Mircea Radu IACOBAN

Printre marile tâmpenii ale socialismului biruitor s-a numărat și declararea Argeșului drept „județ al cinstei, echității și omeniei.” Așa scria cu litere mașcate  pe panourile ce marcau intrările în județ. După care, evident și logic, la ieșirea din fericitul tărâm, cinstea, echitatea și omenia încetau să mai existe. Adică, reintrându-se în normalitate? Nimeni nu și-a pus întrebarea, iar propaganda vremii a îmbrățișat imediat inițiativa argeșeană (tocmai se lansase „Codul eticii și echității socialiste”), județele fiind îndemnate „să facă totul!” pentru a ajunge la înaltul stadiu moral atins de piteșteni.  Năstrușnicia a fost de mult uitată, după cum la fel de uitată a rămas și tentativa reluării post-revoluționare a ideii patentate de fostul prim-secretar piteștean Năstase (marile idei n-au moarte!) spre a fi re-plantată într-un sol pare-se la fel de rodnic pentru cultivarea aberațiilor propagandistice: la Mehedinți. Acolo, gazetele anunțau cu ceva ani în urmă că primarul Orșovei, C.Negulescu, „a început demersurile în vederea determinării autorităților administrative centrale să declare Mehedințul județ al cinstei și omeniei.”  Virtute care, desigur, s-ar cere evidențiată și prin atenționări grafice, spre știința întregii nații sufocată de marea corupție: atenție, în geografia cinstei românești pot fi identificate și insule virgine! Dacă-i pe-așa, atunci oare nu s-ar impune la intrările în Capitală  inscripția „București, orașul în care se fură cu toptanul”?) Argumentarea strâmbă a istețului edil a determinat și scrierea tabletei de față, fiindcă oglindește contemporane încercări de răsturnare a logicii taman cu capu-n jos! Iată esența pledoariei mehedințeanului: „procurorii din județ au soluționat până acum 7481 de cauze, dintre care nici una referitoare la marea corupție.” Deci, clar, în Mehednți, nema corupție! Prin acel fericit tărâm dacă se mai și fură ici-colo, nu-i vorba decât de mărunte găinării, marea corupție fiind ținută la respect dincolo de limitele judetului. De la lansarea gogomăniei primarului Orșovei au trecut ani destui cât lumea s-o uite. Între timp, a fost arestat pentru corupție până și prim-procurorul parchetului Judecătoriei Orșova, ca să nu mai vorbim de sumedenia de alte cazuri încheiate cu arestări și condamnări – de fapt, nici mai multe, nici mai puține decât în alte județe, că pretutindeni s-a furat cu carul, și aproape exclusiv de la stat. Semnificativ, nimeni de la Mehedinți nu s-a gândit atunci că la fel de întemeiată ar fi fost inițiativa amplasării la limita județului a pancartei cu inscripția „Mehedinți, județul în care procurorii n-au dibuit nici un caz de corupție” (ar fi fost și greu, câtă vreme taman pentru respectiva culpă a fost arestat procurorul șef!). Surpriza majoră a târâșeniei, dincolo de stupiditatea și enormitatea propunerii orșovene, o constituie tentativa (oarecum explicabilă în România) de a ridica firescul la rang de virtute-eveniment și a trata nefirescul drept argument purtător de semn contrariu: dacă madam Clotilde nu-i acuzată de organele justiției, asta înseamnă că la noi nu există mari delicte electorale!? Dacă multe cazuri de corupție nu-s încă descoperite, înseamnă că nu există? Un adevărat potop de emisiuni tv., după ce nu uită să sublinieze că Vasluiul este cel mai amărât județ românesc, încearcă să-l scoată și ca pol al corupției pe tărâmul mioritic. Fără îndoială că o legătură  de cauzalitate directă între corupție, sărăcie și subdezvoltare poate fi stabilită, numai că descoperirea cazului de la Vaslui nu prezumă inexistența altor cazuri și mai moțate, și mai revoltătoare. Dimpotrivă, atenționează și avertizează. S-avem puțintică răbdare! Că vor fi sau nu toate descoperite și instrumentate, asta-i altă poveste. Ideală ar fi  susținerea politică reală și nu simulată: întâi de toate, partidele înseși s-ar cuveni să vadă și să sancționeze ceea ce se întâmplă flagrant în ograda proprie! Cât despre mai marele cândva peste meleagurile cinstei și omeniei de la Argeș, ulterior devenit președinte al Radioteleviziunii, probabil deranjat și amarnic dezamăgit de derizoriul în care s-a cufundat de la sine inițiativa lui epocală, a ajuns, la pensie, să cutreiere Capitala încălțat cu teniși spre a căuta zi și noapte apă minerală ne-feruginoasă. După care, după câte știu, se pare că a devenit pacient într-un anume spital unde fiecare-i liber să-și închipuie orice și oricând.