Mircea Radu IACOBAN

• Titlu într-o gazetă: „Miercuri, între bucurie și întristare”. Tristă ar fi fost vestea maxi-suspendării Simonei Halep, iar bucuria zice-se că ne-a adus-o Naționala de fotbal. Sigur că trimiterea Simonei patru ani pe tușă este întristătoare mizerie: pentru o culpă similară, Șarapova a primit doi ani, și aceștia reduși după recurs la 15 luni. Mai știți ceva despre Șarapova? Unde, la ce mare turneu joacă? În 2020 s-a retras din tenis: nimic nu i-a mai mers după suspendare. Pur și simplu a fost scoasă din tenisul mare! Agassi, pentru exact aceeași vină, de care s-a apărat exact cu argumentele aduse de Simona, a primit trei luni de suspendare, și acestea  „șterse” după recurs. Gasquet, în 2009, a fost complet deculpabilizat după ce a declarat că depistarea cu cocaină se explică prin aceea că a sărutat o femeie într-un club de noapte, drept pentru care acuza de dopaj voluntar a fost retrasă! Pe Simona n-o fi pupat-o nimeni la vreo petrecere de ziua ei, că scăpa basma curată? Deși cu tenismena noastră forurile europene s-au comportat extrem de drastic și de brutal, teoria „pentru unii mumă, pentru alții ciumă” nu-i decât o prostie: Djokovici vine dintr-o țară și mai mică, Serbia, pe deasupra și filorusă! Pentru mine rămâne incert și de-a dreptul suspect întreg episodul Muratoglu, pe vremea căruia s-au petrecut multe, inclusiv deteriorarea pașaportului biologic al Simonei. Altfel, tristețea noastră este reală și deplin întemeiată: românii sunt pe cale să piardă singurele două mari bucurii autohtone într-ale sportului ce le-au mai rămas: tenisul și fotbalul. Doar n-o să spuneți că ne-ar putea consola cumva oricâte camioane cu medalii la canotaj ori scrimă!

• Miercuri, bucuria ne-ar fi adus-o victoria cu Kosovo. Recunosc, am avut un puseu de ușurare încântată după fluierul final, dar repede am luat seama că am învins în superioritate numerică mai mult de o repriză echipa rămasă fără jucătorul ei de bază, și că în ultima parte a meciului ne-am isprăvit și fizic și psihic, kosovarii, cu om în minus, dominându-ne categoric. Dl. Gabriel Berceanu, ofițerul de presă al Naționalei, care are în fișa postului promovarea și susținerea cât mai dârză a prestigiul selecționatei și, mai ales, a antrenorului, identifică explicații și motivații ale marii victorii cu Kosovo inclusiv în tatuajele (modă care rămâne oricum primitivă și anticulturală) fotbaliștilor români: „Vedeți cum un drapel tricolor cu mesaj răscolitor tatuat pe carnea lui Stanciu e dintr-o dată simbol?” Aș spune mai degrabă că a zgrepțăna „pe carnea” unui fotbalist tricolorul alături de imagini  la fel de purtătoare de simbol precum gagici nude, pisici, pahare, gugiștiuci, îngeri  și alte alea (nu cunosc întreg repertoriul imagistic de pe epiderma lui Stanciu, dar am văzut din belșug la alții) mie unul nu-mi trezește nici un fior de patriotism. Dimpotrivă! Același salariat al Reprezentativei vede în evoluția lui Pușcaș „un pariu cîștigat” și temei să exclame „Hai să ne bucurăm cumva! Să ne aducem aminte cum era!”  Da, era cândva destul de onorabil, numai că nu-i meritul lui Burleanu, Iordănescu & comp. Trăim azi, nu ne putem hrăni cu ieri. Poate, cine știe, ne calificăm – ce-o să facem acolo, decât mătănii în fața marelui fotbal european? Asta e valoarea fotbalului românesc de acum. Închipuiți-vă că marți n–am fi jucat cu Kosovo, ci cu, să zicem, Spania!

• Nu de inteligența artificială trebuie să ne temem, ci de prostia naturală! Ce poate fi în mintea militanților „uniți sub tricolor” (!!) când comit în tribune gesturi stupide ce periclitează și șansa, fie ea îndoielnică, pe care Naționala o are în calificarea la Europene? Trebuie investită muncă zdravănă și la vedere ca să croiești și să pictezi enormul banner buclucaș. SRI-ului, care are ochi și urechi pretutindeni în Eden-ul mioritic, i-a scăpat toată tărășenia ori a considerat-o ne-nocivă  și neinteresantă? Culmea este că gașca de derbedei condusă de hiper-tatuatul Gogoașă l-a avut ca lider pe George Simion! Șeful AUR nu prea mai recunoaște, dar o atestă pozele și filmările. Aștept de la dl. Simion fie o dezmințire limpede, fie barem o recunoaștere demnă a „păcatelor tinereții.” Cu siguranță, românii n-au cum și de ce să se unească sub un tricolor maculat de violențe absurde, prostie în stare gemă și golănie cât cuprinde.

• În mașină, las mai mereu radioul deschis, ceea ce-mi aduce nu puține surprize. Cum ar fi culmea reclamei la postul Hit FMmd (Chișinău): „Urmează reclame. Nu schimbați postul, că vă bate Dumnezeu!” Ca și panseul moderatoarei: „Dacă drumul este aglomerat, înseamnă că duce undeva.” Păi, nu?