Mircea Radu IACOBAN

Grigore Ilisei împlinește 80 de ani! Când mai toată lumea se străduiește să adune, el nu ostenește să dăruiască. Și nu risipește oricum: daniile sale sunt bine cumpănite, întemeiate fiind pe învățăturile evanghelistului: „Nimeni n-aprinde o lumină ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță, ci o pune în sfeșnic pentru ca cei ce intră să vadă lumina”, (Luca, 11, 33.) și pe îndemnul imperativ al cronicarului: „să să știe!” În iulie anul trecut, Grigore a înzestrat Biblioteca Municipală din Fălticeni cu un prețios mini-muzeu literar, anul acesta a donat Mănăstirii Frumoasa colecția de artă „Grigore și Ecaterina Ilisei” spre a fi expusă în „Palatul domnițelor”. Tot ca un dar de suflet pot fi considerate și cele două cărți recent editate la „Junimea”, „Din cufărul taifasurilor și al divanurilor” și „Pe tărâmurile desfătătoare ale artelor frumoase”. Li se adaugă volumul „Hrisoave de la prieteni” publicat de Editura „Doxologia” sub îngrijirea episcopului Timotei Prahoveanu. Toate cele de mai sus, dimpreună cu destule alte temeiuri ce merită pe deplin invocate, preschimbă sărbătorirea celor 80 de ani împliniți de scriitorul ieșean într-un eveniment cultural care depășește semnificațiile obișnuitului moment aniversar. S-a întâmplat adesea ca drumurile noastre să se întâlnească, începând din tinerețea studențească, când i-am susținut debutul radiofonic, a urmat al doilea debut, cel editorial (la „Junimea” i-am publicat prima carte, „Năvod pentru scrumbii albastre”), spre a continua tot mai decis în lumea literelor, unde, după ce a fost concediat de la Radio Iași într-o campanie de epurare politică pentru „vina” de a fi fiu de preot, Asociația scriitorilor a izbutit să-i afle un post în redacția revistei „Convorbiri literare”. Pentru ca, după 1989, Grigore Ilisei să preia decisiv ștafeta, venind la conducerea organizației de breaslă a scriitorimii moldave. CV-ul lui este oricum copleșitor, dar de interes îmi par și cele ce nu se pot fi înscrise într-un asemenea act-inventar. Nu poate fi consemnată și evaluată acolo, de pildă, vocația prieteniei, pe care Grigore a onorat-o în toate împrejurările fără ostentație, cumva firesc, parcă venind de la sine drept nescrisă regulă de comportament. Nici caratele caracterului nu-și găsesc rubrică spre a fi menționate într-un CV, iar sărbătoritul, deși prins nu o dată în vâltori contestatar-administrative, a izbutit să le depășească elegant și cu bună cuviință. Vocația de constructor nu se menționează nici ea într-un CV. A ilustrat-o convingător și-n planul edificării materiale (îmi amintesc importanta lui contribuție voluntară la edificarea Casei scriitorilor din Iași) și, mai ales, în cel al spiritului: a fost cel care, împreună cu colegi radiofoniști, a redat glas Postului de radio Iași, amuțit din 1985, chiar în ziua de 22 decembrie 1989. Și tot el, în 1991, a fost implicat hotărâtor în înființarea Televiziunii ieșene. Până la urmă (dați-mi voie să reamintesc titlul uneia din cărțile mele publicate în 1989: „Puterea ingrată la români”), avea să fie eliminat și de la conducerea Radioului, și de la aceea a Televiziunii! Revenind la cele trei cărți care vor fi lansate cu prilejul aniversar, menționez admirativ volumul colectiv cu peste 50 de semnături ce înmănunchează „Hrisoave de la prieteni”. Ca și cele două apariții la „Junimea”, titlurile poartă sonuri sadoveniene („L-am iubit și îl iubesc pe Sadoveanu aidoma celor de demult care-i sorbeau pe aezi”), așa că revinla imaginea puțin obișnuitului birou de lucru din veacul XIX al scriitorului, expus acum la Biblioteca din Fălticeni: s-ar putea spune că, într-un fel, poate sugera investiția de statornică și solidă trudă a condeiului tezaurizată în atât de diversul univers al scrierilor lui Grigore Ilisei, dar poate propune și un posibil, oricât de neașteptat, racord cu „sadovenizanta” limbă a prozei sale. Ai senzația că masivul birou din secolul XIX n-avea cum îngădui limbajul sec practicat azi, când nu mai vorbim, ci comunicăm (?) și se tinde, de ce nu, ajungerea până la emoji și emoticoane. Ilisei nu recunoaște vreo premeditare: în era computerelor, când se scrie tot mai... analfabet, doar încearcă să readucă în fondul principal lexical și cuvântul socotit vetust, fraza parfumată, floarea de stil, scriitura îngrijită, ca o datorie față de „limba vechilor Cazanii”. „Hrisoavele pentru prieteni” sunt exemplar îngrijite de episcopul Timotei, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care, explicând de ce la o Editură bisericească apare un volum omagial dedicat unei personalități laice, invocă binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul părinte Teofan, concluzionând după cum urmează pe marginea scrierilor lui Grigore Ilisei: „pagini de cronică, istoriografie și învățătură care ar putea fi reunite într-o carte de simțire românească, alcătuită de un condei mirean ce a slujit Biserica în felul lui personal și în același timp special.”

 Despre cartea de portrete și amintiri din lumea artelor plastice, și mai ales despre foarte prețiosul „Cufăr al taifasurilor și divanurilor”, cu alt prilej.