Mircea Radu IACOBAN

Neașteptat într-o revistă intitulată „Literatura și arta” (nr. 31-32, 3 august 2023) articolul lui Valeriu Saharneanu intitulat „Fotbal, corupție... cui servește FMF?” care ia curajos în discuție postura cel puțin ciudată a echipei „Sheriff” Tiraspol (FMF însemnând „Federația Moldovenească de Fotbal”) acceptată de UEFA drept campioană a Republicii Moldova și autorizată să-și joace meciurile la Tiraspol – evident, de conivență cu forurile fotbalistice de la Chișinău. Cum se știe, în septembrie 1990 tiraspolenii și-au declarat independența. De jure fac parte din Republica Moldova, de facto sunt stat separat, cu Constituție, Parlament, armată (susținută de trupele rusești cantonate complet ilegal pe teritoriul moldovean, câtă vreme Moscova s-a angajat la summit-ul OSCE din 1999 să-și retragă militarii până în 2002!), grăniceri, legislație, poliție ș.a.m.d.

Nu cred că se prea știe, dar în Transnistria românii sunt mai numeroși decât rușii – 32% față de 30%, numai că proporționalitatea este afectată de cei 28,5% ucraineni care susțin în toate cele Moscova... ce bombardează Kievul!! Ciudate-s căile Domnului! Pentru a participa în Champions League, „Șeriff” Tiraspol n-o putea face în calitate de reprezentantă a unui pseudo-stat recunoscut doar de Rusia și trei ciraci ai săi (Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud). Moldova i-a întins tovărășește râvnita mână de ajutor acceptând-o în campionatul național și astfel legitimând-o european.

Autorul articolului din revista basarabeană consideră că „Fotbalul marii corupții de la Tiraspol este de ani buni vârful de lance împlântat în trupul Republicii Moldova prin golul creat de garda coborâtă jos a emoțiilor apolitice.” Zicerea „una-i politica, alta-i sportul” ar putea avea o fărâmă de justificare dacă toate ramurile sportive basarabene, inclusiv sportul de masă, ar fi fost tratate la fel, numai că toate-s  păguboase, în vreme ce fotbalul aduce purcoaie de bani (cum și unde se îndreaptă ei, asta-i altceva). UEFA s-a sesizat în 2022 și a interzis desfășurarea la Tiraspol a jocurilor oficiale internaționale, dar, repede, chiar anul acesta, a încuviințat  programarea meciului cu „Farul” în „capitala” fantomaticei republici transnistrene. Se spune că dacă Hagi ar fi contestat la vreme, UEFA era obligată să stabilească un alt stadion. Se spune, se crede, se zice... dar mortul de la groapă nu se mai întoarce.

*

Foarte prezent în presa basarabeană, pe ieșeanul Ștefan Susai rar îl citești în gazetele din România. Face parte din stirpea rară a scriitorilor-fotografi, cumva la modă în veacul trecut, aproape reduși la tăcere azi. Susai este doctorand la Universitatea din Chișinău, are câteva cărți de proză și mai multe albume editate și dincolo și dincoace de Prut, bântuie cu aparatul foto spațiul interriveran Prut-Nistru (mai nou, pozează și din dronă!), iar în revista „Timpul” deține rubrica „Foto-povestiri din Moldova”, unde-și comentează, folosind uneltele literaturii, propria recoltă de imagini – nu numaidecât spectaculoase, cât apte să identifice cu  inteligență și sensibilitate trăiri și sentimente cărora, de regulă, nu le sesizăm semnificațiile profunde. A „vânat” un an întreg imagini inedite și revelatoare pentru cronica cotidiană a unui sat moldav ca oricare altul (Coarnele Caprei – albumul este de reală excepție!), rămânând însă interesat cu precădere de ruralul basarabean primejduit mult mai mult decât satele noastre de avatarurile veacului: depopulare, abandon, sărăcie, resemnare, indiferență.

Într-un număr recent al revistei „Timpul” (nr. 6/2023) scrie cu acut simț al observației și cu sinceritate netrucată despre... autobuzele rurale antediluviene care stârnesc și azi colbul satelor de pe celălalt mal al Prutului. „Șoferul autobuzului este un fel de personalitate, căci fiecare sat are primar, popă și șofer. Primarul și popii se mai schimbă, dar șoferul ai zice că-i numit pe vecie.” (Ceea ce-mi amintește de importanta personalitate a Sucevei de odinioară, mustăciosul Metzak, prețuitul și respectatul șofer al singurului autobuz ce ajungea la Ițcani...) „Poți să spui ceea ce vrei despre nevasta șoferului, dar niciodată ceva rău despre autobuzul lui. Că te dă jos între sate și toată viața nu mai pui piciorul” pe scara mașinii care miroase ca și satul: „Șoferul și călătorii fumau acum zeci de ani «Doina», «Fluieraș», «Plai». Acum e același parfum, dar cu denumiri americane și oleacă tâmpite. Iar «Doina» nu se poate traduce în engleză, așa că denumirea țigărilor moldovenești sună ca dracuˊ...” Și amara frază concluzivă: „Moldova este patria autobuzelor vechi, albastre, care duc oamenii nu doar între sate, ci și dintr-un secol în altul.”

I-am promis lui Susai că, în septembrie, va avea în sfârșit o expoziție și la Iași. O va organiza Filiala Uniunii Scriitorilor.