unde-i 12832, care s-ar cuveni să preia pasagerii anulatului, la Dej, IR 1832 – tab. 401?) și se continuă practica mobilării paginilor prin dubla menționare a aceluiași tren – de pildă, și 1531 și 1533 pleacă de la Timișoara la 15,43, au aceleași opriri și ajung la Satu Mare tot la 21,58. Într-o anume perioadă (nu se precizează când, deși ar fi util) respectivul tren, că-i vorba despre unul și același, deși de-a lungul întregului  parcurs figurează paralel, cu date identice și numere distincte, ajunge și la Baia Mare, ceea ce se putea consemna simplu, în obișnuitele note de subsol, oricum prezente în pagină. Dacă un tren care circulă, să zicem, de la Oradea la Turtucaia, are într-o anumită perioadă o oprire în plus la halta cutare, atunci el este figurat distinct, cu alt număr, alături de… el însuși, pe întreg parcursul! „Mersul” este plin de asemenea tautologii informaționale, și singura explicație ar putea fi aceea că, mobilându-se pagina cu fantome, activitatea ceferistică (exprimată prin numărul de trenuri în circulație) apare, cel puțin la prima vedere, mai diversă și mai bogată. Oprirea nou adăugată aduce după sine raportarea unui tren în plus! O mică găinărie statistică, surprinzătoare în cazul unei firme cu istorie și tradiții atât de respectate!