Mircea Radu IACOBAN

A murit rușinea! Domnia sa domnul euro-parlamentar Gheorghe Falcă, oripilat de cele întâmplate în căminele groazei din Voluntari, a găsit de cuviință să ia la un post tv. atitudine hotărâtă. Citez din perlele gândirii marca Falcă: „culmea este că azilul nu-i undeva prin Moldova, ci în marginea Bucureștiului”. Cum s-ar zice, pe la Focșani ori Bacău, tărâmuri ale unor troglodiți care încă n-au ieșit din Neanderthal, asemenea grozăvii ar fi de înțeles – dar nici într-un caz la Voluntari, „în marginea Bucureștiului”. Probabil că, în viziunea ciocoiască și profund jignitoare a lui Falcă, la noi în Moldova s-ar putea să se mănânce lături servite în cutii de vopsele goale, să ne fie cotonogiți și furați bunicii lipsiți de medicamente și năpădiți de ploșnițe, seniorii să-și devoreze de foame pijamalele cu tot cu nasturi, sub neprivegherea vinovată (ori chiar complice) a urmașilor lui Cuza. Iau afirmația nesimțită și descalificantă politicește a fruntașului bănățean și-n sens autocritic: dacă regiunea Moldovei s-ar afla în halul în care  o vede domnia sa, atunci parte de vină îi aparține chiar lui Falcă, câtă vreme la Bruxelles, timp de un deceniu, a reprezentat România tocmai în Comitetul european al regiunilor! Iaca, Banatul a fost din nou fruntea: de data asta, la elucubrații.

*

Se vântură propunerea de mărire a TVA la... cărți: de la 5% la 19%. Cui i-o fi venit măreața idee? Tocmai în țara aflată pe ultimul loc din Europa la capitolul achiziției de carte să mărești de patru ori impozitul pe cărți este pur și simplu aberant! La temelia educației nației a stat și încă mai stă cartea, iar noi, dorindu-ne o Românie educată, ridicăm nivelul impozitelor ce apasă oricum industria cărții, și așa șubredă și în cronic regres! Ca să nu mai vorbim de faptul că, pentru bugetul țării n-ar fi decât o duioasă frecție la un picior de lemn – cât reprezintă bugetul producției editoriale față de, să zicem, totalul pensiilor speciale, ori scutirile de impozitare a computeriștilor? O picătură în ocean! Curios este că pare total făr-de importanță și semnificație imensul prejudiciu de imagine adus autorului scandaloasei propuneri într-o țară ce s-ar voi cu adevărat... educată!

*

Și fiindcă a venit vorba de țări educate: printre drepturile omului se numără și acela la neagresare sonoră. Dacă zeci de mii de fani (de fapt, ai cui?) au găsit de cuviință să se înghesuie la vreme de ploaie pe plaja de la Constanța ca să asculte muzică supramodulată, e dreptul lor: o fac între ei și pentru ei, pe o plajă special atribuită. Ce să spui însă despre turiștii care, cum ajung la cutare mal de apă sau  vârf de munte, consideră nu numai că-s îndreptățiți, ci de-a dreptul obligați să activeze gălăgioasele surse sonore care se concurează una pe alta într-un inform și agresiv ghiveci sâcâitor? Dreptul lor la boxe e mai tare decât dreptul celorlalți la liniște – o chestiune care, la urma urmei, ține de cultură și de civilizație. În Portugalia, AMN (Autoritatea maritimă națională) au interzis sursele sonore agresive pe plajă. Amenzile sunt cuprinse între 200 și 4.000 de euro pentru persoanele fizice și 2.000-36.000 euro (!) pentru grupuri, iar accesoriile zgomotoase sunt confiscate. La Dubrovnic, Primăria nu mai permite utilizarea valizelor pe roți („trolere”) întrucât deranjează liniștea stațiunii. Poți veni cu un troler, dar numai purtat de mâner, fără a-i folosi roțile ce trăncănesc pe pavajul străduțelor din orașul „supraturistizat”. Paul Virilio spunea: „Vai, în lumea noastră modernă, făcută din zgomot și viteză, liniștea devine o raritate și o dimensiune pe care riscăm s-o pierdem pentru totdeauna.”

*

Părerea mea este că „sporul de hemoroizi” se cuvine generalizat; nu-i etic să-l aibă unii și alții nu. E discriminare flagrantă, doar nu numai în județul Neamț funcționarii ce stau în fața calculatorului (de altfel, probabil că primesc și „spor de computer”, „spor de antenă, spor de praf, spor de stres etc., etc.!) sunt expuși pârdalnicei maladii a posteriorului, ci și cei din Vaslui, Alba, Craiova, Tecuci, că oameni sunt și ei, la fel alcătuiți și pândiți de aceleași boli ale secolului. Nici limitarea la categoria socială a funcționărimii nu se justifică atâta vreme cât de la croitorese la mecanicii de locomotive, de la vatmanii de tramvaie (fundul cărora mai este și constant zdruncinat la macazuri) la casierele de la Carrefour și până la oricare chioșcar, bibliotecar, programator, cizmar, pianist, parlamentar, ba chiar și scriitor (pentru că prozatorul își face treaba de pe scaun, nu din picere) ar avea, logic, dreptul să  pretindă ocrotirea preventivă a fundului pe banii statului. Iar pentru legiuitorii de la Neamț aș propune un nou și foarte meritat spor: cel de nerușinare.