Mircea Radu IACOBAN

A murit Mircea Snegur, cel dintâi președinte al Republicii Moldova (1990-1997). L-am cunoscut. Deși evoluția lui n-a fost consecventă până la capăt, nu se poate uita că a avut profunde convingeri unioniste (pe care azi s-ar cuveni să le considerăm trist-realiste), că a susținut adoptarea tricolorului și, într-o primă etapă, a imnului „Deșteaptă-te, române!”, a izbutit implementarea adevăratului statut în Basarabia al limbii române („Numele corect al limbii ce o vorbim este româna!”) și a întreprins cele dintâi acțiuni concrete de apropiere moldo-română.

Confruntat cu probleme ce apasă și acum destinul românilor de peste Prut, a avut către sfârșitul mandatului ezitări și renunțări, explicabile și prin eterna presiune a Rusiei ce continuă să situeze Basarabia în zona ei de influență și, mai ales, de interese geopolitice. La puțină vreme după instalarea lui Snegur în înalta funcție prezidențială am avut cu el o lungă convorbire. Am revăzut-o când am aflat vestea decesului, și cred că recitirea câtorva fragmente ar putea contribui la mai buna cunoaștere a unei personalități cu profundă implicare în evenimente cruciale pentru istoria românilor de dincoace și dincolo de Prut.

Domnule Președinte, Moldova și-a declarat independența. Aveți într-adevăr sentimentul deplinei neatârnări? Mai sunt lucruri care, vrând-nevrând, leagă  Moldova de imperiu?

„Proclamarea independeței înseamnă în primul rând libertate mai multă în acțiunile noastre. Suntem liberi să ne alegem partenerii, țările, comunitățile cu care să colaborăm pentru ridicarea bunei stări a poporului la nivelul pe care cu adevărat îl merită. (...) Ne aflăm acum într-o etapă de tranziție, doar nu azi-mâine pleacă armata sovietică de pe teritoriul republicii noastre (...) Cele mai complicate, domnule Iacoban, rămân chestiunile economice din integrarea pe care o avem cu celelalte republici din fostul imperiu. Vrem sau nu vrem, legăturile economice se vor menține multă vreme. Le dorim juste.”

Văd în cabinetul Dvs. portretul lui Eminescu și-mi amintesc vorbele altui mare poet român, Octavian Goga: „O graniță se păzește sau cu un corp de armată, sau cu statuia unui poet legat de inimile tuturor.” Cum v-au sprijinit scriitorii basarabeni aici, în granițele latinității?

„Scriitorii au fost aceia care, practic, au dat imboldul mișcării democratice pentru renaștere națională. (...) Consider că scriitorii au fost și rămân cei mai respectați și iubiți dintre personalitățile Republicii Moldova. Majoritatea scriitorilor – nu spun toți, da, nu spun toți – au un punct de vedere ferm, care nu se clatină după cum bate vântul. Când Grigore Vieru spune o vorbă, simți că este temeinică. Și înainte, și astăzi, scriitorii au constituit și constituie o forță democratică pe care simt nevoia să mă sprijin. Vă spun drept: atunci când îmi este greu, caut sfat la scriitori. (...) Trebuie să fim conștienți de faptul că această ruptură de pământ a trecut ba într-o parte, ba în alta, dar din 1940 și până în 1991 a avut soarta pe care bine i-o știți. Există, acum, două țări românești care trebuie să se integreze, să rezolve problemele de frontieră, inclusiv acelea de care mi-ați vorbit Dvs. înainte de interviu. Cu ajutorul lui Dumnezeu o s-o scoatem noi la capăt și cu frontiera.”

Ce alte gânduri ați dori să transmiteți românilor „de dincolo”?

„Nu avem de gând să cedăm Transnistria, doar acolo trăiesc atâția frați de-ai noștri, 40% din populația locală, care ne roagă <nu ne lăsați, suntem și noi urmași ai lui Ștefan cel Mare.>Prin înțelegere se poate obține totul. Nu cerem mai mult decât ceea ce ni se cuvine și nici mai mult decât este posibil. Să fim realiști în politica ce o promovăm! Până la Revoluția din decembrie n-aș fi avut posibilitatea acestei discuții libere cu Dumneavoastră. Multe se schimbă, toate se schimbă! O parte din opoziția noastră începe să-și piardă răbdarea și întreabă <Cât o să mai răbdăm?>Atâta cât trebuie. Cât e nevoie. Vărsarea de sânge să fie ultima soluție (n.m.: nefericită, cum avea s-o dovedească războiul de la Nistru). De altfel, cum bine se știe, noi, românii, n-am început niciodată un război împotriva nimănui. Atâta doar, ne-am apărat pământul strămoșesc.”

Mircea Snegur nu mai este: de acum urmează a se supune doar judecății istoriei și celei cerești. Acest amplu interviu, dacă nu mă înșel primul acordat de Snegur presei române în calitate de Președinte al Republicii Moldova, poate fi citit în întregime în cartea mea „Zece ani de foc”, Ed. „Junimea” 2012.