Când vezi ori auzi penibilele prestații la televiziunile moscovite ale lui Soloviov & comp, prima întrebare care ți-o pui este dacă-i posibil să le acorde cineva o fărâmă de credit și să le ia cât de cât în serios. Iată că da – ceea ce e și nu-i chiar de mirare, câtă vreme de la Putin și Lavrov în jos aberațiile propagandei Kremlinului, repetate până la sastisire și întemeiate pe minciună patentată, fredonează aceeași melodie absurdă: un stat european invadat este... terorist când încearcă, destul de timid, să riposteze! Numai că al de Soloviov este fidel mentalității vechiului Agitprop care dădea grobian cu toroipanul, în vreme ce cancelariile moscovite încearcă să toarne în ecuația nerușinării niscaiva finețuri diplomaticești – și punctul de start, și țelul final rămânând aceleași. Nu mă miră tolerarea și acceptarea delirului propagandistic de către o bună parte a rușilor votanți de rând, cât non-combatul intelighenției (probabil, doar efect al timorării induse de legislația terorizantă). Despre prima categorie l-am auzit cu urechile mele pe generalul Lebed, pe atunci comandant al Armatei XIV din Transnistria, recunoscând că „Majorității rușilor nu le pasă dacă sunt conduși de fasciști sau de comuniști, sau chiar de marțieni, atâta timp cât pot cumpăra șase feluri de cârnați și multă votcă ieftină”. Refuz însă să cred în abandonul intelectualității autentice – rămâne istoriei șansa și misia să-i demonstreze doar aparența. Pe de altă parte, de-a lungul vremii, propaganda rusă a sedus, la noi, nu numai al de Șoșoacă, ci, surprinzător, minți luminate ale unor condeieri de prestigiu. În 1924, Panait Istrati publica, în „Adevărul literar şi artistic”, o scrisoare deschisă în care îl muştruluia pe Eminescu, auto-închistat într-o „meschină notorietate naţională”. N-a înţeles, adică, inevitabilitatea revoluţiei mondiale şi n-a militat sub lozinca „proletari din toate ţările, uniţivă!”. Încă fascinat de „triumful leninismului”, Istrati declara profetic, în amintita Scrisoare, că „Omenirea va fi condusă cu dreptate, în viitor, de oameni inteligenţi şi generoşi, oricare le-ar fi obârşia, aşa cum vedem să se produc lucrurile în Rusia de astăzi.” Peste numai câţiva ani, se va plasa pe o poziţie violent opusă, scriind cartea „Spovedania unui învins”, care-i va aduce acuzaţia de „fascist” şi trecerea pe lista neagră a GPU. Mă întreb dacă adepții mioritici de azi ai putinismuui vor fi, la o adică, în stare să-și recunoască oribila eroare... La noi, nu se prea cunoaște dimensiuna reală a propagandei ruse și rusofone, a cărei obrăznicie depășește ades orice limite ale bunului-simț, ca să nu mai vorbim despre aberantele teorii ale unei geopolitici descinsă parcă din arsenalul propagandistic marca Hitler-Goebells. Cum de regulă se scrie Tiraspol și se citește Moscova, intervenția deputatului Safonov în așa-zisul Parlament transnistrean nu poate fi străină de proiectele Kremlinului. Să citești și să nu crezi: „Singura posibilitate de a ne salva odată pentru totdeauna de pericolul românesc este încetarea existenței statului român și dispariția lui de pe harta politică a lumii. Dezagregarea și împărțirea României este o cauză nobilă. Ea poate fi comparată cu o lovitură de pumnal dată în inima uni bandit care v-a furat nu odată și care intenționează s-o facă încă odată.” Iată și scenariul propus de Safonov: „Moldova de peste Prut, cu capitala la Iași, poate fi transformată într-un stat separat sau poate fi unită cu actuala Republică Moldova. Nici nu punem în discuție drepturile inalienabile ale Ungariei asupra pământurilor ei de veci, Transilvania. Mai mult, teritoriul maghiar poate fi mărit drept compensație pentru traiul îndelungat al maghiarilor acolo, în frontierele unui stat străin și pentru asuprirea națională. Bulgaria ar avea doar de câștigat adăugând câte ceva la Dobrogea. După oficializarea destrămării României ar putea fi restabilit statul Valahia, în forma unei republici sau al unei monarhii constituționale. În cel din urmă caz este rațională instituirea unei alte dinastii, pentru că vechea, ce a fost reprezentată de ex-regele Mihai, ar aminti de o Românie întregită care, vrem să sperăm, va fi dată uitării.”
Mai are loc și rost vreun comentariu?