Mircea Radu IACOBAN

Știriștii noștri s-ar cuveni să recitească povestea cu Niță și lupul: foamea de accesări îi face să devină tot mai puțin credibili și mai evident puși în slujba minciunii cu M mare. Campion rămâne „Capital ro”, care titrează de regulă apocaliptic toate fleacurile cu putință, doar-doar vor fi luați și ei în seamă. Ultima veste alarmată și alarmantă pe  care „Capital” o dă nației se intitulează „Toată România în stare de șoc. Mircea Diaconu a...” La ce te poate duce gândul, ce ar putea urma după misteriosul „a...”? Mircea Diaconu a murit (veste întru totul regretabilă, care ar putea produce o anume stare de șoc, dar mă îndoiesc că României întregi), a căzut pe scări, a furat o butelie, a fost răpit de extratereștri, s-a înrolat în ISIS, a violat o babă, a furnizat droguri lui Prigojin, a decis să-și schimbe sexul ș.a.m.d.. Ceva alarmant și foarte tulburător s-o fi petrecut cu prețuitul actor teleshow-gist dacă toată România e-n stare de șoc fiindcă „Mircea Diaconu a...”. Recunosc, am dat și eu clic – doar amândoi am fost directori de teatre, cum să nu mă intereseze soarta unui confrate aflat, pare-se, într-un moment de mare cumpănă? Și iată ce, cu emoția cuvenită, am aflat după citirea titlului: Mircea Diaconu a... apreciat favorabil scenariul lui Caranfil la filmul „Filantropica”!! Atât și nimic mai mult! Cum să nu se cutremure toată patria română? Astfel de mizerabile șotii gazetărești nu pot fi încadrate în categoria fake-news-urilor fiindcă, la urma urmei, știrea oricât de pricăjită și neinteresantă ar fi altfel intitulată,  poate fi reală. Nu-i fake news, ci fake... title. Pare că s-ar încadra mai degrabă în delictul de înșelăciune, numai că legile noastre pedepsesc o singură categorie de înșelăciune: aceea care produce prejudicii materiale. Articolul 244 din Codul Penal (2009): „Înșelăciune – inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a produs o pagubă”. Pedeapsa: închisoare de la trei luni la șase ani. Deși înșeală cu premeditare și fără rușine, știriștii inventatori de titluri mincinoase n-au a se teme, legea tratează isprăvile lor la același nivel cu, să spunem, înșelarea în amor: e treaba „intimaților”, cine i-a pus? M-a obligat cineva să dau clic? Și nici nu-i vorba de minciună în stare gemă, directă și evidentă, se minte prin sugestie și învăluire. Nimeni  nu poate dovedi nici că țara a fost în stare de șoc, nici că  n-a fost, iar prejudiciul e la fel de nedemonstrabil. Pe cât de evidentă și scandaloasă, culpa morală rămâne proteguită de o impunitate care, cumva, se cuvine curmată. Și câtă vreme nu există instanțe morale în atribuțiile cărora să se afle și o necesară poliție a titlurilor false, poate că ar fi cazul să se sesizeze și să ia atitudine organizațiile profesioniste ale gazetarilor. De fapt, organizația, că pare a fi una singură, cu statut de ONG, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Instituția trece prin frământări contestatare interne (s-a întâmplat și la Uniunea Scriitorilor) și, probabil, are trebuință de un răgaz de meditație așezată pentru a-și regăsi liniștea, coerența, și a-și recăpăta prestigiul primejduit de frământări asupra legitimității cărora, din afară, n-am cum (și de ce) să mă pronunț. Oricum, UZPR are o bogată agendă de activități în toată țara și, între altele, acordă premii unor prestigioși condeieri din toate generațiile. Și aici voiam să ajung: așa precum, încă din 1981, funcționează „distincția” „Zmeura de aur” (opusul Premiilor Oscar) acordată celor mai proaste filme, scenarii, regii, precum și interpretărilor actoricești ratate, UZPR  ar putea contribui la refacera încrederii în știrea onestă de presă acordând premiul, să zicem, „Coacăza de aur” confraților lui Niță din povestea „Niță și lupul”. Mulți dintre laureații „Zmeurii de aur” au avut umorul superior și, în același timp trist, de a participa la festivitatea decernării jenantei distincții – și-i vorba de nume mari precum Bill Cosby (1988), Ben Aflleck (2004), Halle Berry (2005), Sandra Bullock (2010). N-aș crede că așa zișii gazetari de la „Capital” onorați cu „Coacăza de aur” ar cuteza să înfățișeze cititorilor la lumina zilei inspiratul chip al confecționerului de titluri false, dar barem ar fi arătați cu degetul să-i știe lumea și să-i... (aici pun puncte-puncte precum a fost așezat și acel „a...” în titlul  măsluit al știrii cu „România în stare de șoc”.